Uncategorized

Nebunia sărbătorilor i-a cuprins și pe mureșeni

De la an la an, românii prind tot mai mult gustul cumpărăturilor și asta se vede în special în preajma sărbătorilor. În luna decembrie, supermarketurile sunt luate cu asalt de mii de clienți dornici să se aprovizioneze cu tot ce cred ei că e nevoie pentru niște sărbători perfecte. Cele mai vândute articole rămân alimentele, hainele, jucăriile și electrocasnicele.

Mureșenii nu puteau face excepție de la regulă. Fie că vorbim despre alimente obișnuite, sau despre electronice pretențioase, de haine de sezon sau de jucării, toate se topesc de pe rafturi văzând cu ochii. Parcările marilor magazine sunt în permanență ticsite iar printre rafturi nu e loc să arunci un ac.

Psihologul Andreea Nagy e de părere că principala cauză a entuziasmului românilor pentru cumpărături e tradiția autohtonă care cere o masă îmbelșugată, măcar de Crăciun și de Anul Nou. Cu toate acestea Andreea Nagy observă că mai sunt și alte cauze care îi fac pe români să-și dea și ultimii bani pe cumpărături: „În ultima vreme, nivelul de trai la noi în țară a crescut simțitor, iar oamenii vor să profite de acest lucru măcar o dată în an. În timpul comunismului, oamenii vroiau să cumpere și nu aveau ce, iar după revoluție aveau ce să cumpere, dar nu aveau cu ce. Acum, din fericire, balanța începe să se echilibreze, iar oamenii își înăbușă frustrările din trecut cumpărând.”

Supermarketurile sunt

ticsite de la primele

ore ale dimineții

Ultimele două săptămâni ale anului aduc de obicei cu ele și goana prin magazine după cumpărături. Pedeștri sau cu mașini, groși la pungă sau nu prea, mureșenii se înghesuie cât e ziulica de mare la cumpărături. Cât despre criza financiară nu-și prea bat capul, aceasta poate să mai aștepte. Comercianții își freacă mâinile de bucurie și își fac socotelile. În aceste zile, cumpărăturile au crescut cu 40% față de o zi obișnuită și cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Febra cumpărăturilor s-a simțit din plin și pe șosele. În jurul marilor magazine agenții Poliției rutiere făceau cu greu față fluxului mare de autoturisme.

„Obiceiul păcătos al românilor, spaima

monedei naționale”

Din datele Băncii Naționale, reiese că românii au cheltuit mai mulți bani în ultimele două săptămâni decât în aceeași perioadă a anului trecut. Anul acesta, pe 12 decembrie, băncile au făcut plăți de 590 de milioane de lei. Este pentru prima oară când vârful de plăți depășește pragul de o jumătate de miliard, într-o singură zi.

La începutul anului, Mugur Isărescu atrăgea atenția asupra efectelor pe care cheltuielile de sărbători îl au asupra monedei naționale. „Românii au un obicei păcătos de a cheltui masiv în ultimele luni ale anului. Leul nu poate fi atât de nesimțit încât să reziste unei asemenea avalanșe de cheltuieli, atât publice, cât și private”, a spus guvernatorul băncii centrale. (A.C.)

VOX

M.V.: „Nu cred că e cazul să strângem cureaua tocmai acum de sărbători. Acum e timpul pentru belșug în casă, nu pentru strâns cureaua. Vom avea pe masă tot ceea ce e nevoie pentru ca să ne simțim bine.”

Familia Moldovan:

„Atâta lux ne putem permite și noi, măcar de sărbători. Criza financiară nu ne-a afectat deocamdată și chiar dacă ar fi făcut-o, o masă îmbelșugată de sărbători tot putem încropi.”

H.A.: „Avem bani suficienți cât să nu ne lipsească nimic de sărbători. Pentru cadouri, mai punem bani deoparte din timpul anului, așa că acum nu ducem lispă de nimic.”

Ioan Stoica: „Din punctul meu de vedere e un pic mai rău ca anul trecut, dar bucatele de sărbători nu vor lipsi de pe masă. Chiar dacă e să strângem cureaua după aceea.”

Show More

Related Articles

Back to top button
Close