Minunea Focului Sfânt

Minunea “Focului Sfânt” este cunoscută de creștinii din Biserica Ortodoxă ca “cea mai mare dintre toate minunile creștine”. Are loc în fiecare an, la aceeași dată, în același mod și în același loc. Nu este cunoscută nici o altă minune, care să se întâmple cu atâta regularitate și pe o perioadă atât de îndelungata de timp. Lumina Sfântă apare numai la invocația Patriarhului Ortodox. Ori de câte ori non-ortodocșii au încercat să obțină lumina sfântă tentativele lor au eșuat.

Minunea se întâmplă în fiecare an, de Paștele Ortodox, care este sărbătorit la o dată diferită de cel catolic și protestant, din cauza folosirii calendarului iulian, și nu a celui gregorian, uzitat în occident. Sfânta Lumina se aprinde în Ierusalim, pe Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos, în Sâmbăta Mare, ziua, între orele 12.30-14.30, în timpul Vecerniei Mari.

În nici o altă zi a anului, Biserica Sfântului Mormânt nu este așa de plină ca în Sâmbăta Paștelui. Cine dorește să intre în biserică trebuie să ia în considerare cam 6 ore de așteptare. Vin pelerini din toate părțile lumii, majoritatea din Grecia, dar, în ultimii ani, un număr din ce în ce mai mare din Rusia și fostele țări comuniste ale Europei de Est.

Mormântul păzit

Sfântul Mormânt este controlat încă din noaptea Vinerii Mari, după prohod, de către câțva polițiăti civili necreștini – un arab, un turc și o persoană din partea statului Israel. Ei verifică toate obiectele din interior să nu aibă vreo sursă de foc, verifică lespedea Sfântului Mormânt și controlează corporal pe arhiereul grec care presară vată pe mormântul Domnului. Apoi se sting toate luminile și se pecetluiește ușa Sfântului Mormânt cu două mari peceți, benzi de pânză albă cu ceară și sigilii la capete, în forma de X. Gardienii rămân de pază la ușa Mormântului, până când se aprinde Sfânta Lumină.

Procesiunea pentru Vecernia Sâmbetei Mari se formează la sediul Patriarhiei Ortodoxe. Toți slujitorii se îmbracă în odăjdii albe. La ora 9 dimineața, procesiunea, formată din Patriarhul Ortodox al Ierusalimului, mitropoliti și episcopi, preoți, diaconi, înconjurați de zeci de mii de pelerini, din toată lumea creștină, pornește spre Biserica Sfântului Mormânt. Înainte merg patru “dragomani,” civili greci, în ținuta specială, cu toiege metalice în maini, pentru a anunța începerea procesiunii: apoi urmează doi diaconi care duc pe mâini Sfânta Cruce, ce are în componenta lemn din Crucea Mântuitorului.

În biserica, slujitorii, în frunte cu Patriarhul, se opresc în fața Sfântului Mormânt pecetluit. Apoi înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt pe partea dreaptă, în sunetul clopotelor, cântând: “Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri și pe noi, pe pământ, ne învrednicește cu inima curată să te slăvim.” La a treia ocolire se cântă imnul vecerniei de la vohod, “Lumina lină a sfintei slave.” Apoi, patriarhul cu toți slujitorii se retrag în altarul bisericii ortodoxe de vizavi și stau în așteptare. Între timp, vin diferiți delegați oficiali, autorități locale și bisericești, armene, catolice și copte. Miile de credincioși stau cu felinarele speciale în mâini, ca să ducă acasă, în țara lor, Sfânta Lumină. Cei mai mulți însă țin în mâini câte un mănunchi de 33 de lumânări albe, simbolizând numărul anilor pe care i-a trăit Mântuitorul pe pământ.

