Mărturiile incomode ale unui servitor public

Mărturiile unui cetățean, aflat la vârful serviciului public românesc în ultimii cinci ani, sunt oricând utile unui demers de deparazitare a mediului administrativ românesc. Cititorii publicațiilor Trustului GAZETA vor avea ocazia să vadă fața reală și hâdă a unei administrații aflate, de regulă, la bunul plac al unor demnitari și al unor politicieni, care nu servesc interesul public.

Am fost martorul unor evenimente importante, al unor declarații și al unor fapte, despre care concetățenii mei au aflat câte ceva din surse mai mult sau mai puțin credibile. Am regretat de multe ori ca scenele la care eram martor nu erau văzute pe viu și de electoratul mințit permanent de politicieni fără scrupule.

Considerat de ani buni un individ incomod, am primit de-a lungul timpului o mulțime de amenințări mai mult sau mai puțin voalate, însoțite sau precedate și de oferte de cumpărare a tăcerii mele și de înregimentare în gașca vinovată de spolierea acestei nații.

Presiunile exercitate asupra mea sau a familiei mele au culminat în luna mai a acestui an cu o tentativă de omor. Pot spune că m-am născut a doua oară. Trei gealați năimiți au încercat să-mi “bage mințile în cap” cu lovituri de bocanc, traumatismul cranio-cerebral fiind din fericire fără urmări tragice. Mi s-a spus că trebuia să mă aștept la asta, pentru că deranjasem multe interese și pentru ca viața mea putea fi curmată ușor, contra unei sume derizorii.

Am acuzat dureri atroce, o amnezie parțială, fiind necesare mai multe cusături pentru ca fizionomic să fiu recunoscut de cei din jur. Polițiștii care m-au vizitat la spital s-au interesat de potențialii dușmani și s-au speriat vizibil când au auzit numele menționate. Erau mahări de ieri și de azi, adevărați hopa-mitică aflați mereu la pupitrul de comandă al țării, aflați în prim-plan sau folosind marionete, deconspirați fără ezitare in demersurile mele.

Cine are curiozitatea să afle câteva date despre cariera mea administrativă, consultând pagină web personală www.draghici.ro, își poate da seama că nu am fost un funcționar public sau un demnitar lipsit de pregătire de specialitate. Sunt licențiat în științe administrative la Academia de Studii Economice, făcând parte din prima promoție cu această calificare din România. Am absolvit programe de masterat, de formare profesională și de studii aprofundate. Sunt doctorand în științe economice și am absolvit Academia Diplomatică. Am lucrat încă de la înființare în cadrul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, apoi în Primăria Municipiului București și în final la Institutul Național de Administrație. Am fost lider sindical al funcționarilor publici timp de 5 ani, dar și demnitar în actuala guvernare, nefiind înregimentat politic.

Născut a doua oară în mai 2006

Agresiunea căreia i-am căzut victimă a rămas doar un A.N. în evidențele Poliției Române. Autorii necunoscuți nu au fost căutați deloc de autorități. Atacat într-o intersecție foarte circulată din București, supravegheată de o cameră video a Poliției Rutiere, nu am mai fost căutat niciodată de vreun “organ” competent. Investigația pornită pe cont propriu a revelat faptul că respectiva cameră de supraveghere se stricase inexplicabil chiar înaintea agresiunii și fusese reparată ulterior. Proba video nu exista așadar, deși ar fi putut rezolva cazul rapid. Mi-am continuat investigația, însă nu m-am intersectat deloc cu vreun polițist destoinic. Dosarul fusese de fapt clasat înainte să fie cercetat.

Din păcate pentru cei care au dorit să mă scoată definitiv din circulație sau să mă transforme într-o “legumă”, memoria nu mi-a jucat feste ulterior, cu excepția unor ore ale zilei respective, înregistrate fragmentar pe hard-disk-ul vizat de mardeiași. Începând cu acest număr, mărturia incomodă a unui servitor public se va găsi în paginile Gazetei, vorbind despre impostura unor demnitari, despre iresponsabilitatea unor conducători, despre infracțiunile unor cercuri de interese, despre ipocrizia unor politicieni preocupați doar de jecmănirea concetățenilor naivi, despre eroi necunoscuți, care m-au motivat să merg mai departe, în ciuda unei realități românești teribil de demotivante.

“Jur să spun adevărul și numai adevărul! Așa să-mi ajute Dumnezeu!”

