Uncategorized

Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Recea: Fereastră deschisă către cer

Apărută în 1991 ca o pecete spiritual-creștină, Recea este o mănăstire de maici, cunoscută ca un spital duhovnicesc, datorită, în primul rând, renumelui părintelui Ioan Iovan, duhovnicul trecut la cele veșnice anul trecut.

Mănăstirea a fost ridicată din 1991 la inițiativa Înalt Prea Sfințitului Andrei, Arhiepiscop de Alba Iulia, cu scopul de a forma o obște de maici. Clopotnița și un altar de cărămidă folosit în sezonul cald au fost primele construcții realizate din ansamblul arhitectonic.

Ansamblului monahal de la Recea are un caracter rustic românesc, preluând canoanele arhitecturale ale mănăstirilor din zona subcarpatică a Munteniei și ale celor din centrul și nordul Moldovei, cu influențe bizantine și brâncovenești.

Maica stareță stavroforă Cristina dând dovadă de pricepere, perseverență și de tenacitate, dar și de dragoste pentru Dumnezeu și colectivitate, a reușit să vegheze la zidirea acestui lăcaș de cult, avându-l alături pe părintele arhimandrit Ioan Iovan, duhovnicul de atunci al mănăstirii, care prin rugăciune, slujbe și sfaturi înțelepte a mângâiat sufletele multor credincioși.

Arhitectonică și spirit gospodăresc

La praznicul „Izvorul Tămăduirii” în 24 aprilie 1995 a fost pusă piatra de temelie pentru sfânta biserică „Nașterea Maicii Domnului”, ce a fost finisată în exterior după un an. Biserica e în formă de cruce și este împărțită după modelul caracteristic bisericilor bizantine: nava centrală cu pridvor, pronaosul, naosul și altarul, turla principală se află deasupra naosului, iar cele două turle ale clopotniței sunt așezate deasupra pronaosului. În dreapta bisericii sunt asamblate chiliile în formă de L, pe două nivele, având la parter trapeza, bucătăria și anexele, iar la etaj stăreția și chiliile propriu-zise.

Casa de oaspeți este o construcție înălțată pe parter ce cuprinde două apartamente și o sală de protocol. Urcând nișe trepte printre răsaduri de flori și tufe de magnolii în floare, cu bănci așezate din loc în loc pentru cei osteniți de drum, ajungem la partea opusă intrării în complexul monahal, la o clădire ce cuprinde la parter biblioteca, infirmeria, cabinetul medical și atelierele de croitorie, iar la etaj muzeul cu caracter bisericesc și național, construite în perioada 1997-1998. Pentru că din 1994 se organizează aici Universitatea de vară în memoria Episcopului dr. Nicolae Popovici, la care participă anual 120 de studenți și profesori din întreaga țară, în 1999 s-a ridicat o clădire specială pentru această Universitate, iar în acest an s-a mai ridicat o clădire pentru bibliotecă, la care se mai lucrează încă.

Alături se află Așezământul Sfântului Apostol Andrei, unde sunt îngrijite în jur de zece bătrâne. Tot pe deal se află arhondaricul, casa închinătorilor și gospodăria anexă proprie de creștere a animalelor și păsărilor, de cultivare a legumelor și fructelor.

Vizita Preafericitului Partenie al III-lea

După finalizarea primului corp administrativ, în aprilie 1994 au fost începute lucrările la celelate trei corpuri ale cetății monahale, iar în septembrie Preafericitul Partenie al III-lea, Patriarhul Teoctist și alte înalte fețe bisercești au vizitat mănăstirea.

Peste un an, la 28 aprilie, a avut loc sfințirea cetății de chilii, hirotonisirea întru arhimandrit a preotului Ioan Iovan și acordarea distincției de Stavroforă Maicii Starețe Cristina Chichernea.

Sfânta Liturghie slujită de doi Patriarhi

Slujba de sfințire a bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” de la Mănăstirea Recea a avut loc pe 7 septembrie 2003 a fost posibilă datorită finalizării planului iconografic realizat integral în mozaic venețian, având toate șansele să intre în patromoniul cultural–spiritual al României. La slujba de sfințire din 7 septembrie, ziua Înainteprăznuirii sărbătorii Nașterii Maicii Domnului și la Sfânta Liturghie au slujit alături de Patriarhul Teoctist și Patriarhul Alexandriei, 15 Mitropoliți, Arhiepiscopi, arhimandriț și preoți, printre care IPS Mitorpolit Irineos de Pelousion, Vicar General Patriarhal, PS Episcop Alexios de Nitria, Vicar Patriarhal de Cairo, IPS Teofan, Mitropolitul Olteniei, IPS Iosif, Mitropolitul Europei Centrale și Meridionale, IPS Andrei, Exarhul Arhiepiscopiei Alba Iulia. Au participat în jur de 15 mii de pelerini.

De vorbă cu surorile

Venind dinspre cele trei morminte cu cruci de marmură albă, străbătând un drum străjuit de brazi și pomi îmbrăcați în haine de flori frumos mirositoare, opresc trei bătrâne ca să stăm de vorbă. Cea mai vorbăreață dintre ele, Crucița, are 86 de ani și este uimitor de rezistentă la urcatul scărilor. La un popas, unde ne-am oprit pentru a ne trage sufletul mi-a povestit despre părintele Iovan, despre credință, despre viața din mănăstire. „Părintele Iovan, n-ați auzit de părintele Iovan? Era cu un an mai mare decât mine, anul acesta ar fi făcut 87 de ani. Un foarte bun duhovnic. Multă lume venea la el! Era văzător cu duhul. Mulți îi știau puterea. Mulți s-au vindecat de boli grele…da!,” spune Crucița privindu-mă câteva secunde cu ochii ei albaștri, examinându-mi parcă reacția, apoi continuă: „trebuie să citiți despre viața lui, oricât de tare ați fi, tot veți plânge! A suferit mult, a fost închis…”, spune bătrâna plină de compasiune. Ne conduce pe lângă așezământul bătrânelor până la scări promițându-mi să se roage pentru mine.

Părăsim mănăstirea cu o liniște în suflete și ne mirăm ajunși înapoi în vacarmul de pe DN 15 cum se poate ca la doi pași de nebunia șoselelor să existe o astfel de gură rai, o fereastră deschisă spre cer!

Erika MĂRGINEAN

Mesajul Maicii Starețe Stavrofora Cristina Chichernea, cu ocazia Învierii Domnului nostru Iisus Christos:

„Scumpilor noștri credincioși, le dorim pe lângă sănătate, credință puternică, dăruire totală pentru Cel care prin Jertfa Sa ne-a adus certitudinea învierii din morți și a vieții veșnice.”

Show More

Related Articles

Back to top button
Close