Pe la orele 11,30 vin de la Betlehem câteva sute de arabi ortodocși. Ei sunt foarte evlavioși, dar și fanatici în același timp. Înconjoară Sfântul Mormânt, se roagă tare cu mâinile în sus, se urcă unii pe umerii altora, se agață de pereții baldachinului Sfântului Mormânt, de jur-împrejur, cerând Sfânta Lumină: “Doamne, trimite-ne din cer Lumina!”

Patriarhul percheziționat

În jurul orei 12, în timp ce preoții stau la vohod, de la altarul Bisericii Învierii până la Sfântul Mormânt, patriarhul se dezbracă de omofor, de sacos și de mitra, și rămâne numai în stihar alb, cu epitrahil, mânecuțe și brâu. Apoi este condus de doi diaconi și de eclesiarhul bisericii în fața Sfântului Mormânt. Aici, mai întâi este controlat peste tot de polițiștii necreștini, în prezența reprezentanților oficiali armeni, catolici și copți, să nu aibă vreo sursă de foc. Apoi patriarhul desigilează ușa Sfântului Mormânt, prin ruperea peceților și întră în prima încăpere, numită “Capela Îngerului,” însoțit, după tradiție, de un arab musulman. Diaconii și eclesiarhul rămân afară, la ușă. Ceara de la cele patru sigilii se adună într-o cupă de argint și se duce la altar, unde se păstrează până la Paștele anului următor.

Cu două lumânări, Patriarhul intră apoi în a doua încăpere și îngenunchează în fața lespedei Sfântului Mormânt, iar musulmanul rămâne în Capela Îngerului și supraveghează. Se sting toate lumânările, candelele, luminile. În biserica, învăluită cu totul în întuneric, se lasă o mare tăcere.

Focul ceresc

După 15-20 de minute de rugăciune fierbinte, toată lumea din Biserică observă o lumină puternică, precum o scânteie luminoasă de fulger, coborând în zigzag prin cupola mare a Bisericii. În mulțime se aud glasuri de emoție în toate limbile. Scânteia dumnezeiască coboară deasupra Capelei Sfântului Mormânt, ca un glob de lumină ce se sfărâmă în mici bucăți. Apoi intră înăuntru ca o rază subțire de foc, coboară pe lespedea Mormântului și aprinde vata presărată deasupra.

Patriarhul aduna cu mâinile vata aprinsă de o flacară galben-verzuie, care timp de câteva minute nu arde. Apoi, pune vata aprinsă în două cupe de aur cu găuri și iese în Capela Îngerului. Aici aprinde două buchete mari de câte 33 de lumânări, în prezența musulmanului, iar cupele aprinse le dă, pe două ferestre mici, afară, la cei doi diaconi ortodocși. Aceștia duc o cupă la Sfântul Altar, iar a doua la biserica Sfinților Împărați Constantin și Elena, de la Patriarhie. Apoi, patriarhul iese în fața Sfântului Mormânt cu cele două făclii aprinse și strigă de trei ori: “Veniți de luați Lumină!”

În clipa când patriarhul iese din Sfântul Mormânt, se aprind singure cele șase candele ale ortodocșilor de deasupra, o parte de lumânări din sfeșnice și candelele din Altarul Bisericii Mari, sub privirile uimite ale tuturor. Apoi, doi diaconi îl iau pe patriarh și îl duc în Sfântul Altar. În cel mult trei minute, toți credincioșii adunați aprind felinarele și buchetele de câte 33 de lumânări. Biserica este ca o flacără vie. Mulți se ating de flacăra cu fața, cu mâinile, cu hainele, pentru binecuvântare, fără a se arde. Abia după câteva minute flacăra arde în mod normal. Tot acum iau Sfânta Lumină de la patriarh, catolicii, armenii și coptii si o duc în altarele lor, unde o păstrează tot anul. La urmă, patriarhul ține o scurtă predică de mulțmire Mântuitorului și de întărire a credinței ortodoxe. Timp de două ore se scurg zeci de mii de pelerini prin fața Sfântului Mormânt, cu Sfânta Lumină în mâni și cu căldura credinței în inimi. La orele 3 după-amiaza, Vecernia și procesiunea Sfintei Lumini iau sfârșit.

