Uncategorized

Mureșeanul Simion Chirtes a ales libertatea

Un mureșean stabilit de 60 de ani în Franța a luptat pe diferite câmpuri de bătălie, acolo unde interesele statului franceze erau periclitate. Timp de 7 ani a fost militar în Legiunea Străină. Pe data de 19 aprilie, Simion Chertes împlinește 82 de ani, iar din anul 1955 de când s-a așezat la casa lui în localitatea franceză Mertzwiller el a reușit

să-și întemeieze o familie cu cinci copii și o afacere proprie prosperă. Având-o aproape și pe Antoanetta, soția lui, Simion este mulțumit că trăiește o bătrânețe activă și fericită. Dar cine este de fapt Simion Chertes și cum a ajuns el să lupte în acest corp de elită al armatei franceze?

„Legio patria nostra”(Legiunea este patria noastră) este deviza fiecărui legionar.

Dintotdeauna și înainte de toate, legiunea a fost, este și va fi un corp de elită format din soldați de meserie, din adevărați profesioniști ai războiului, legați între ei prin sentimente indestructibile. Cel care reușește să treacă prin exigentul proces de selecție este judecat după calitățile sale de soldat și după caracterul pe care îl dovedește în situațiile prin care trece și nu după trecutul său. În timpul și după cel de-al doilea război mondial, mai ales în perioada 1944-1948, în rândurile Legiunii Străine au pătruns foarte mulți est-europeni. Printre ei și un număr de 11 mureșeni, iar pe parcursul timpului aveau să li se adauge și alții.

Începuturile – o istorie care impune respect

În 1831, regele Ludovic-Filip a creat printr-un decret regal acest corp de elită în Algeria. În decursul timpului, Legiunea s-a dovedit a fi la înălțimea speranțelor, luptând cu un curaj ieșit din comun și cu un spirit de sacrificiu nemaiîntâlnit. Asimilarea oamenilor de diferite etnii și sudarea lor într-o forță combatantă fără egal a fost cea mai mare calitate a Legiunii.

Condițiile de angajare nu s-au schimbat prea mult, în principiu au rămas aceleași și pot fi citite pe site-ul Ambasadei Franceze din România: candidatul trebuie să aibă între 17 și cel mult 40 de ani și peste 1,55 m înălțime. Aproape întotdeauna Legiunea își rezolvă problemele pe care le are „în familie”. Rar se ajunge ca un legionar să fie adus în fața justiției franceze, pentru că Legiunea are propria ei justiție. Și nu una blândă. Legiunea Străină s-a acoperit de glorie în toate acțiunile sale inclusiv în cele mai recente, cum ar fi cea din Golf din 1991 unde au luptat 10.000 de legionari. Între 1993-1996 a apărat aeroportul din Sarajevo. Un an mai târziu, 600 de parașutiști au intervenit în Congo pentru a evacua câteva sute de civili francezi, iar din 1999 și până în prezent, Legiunea Franceză participă la Forța Internațională de menținere a Păcii din Kossovo. Pe drept cuvânt, ea poate fi considerată drept prototipul a ceea ce ar putea fi în viitor o forță europeană.

Militari fără patrie

Cei 11 mureșeni au ales libertatea din numeroase motive plauzibile. Erau vremuri tulburi, iar cei mai mulți dintre românii din Transilvania au fost încorporați forțat în armata maghiară. De fapt, ei luptau într-un război pe care nu l-au considerat niciodată ca fiind al lor. Unii au ales libertatea din teama de comunism, din spirit de aventură sau din nevoia de bani. Erau militari fără patrie. Chiar dacă plecaseră din țară de mulți ani ei n-au scăpat ochilor vigilenți ai organelor informative, indiferent că aceasta s-a numit Siguranța statului până în 1948 sau Securitate după acel an. Erau așezați într-o cartotecă specială și pe măsură ce apăreau elemente noi despre vreunul din ei, fișa personală din cartotecă era actualizată. Multe dintre rudele acestora erau în atenția Siguranței și apoi ale Securității. În atenția organelor informative erau însă și rudele celor plecați și înrolați în Legiunea Străină.