Acest jurământ marchează debutul unei serii de dezvăluiri cu privire la jocurile de culise din administrația publică și la tenebrele mediului politic românesc. Cele două personaje la care mă voi referi pentru început ocupă spații mari în presa acestei toamne, aducându-și acuzații teribile și chiar injurii suburbane. Este vorba de domnul Traian Băsescu, Președintele României, și de domnul Ludovic Orban, viceprimarul Capitalei.

Jos masca, domnule Traian Băsescu!

Pe domnul Băsescu l-am cunoscut personal la finalul Guvernării 1996-2000. Eram unul din liderii naționali ai mișcării studențești și, alături de colegii mei, am fost invitat la negocieri cu ministrul transporturilor. Eu l-am contrat în ședința respectivă, pentru că se spăla pe mâini, încercând să ne asmută împotriva ministrului educației Andrei Marga și a altor autorități, deși domnia sa avea obligația să rezolve problemele ridicate de studențime. L-am acuzat atunci că ne manipulează și că ne consideră naivi. Nu i-a picat bine, pentru că subalternii săi trădau o slugărnicie terorizată de marele demnitar PD.

În alegerile locale din 2000, într-o confruntare televizată a candidaților la fotoliul de Primar General, i-am propus domnului Băsescu să aducă tineri în primărie. Acesta a acceptat în transmisiune directă proiectul meu de primenire a resursei umane și m-a contactat după alegeri pentru a-mi cere să îmi pun ideea în aplicare. Eram entuziasmat, pe bună dreptate, pentru că generația mea avea șansa de a performa în domeniul pentru care se pregătise. Lucram deja la Agenția Națională a Funcționarilor Publici și i-am adus peste o sută de colegi de generație, dornici să reformeze sistemul.

În acest context optimist a devenit domnul primar Băsescu membru de onoare al Asociației Academice de Administrație Publică “EUROPA”, o organizație fondată chiar de tinerii specialiști. Concursul organizat la începutul toamnei anului 2000 a dat câștig de cauză unei pleiade de licențiați în științe administrative, dornici să-l ajute pe noul primar general să performeze în slujba bucureștenilor.

Peste o sută de colegi de generație au devenit funcționari publici, doar teoretic, atunci. Pentru că încadrarea lor efectivă în PMB a fost întârziată cu circa 4 luni și a determinat un conflict între mine și domnul Băsescu. În mod normal, primarul general era obligat să-i încadreze ca funcționari publici, conform legii care era în vigoare la acea dată și fără să-i amâne patru luni de la momentul câștigării concursului. Deși suspendase din funcții aproape toți șefii din primărie, acuzându-i că sunt exponenții corupției instituționalizate, domnul Traian Băsescu a înțeles rapid că slugi mai obediente nu poate găsi peste noapte, dornice să slujească grupurile de interese reprezentate și de primarul PD.

După patru luni de așteptare, care-i obligaseră pe mulți dintre ei să facă foamea la propriu într-un oraș în care nu aveau casă și un venit lunar stabil, “tinerii lui Băsescu ” au fost anunțați că vor începe să lucreze.

Deși aceștia ocupaseră niște posturi vacante, ei au fost prezentați colegilor din primărie drept înlocuitorii angajaților concediați ilegal între timp de noul primar general. S-a ajuns chiar la instalarea lor în birouri concomitent cu evacuarea în șuturi a celor concediați, imaginile fiind șocante pentru toți cei implicați. Grav era și faptul că tinerii nu erau încadrați ca funcționari publici, așa cum impunea legea, ci, asemenea celorlalți angajați din primărie, rămâneau tot personal contractual, aflat la cheremul Jupânului din fruntea instituției.

Singura soluție pe care o aveam la dispoziție era o confruntare publică cu primarul certat cu legea. Era debutul lui 2001, se instalase deja un guvern PSD, eram subordonatul unui demnitar liberal, iresponsabil, afemeiat și alcoolic, președintele ANFP Ludovic Orban, și mă pregăteam să îl critic virulent în public pe singurul demnitar bucureștean care m-ar fi putut ajuta profesional, adică primarul general. Surprizele care mă așteptau erau însă de mari proporții, iar eu urma să devin, de multe ori fără voia mea, martorul sau actorul unor evenimente foarte importante, pe care concetățenii mei trebuie să le cunoască și să le judece.

Bogdan DRÄ‚GHICI