Mureșul umflă Bugetul lui Boc
80 de miliarde de lei vechi se întorc la bugetul statului la comanda Guvernului Boc l Banii fuseseră alocați pe ultima sută de metri de Cabinetul Tăriceanu pentru investiții l Timpul a fost prea scurt pentru a organiza licitații
Printre ultimele măsuri luate de Guvernul Tăriceanu în 2008 a fost și acordarea prin Hotărâre de Guvern a unor sume defalcate din TVA pentru întregirea bugetelor locale. Din păcate banii au intrat târziu în bugetele locale. Printr-o precizare din luna decembrie Ministerul Finanțelor lămurea situația și fondurile necheltuite puteau fi reportate pentru anul 2009. Odată cu schimbarea Guvernului și adoptarea în ultimele zile ale lui 2008 a unei serii de măsuri menite să aducă bani la bugetul de stat, primăriile și consiliile județene au fost obligate să returneze la bugetul de stat sumele pe care nu au reușit să le cheltuie anul trecut.
Consiliul Județean Mureș, prin președintele Lokodi Emoke, găsește explicații în imposibilitatea de a organiza la timp procedura de licitație pentru investițiile ce trebuiau realizate din sumele respective. „Era ilegal să se ceară înapoi din moment ce în luna decembrie Ministerul de Finanțe a venit cu o precizare potrivit căreia aceste sume pot fi reportate pe 2009. Banii nu au fost cheltuiți nu pentru că nu s-a vrut sau din lene, ci pentru că lucrările pentru care au fost alocați se vor efectua anul acesta. E vorba de lucrări mari, care nu pot fi finalizate într-o lună, lucrări de infrastructură, școli, drumuri unde trebuie să respectăm termenele de organizare a licitațiilor”, ne-a explicat Lokodi.
La Târgu-Mureș cea mai mare investiție trebuia făcută la Aeroportul de la Vidrasău. „Modernizarea aeroportului nu se mai poate face acum. Am primit banii aproape de sfârșitul anului și nu puteam termina lucrările de modernizare într-o lună. Acum nu mai putem moderniza pista, nu mai putem schimba dalele pentru că a trebuit să dăm banii înapoi. De la Consiliul Județean am restituit 23 de miliarde lei vechi numai pentru aeroport și per ansamblu pe județ 80 de miliarde”, ne-a declarat Lokodi. Celelalte fonduri trebuiau să fie folosite pentru proiectele de reabilitare ale drumurilor județene, cheltuielile instituțiilor aflate în subordinea Consiliului Județean și alte proiecte ce urmau a fi desfășurate anul acesta, cum ar fi introducerea apei potabile la Băgaciu, renovarea unor școli din comuna Apold.
Se mai întorc banii?
O dată ce sumele necheltuite au fost virate înapoi la bugetul de stat, sunt slabe șanse ca autoritățile locale să le recupereze. Președinta Consiliului Județean Mureș și-a exprimat îngrijorarea, acum câteva zile, în fața membrilor Asociației de Dezvoltare Intracomunitară: „Nu am speranțe că vom primi acești bani înapoi, ne-am alăturat celorlalți președinți de consilii județene și am trimis o adresă către Guvern în care am cerut ca aceste sume să se restituite dar nu cred că se va întâmpla asta.”
Reîntregirea bugetului național se face, deci, prin ciuntirea bugetelor locale.
Primăriile liberale
n-au bani de returnat
După apariția OUG 233 s-a vorbit mult despre situația anumitor primării PNL-iste care ar trebui să returneze sume enorme. În județul Mureș nu se pune însă problema de așa ceva. La Gurghiu, Band, Lunca Bradului și Nadeș nu există bani rămași necheltuiți, pe când alte Primării sunt în deficit. „Nu avem sume de virat înapoi la stat, chiar din contră suntem în deficit cu 5 miliarde la lucrările pe rețeaua de apă și 10 miliarde pentru lucrările la școală”, ne-a declarat primarul din Răstolița, Gheorghe Mogilă. La Breaza aceeași situație: „Nici nu se pune problema să avem fonduri de returnat. Nu putem acoperi fondul de rulment din cauza deficitului înregistrat în 2008”, ne-a spus primarul Gheorghe Chira.
Sanda VIÅ¢ELAR
sanda@ziaruldemures.ro