Cu gândul mereu acasă

Mureșeanul Simion Chertes a luptat cu Legiunea Străină în Maroc, Algeria și Indochina. Înainte de 1989, a venit doar de trei ori în țară, lucru care s-a întâmplat abia după1965. Mai are foarte puține rude în Mureș, dar atunci când vine se refugiază la mormintele părinților și ale fraților unde se reculege. De fiecare dată o vizitează pe nepoata sa Otilia Laslo din Târgu Mureș și pe familia acesteia. “Unchiul meu este un om foarte activ. A traversat o perioadă foarte grea după ce a ieșit din Legiune, deoarece 7 ani își legase viața de aceasta. Recunoaște însă că reușitele sale ulterioare se leagă de experiența dobândită ca militar legionar. Apoi a cunoscut-o pe mătușa Antoanetta, s-au căsătorit și au pornit o afacere în domeniul transporturilor internaționale de mărfuri” a povestit Otilia Laslo. Ea a continuat spunând că afacerea le-a mers foarte bine, dar acum a preluat-o fiul său Gerard. Simion are și patru fete, Marie-Dominic care este profesoară la Metz, Daniela, directoare la Fabrica de ciocolată Marsch, Simona, profesoară la Strasbourg și Cristina care s-a stabilit în Belgia fiind căsătorită cu un prosper un om de afaceri. S-a interesat și se interesează foarte mult de România și de români. În februarie ’90 a venit cu două TIR-uri de ajutoare la Morești, la spitalul și la Casa de copii din Târgu Mureș.Tot prin intermediul acesteia am aflat că Simion Chertes va veni la Târgu Mureș în luna august, după ce în prealabil va participa la nunta unuia dintre nepoți care se căsătorește la Sofia. Ne-a asigurat că ne va relata câteva dintre cele mai teribile experiențe pe care le-a trăit în mijlocul celor care s-a format ca om și pe care i-a iubit și îi iubește mereu cu aceeași dragoste: Legiunea Străină Franceză.

Nicolae BALINT

Interviul cu Simion Chertes, fost soldat în Legiunea Străina nu va mai avea loc. Din păcate, am fost anunțați că, în noaptea de vineri spre sâmbătă

(8-9 aprilie a.c.), la ora trei a trecut în neființă. Nu s-a chinuit, a murit discret privind moartea în ochi ca un adevărat legionar.

Au ales libertatea:

l Simion Chertes, născut la 19.04.1923, la Morești. A fost încorporat în armata ungară, a căzut prizonier la francezi, iar în 1948 s-a înrolat în Legiune;

l Eugen Golya, născut la 28.05.1928 la Târgu Mureș. În 1946 a fugit în Franța prin Ungaria, iar în 1948 s-a înrolat în Legiune;

l Adam Iszlay, născut la 4.02.1920 la Miercurea Nirajului. S-a retras cu armata ungară și a căzut prizonier la americani, iar în 1948 s-a înrolat în Legiune;

l Emeric Mathe, născut la 17.01.1927 la Corund. S-a retras cu trupele maghiare și a căzut prizonier la francezi. În 1947 s-a angajat în Legiune;

l Nicolae Mureșan, născut la 3.06.1928, la Sighișoara. În 1948 a fugit în Franța și s-a angajat în Legiune;

l Ioan Nagyfalusi, născut la 10.12.1919 la Târgu Mureș. A fugit din țară în 1944 și s-a angajat în Legiune;

l Alexandru Pașca, născut la 1.11.1928 la Sărmaș. În 1947 a fugit în Franța și s-a angajat în Legiune. La fel a făcut și fratele său Nicolae Pașca(născut la 21.01.1927) și care a fugit odată cu el;

l Ioan Suciu, născut la 15.03.1927 la Sântana de Mureș. A fugit în Franța prin Ungaria și în 1947 s-a angajat în Legiune;

l Bela Szilagy, născut la 16.04.1923, la Sânger. În 1946 a fugit în Franța, prin Ungaria și în același an s-a angajat în Legiune;

l Iosif Szilagy, născut la 12.10.1925 la Târgu Mureș. În 1947 a fugit în Franța și în anul următor s-a angajat în Legiune.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close