Metode neconvenționale de luptă cu sărăcia
O dată cu evoluția globală din ultimele decenii (în toate direcțiile, domeniile și felurile), expresii precum “sărăcia ei de lume!” ori “mânca-l-ar sărăcia!” păreau să ajungă vorbe în vânt, utilizabile doar pe ici, pe colo, fără prea multă eficiență. Deoarece, în cazul menționatelor blesteme, rezultatul urmărit, adică acela de ajungere a andrisantului blestemat în situația de a nu avea după ce bea apă (plată), nu se mai putea obține. De ce? Păi, pentru că noile cuceriri ale științei, împletite (în coadă de cal) cu înțelepciunea conducerilor statelor lumii, mai cu seamă ale celor civilizate (iar noi ne pretindem a fi o astfel de țară), n-ar mai trebui să dea loc sărăciei ca fenomen. Ci numai ca manifestări izolate, determinate de lenea unora sau a altora. Cărora bine cu sila nu prea-i de dorit a li se face.
Pe când era să sperăm că dăm din bine în mai bine, lăsând (din nescuzabile cauze) lucrurile general-importante la o parte și ocupându-ne timpul cu bârfe naționale despre divorțuri (în reluare), suzete de aur (îmbibate cu salivă), blonde (tot mai platinate), măriri (nețărmurite) de sâni și texte de manele-hituri (văicărite în direct), studiile unor organe internaționale serioase vin să ne trăznească fix în bot.
Potrivit concluziilor Raportului Organizației Națiunilor Unite, de acum și până prin 2050, populația țării noastre vă scădea ușor, dar sigur. Astfel că în menționatul an ne vom trezi (câți ne vom mai trezi…) din peste 21 de milioane de români (de azi) numai vreo 15,9 milioane (de mâine). Și, ca să vedeți la ce involuție spectaculoasă asistăm, subliniez că în anul 1950 (adică după două războaie mondiale, și o goană după aur în America) populația României era de 15,3 milioane de suflete. Va să zică, după un secol, tot cam atâția vom fi câți am fost! Iar dacă românii nu-s mai gingași la factorii de mediu decât alții de primprejur, nu-s mai puțini longevivi și nici mai neiubitori de copii, răspunde-ți-vă singuri (vă rog) care-ar fi motivele ce ne aduc într-o astfel de stare, ca nație.
Raportul ne mai dă și alte vești nedorite. Cum că din populația aia destul de puțină care (după cum ne batem joc de mediu) va viziona aurora boreală în direct, la Dorohoi, cea mai mare parte va avea peste 60 de ani. Puțini vor fi indivizii aflați la vârsta primei tinereți. și cum cei în putere trebuie să asigure traiul pensionarilor unui popor (așa fiind așezat sistemul asigurărilor sociale într-o țară normală), iar cei tineri ia-i de unde nu-s, ălora care numără peste 6 decenii de viață nu le va mai rămâne decât utilizarea textelor cu “fir-ar ai sărăciei, cu neamul lor cu tot!” și altele asemenea. De fapt, ce să mai așteptăm anul 2050 când astăzi pensionarii își dau duhul sau leșină, pe capete, pe la cozi. Mai nou nu pentru pâine și lapte, ci pentru medicamente compensate care nu se compensează decât în primele zile ale lunii (cât ține plafonul minuscul acordat de stat farmaciilor) sau pentru deschiderea de conturi la bănci și pentru cereri de carduri, că-s obligați să primească pensiile ca-n Europa. Numai că-n Europa n-am auzit pe nimeni sucombând la poarta autorităților birocratice în scopul de a-și putea primi pensia după o viață de lucru. Tindem să nu luăm în seamă aceste zbateri, spunându-ne că vom fi mari și tari vreo 3 vieți…
Dar, ca să mai îndulcim povestea cu însărăcirea globală viitoare (prezisă tot de Raportul ONU, de parcă duceam lipsă de așa ceva), oferim rețeta scăpării de belele materiale, pe care am lecturat-o, cu mare interes, pe net. Un studiu autohton de tehnici par-anormale arată că oamenii de afaceri, în disperare de cauză, s-au gândit să apeleze la metode ieșite din comun pentru a face rost de finanțări. Iar dintre toate felurile de finanțări, desigur că preferate sunt cele din fonduri europene. Numai că alea nu-s la îndemâna oricui. Iar noi vorbim de cei care nu le au în mânecă. Așa fiind, aceștia s-au gândit că dacă nu merge cu cerere, întocmire de dosar și parcurgerea unei proceduri legale, poate va merge cu o procedură totalmente specială. Despre această procedură, vrăjitoarea Florica (din Pitești) declara (la 14 martie, anul curent) că ține. și încă bine de tot. Va să zică, precum tot românul imparțial, și doamnele vrăjitoare de bine (de magie albă, incoloră sau inodoră) au preparat o vrajă pentru obținerea de fonduri UE. Iar doamna Florica preciza, la subiect, că “nu poți să zici că ești o vrăjitoare bună (profesionistă -n.n.) dacă nu poți ajuta un om de afaceri să obțină o finanțare de la Uniunea Europeană”. Totodată, ea explica modalitatea de vrăjire a respectivelor fonduri. Debutul procedurii nu diferă de cel în fața autorităților. Se iau documentele (împricinatului care vrea finanțarea) și se așează răsfirat pe o masă. Numai că în timp ce pe masa autorităților ele pot zăcea o vreme îndelungată, pe biroul d-nei vrăjitoare ele sunt de îndată stropite cu o esență tare care le face apte de obținerea finanțării.
Așa că, români, oricât de puțini veți rămâne în 2050, nu disperați: cu Florica, Omida, Vitrina, Espertiza, fondurile europene vă vor fi la picioare…
Andreea CIUCÄ‚
