Mănăstirea Lăpușna, un colț de rai
Mănăstirea Lăpușna din jud.Mureș a fost înființă în anul 1997, ca urmare a nevoii de a redeschide biserica de lemn – monument istoric care datează din sec. XVIII.
După venirea primilor doi viețuitori de la mănăstira Parva-Rebra jud. Bistrița-Năsăud, s-a început construcția primului corp de chilii, apoi s-au demarat lucrările de restaurare a picturii bisericii de lemn. După doi ani și jumătate de locuire într-un corp al castelului de vânătoare a fost posibilă mutarea în primele chilii.
Devierea drumului forestier de lângă mănăstire în anul 2003 a însemnat mult, atât pentru viața duhovnicească cât și cea de organizare a incintei. Astfel, în anul 2005 s-a început construcția la corpul al II-lea de chilii care are inclus și paraclisul de iarnă deasupra gangului de la intrare.
Pe laturile de vest și sud biserica are pridvor deschis având stâlpi de susținere consolidați cu umeri. Învelitoarea acoperișului este din șindrilă de molid așezată în două rânduri.
Ancadramentul intrării este sub forma găurii de cheie, având sculptate în jur soarele și funia simbolizând lumina și veșnicia.
Biserica de lemn
Biserica de lemn cu hramul “Sf. Ierarh Nicolae”, datează din anul 1779, fiind construită din lemn de stejar în alternanță cu elemente de molid, îmbinate în coadă de rândunică.
Prezența bisericii în Lăpușna se datorează regelui Carol al II-lea care în anul 1937 a cumpărat-o din satul Comori com. Gurghiu, a demontat-o bucată cu bucată, încărcând-o în care trase de boi, a transportat-o, reașezând-o în apropierea Castelului Regal de vânătoare, pe malul pârâului Secuieu, aproape de vărsarea acestuia în râul Gurghiu. Mărturia este dăltuită pe grinda ce separă pronaosul de naos.”Montat de Moisa Iosif din com. Iernuțeni – 24 iunie 1937.”
În apropierea mănăstirii, peste pârâul Secuieu, se află Castelul Regal de Vânătoare, construcția fiind începută de regele Ferdinand și finalizată de Carol al II-lea. Aici la început veneau persoane din familia regală și apropiați ai lor, apoi până în anii 90, veneau persoane oficiale, șefi de stat etc. pentru vânătoare în munții Gurghiului.
Cu ocazia reasamblării monumentului, au fost adăugate două clopote mici fiind restaurată și pictura interioară.
După finalizarea mutării, biserica a fost folosită mai mult de către comunitatea de forestieri din Lăpușna, iar când preotul din Ibănești –Pădure venea în unele duminici și sărbători ea devenea neîncăpătoare. În anii 50-60 în Lăpușna pe lângă cantoanele silvice era o școală primară, cantină pentru servirea mesei și un post de jandarmi
După anii șaizeci, biserica a fost mai mult închisă, comunitatea de forestieri retrăgându-se în vatra satului.
Pictura murală din interior este foarte bogată în compoziții, fiind executată de zugravul Toader Popovici.
Odată cu aducerea bisericii, au fost aduse și câteva icoane pe lemn care provin de la o ctitorie anterioară a satului Comori, respectiv 1740, executate de “Vasilașcu Zugrav din Å¢ara Moldovii, feciorul lui Chiriac Stegarul ot Focșeni”, inscripție aflată pe spatele icoanei, care se numește Deisis.