Minunea de-a lungul veacurilor

Din secolul 4 d.H. până în timpul nostru, există surse care descriu minunea pogorării Luminii Sfinte.

Starețul rus Daniel, în relatările sale, scrise între anii 1106-07, prezintă într-o manieră foarte detaliată “minunea Luminii Sfinte” și ceremoniile care o incadrează. El descrie cum Patriarhul se duce în capela Mormântului cu două lumânări stinse. Patriarhul îngenunchează în fața pietrei unde Hristos a fost pus după moarte și spune anumite rugăciuni, după care se întâmplă minunea. Lumina, albastră, pornește din piatră, iar după puțin timp aprinde candelele apropiate și cele două lumânări ale Patriarhului. Această lumină este Focul Sfânt și se răspândește la oamenii prezenți în Biserică.

Ori de câte ori non-ortodocșii au încercat să obțină lumina sfântă, tentativele lor au eșuat lamentabil. Se cunosc cel puțin trei astfel de încercări. Una dintre cele mai memorabile a avut loc în 1579, în timpul ocupației otomane a Ierusalimului. În acel an, creștinii ortodocși n-au avut bani să plătească taxa impusă pentru a intra in Biserică. Turcii au acceptat mita doar de la armeni, care urmăreau ca ei să fie singurii care să primească Focul Sfânt. Patriarhul ortodox a fost nevoit să meargă într-o biserică alăturată, pentru a fi cât mai aproape de altarul unde în fiecare an are loc minunea. Cu sfeșnicul în mână patriarhul speră ca va primi Focul Sfant, de la armeni, printr-o fereastră deschisă. Dar lucrurile s-au petrecut altfel. Lumânările armenilor nu s-au aprins, deși aceștia se rugau ca Dumnezeu să le trimită Lumina. Dintr-o dată, un fulger a lovit năpraznic mijlocul coloanei de marmură din incinta curții interioare a Bisericii și a crăpat-o, iar prin fisura, Focul Sfânt a trecut drept spre lumânarea Patriarhului, pe care a aprins-o. Un muezin musulman, pe nume Tounom, care a văzut miraculosul eveniment, dintr-o moschee aflată în apropiere, s-a convertit pe loc la ortodoxie. A început să strige că Hristos este adevăratul Dumnezeu și a sărit din moschee, de la o înâlțime de 10 metri. Soldații turci l-au prins și l-au ars de viu. Toate acestea s-au întâmplat sub sultanul Murad al IV-lea, când Patriarh al Ierusalimului era Sofronie IV.

În loc de concluzie

Cine crede în Hristos și vrea să vadă o mare minune a zilelor noastre, cine dorește să se întărească mai mult în credință, să meargă la Mormântul Domnului de Sfintele Paști și va vedea minune negrăită. Persoana care experimentează o astfel de minune pleacă de la Ierusalim complet schimbată. Pentru mulți dintre cei care participă la ceremonie, viața se imparte în două mari perioade: “inainte” și “după” miracolul Luminii Sfinte de la Ierusalim.

Biserica Sfântului Mormânt a fost construită de Constantin cel Mare, la mijlocul secolului IV. A fost distrusă de mai multe ori, cruciații fiind cei care au construit biserica așa cum o știm azi. Teologi, istorici și arheologi consideră că biserica conține atât Golgota – micul deal pe care a fost răstignit Isus – cât și mormântul cel nefolosit” din apropierea Golgotei, unde a fost așezat trupul mort al lui Iisus, aș cum scrie in Evanghelie. În jurul mormântului lui Iisus s-a înălțat o capelă mică cu două încăperi: una mai mică in fața mormântului și incăperea mormântului însuși, în care nu încap mai mult de patru persoane. Aceasta capelă este centrul evenimentului miraculos.

Ioan BUTIURCA