Nemulțumirile jandarmilor mureșeni
Solde insuficiente. În unele situații neprimite de luni de zile. Încadrări necorespunzătoare, iar în foarte multe din aceste cazuri criteriul de studii minime a fost ignorat cu bună știință. Drept urmare și starea de ordine și disciplină în rândul jandarmilor a lăsat foarte mult de dorit. Acestea au fost doar câteva din problemele cu care s-a confruntat Inspectoratul de Jandarmi Târgu-Mureș. Iar în aceste condiții, demisiile „pe bandă rulantă” au fost o consecință firească a stării de fapt de la momentul respectiv.
În baza Instrucțiunilor nr. 1080 din 10 august 1945 privind înființarea și funcționarea sectoarelor de jandarmi a fost reorganizat și redislocat Inspectoratul de Jandarmi Târgu-Mureș. Având în organica sa cinci legiuni – Legiunea de jandarmi Trei Scaune, Legiunea de jandarmi Odorhei, Legiunea de jandarmi Ciuc, Legiunea de jandarmi Târnava Mică și Legiunea de jandarmi Mureș – inspectoratul totaliza un număr de 31 de sectoare. Reorganizarea și redislocarea acestora se făcuse cu „sprijinul și sub oblăduirea” consilierilor sovietici care monitorizau atent tot ceea ce se întâmpla în cadrul acestor unități, dar și în zona lor de responsabilitate.
Imperativul momentului: buna colaborare româno-sovietică
Anterior acestor instrucțiuni, Inspectoratul General al Jandarmeriei dăduse Instrucțiunile cu nr. 44.158 din 11 septembrie 1944 prin care unitățile și subunitățile jandarmeriei române se reinstalau în teritoriul eliberat de sub ocupația armatelor germano-hortyste. Tot prin aceste Instrucțiuni se prevedeau și atribuțiile care le reveneau în domeniul siguranței naționale, repectiv identificarea și acțiunea de la caz la caz, împotriva mișcării legionare, a iredentismului maghiar (foarte prezent la momentul respectiv), manifestările ostile ale populației germane, acțiunile teroriste, acțiunile parașutiștilor și spionajul, trecerile frauduloase peste frontieră și incidentele de frontieră. În finalul acestor instrucțiuni se specifica în mod cât se poate de clar că „…toate formațiunile sunt obligate să țină legătura permanentă cu armata aliată sovietică cu care va colabora în toate împrejurările…” De altfel, la această „colaborare” se revenea obsesiv, iar uneori de-a dreptul obedient așa cum se poate vedea și din conținutul unui ordin circular, prin care se atrăgea atenția jandarmilor mureșeni „…să fie cât mai prevenitori cu camarazii sovietici…”
În Jandarmeria mureșeană,
încadrări pe criteriu politic
Treceri abuzive în rezervă, încadrări și demisii. Aceasta a fost constanta anilor 1944-1948 pentru jandarmeria română, inclusiv pentru cea mureșeană. Prin Decizia ministerială nr. 186 din 1945 a Ministerului de Război – luată mai mult ca sigur sub presiune sovietică – cu foarte rare excepții, toți jandarmii români originari din Basarabia au fost trecuți în rezervă „urmând, se spunea în cuprinsul ordinului, a fi trimiși în Basarabia.” Pentru ei aveau să urmeze ani grei de temniță rusească întrucât fiind născuți – cei mai mulți – înainte de 1918 erau considerați cetățeni sovietici și drept urmare, acuzați de „trădare de patrie”. Basarabia, teritoriu românesc, încorporat în Imperiul Å¢arist în 1812, revenise firesc la patria-mamă, România, în 1918, dar devenise teritoriu sovietic în 1940 prin impunerea prevederilor Pactului Ribbentrop-Molotov. O problemă deosebită cu care s-a confruntat instituția Jandarmeriei române în acele timpuri a fost cea referitoare la încadrarea cu personal. În decurs de numai 6 luni (anul 1946), în cadrul unei singure Legiuni de jandarmi – Legiunea Mureș – fuseseră angajați un număr total de 65 de subofițeri jandarmi din care 23 proveneau din Gărzile Populare Maghiare, 23 din Divizia „Tudor Vladimirescu” și 19 din Divizia „Horia, Cloșca și Crișan”. Doar patru angajați din cei 23 proveniți din Garda Populară Maghiară din Mureș îndeplineau condițiile de angajare. În schimb cei proveniți din Diviziile menționate anterior – Divizii ce se constituiseră în URSS, din prizonieri români – îndeplineau condițiile deoarece proveneau din fosta armată regală, iar în prizonierat se înscriseseră în partidul comunist ceea ce le dăduse un plus de credibilitate și de siguranță personală în noua conjuctură politică.
„…îmi trebuiesc cămăși, izmene și multe alte lucruri…”
Greutățile economico-sociale cu care se confrunta România imediat după război s-au făcut simțite și în cadrul Jandarmeriei române. Neprimirea soldelor la timp, dar și faptul că erau foarte mici au fost două dintre motivele cele mai frecvent invocate și pentru care foarte mulți jandarmi mureșeni solicitau trecerea în rezervă prin demisie. Spre exemplu, pe data de 26 aprilie 1946, sergentul major Ioan Micheu de la Legiunea de Jandarmi Mureș, cerea trecerea în rezervă pe motivul că nu mai primise solda de trei luni de zile. Pe data 6 mai 1946, Vasile Pop de la Postul de jandarmi Lunca din sectorul Teaca cerea și el trecerea în rezervă susținând imperativ că „Nu mai vreau să fac serviciul mai departe în Jandarmerie sub niciun motiv…nu am mai primit soldă începând cu luna feruarie, deci sunt în prezent de trei luni de zile de când muncesc degeaba…”. Deveniți „jandarmi de conjunctură”, dar puternic legați de originea lor țărănească, Gheorghe Moldovan, sergent major de jandarmi la Deda, precum și Ioan Pop de la Postul de jandarmi Chiheriu de Jos, cereau și ei trecerea în rezervă prin demisie, în iulie 1946, deoarece aveau greutăți familiale și „mici gospodării pe care nu le mai întreține nimeni și se prăduiesc.” Sincer, sergentul major de jandarmi Sas Janos, un maghiar provenit din Garda Populară Maghiară, scria în demisia sa din 6 martie 1946 și care probabil a stârnit puțină ilaritate superiorilor, că nu-i ajung banii din soldă și că „…sunt băiat sărac și-mi trebuiesc cămăși, izmene și multe alte lucruri pe care din această soldă nu le pot face…și nici nu știu scrie și vorbi bine românește.”
Generalul Anton tună și fulgeră
Fost comandant al Școlii de Ofițeri de Jandarmi, generalul de brigadă Constantin Anton a mai îndeplinit înainte de 23 august 1944 și funcția de șef de Stat Major al Inspectoratului General al Jandarmeriei. Trecuse de partea forțelor care au pregătit insurecția de la 23 august și devenise Inspector General al Jandarmeriei, funcție pe care a ocupat-o timp de doi ani, respectiv între 1944-1946. Arestat și condamnat pentru activitatea depusă până la momentul august 1944, generalul Anton trecuse prin mai multe pușcării comuniste fiind eliberat în 1959 și ulterior reabilitat și înălțat la gradul de general de divizie în retragere. Generalul Anton a împărtășit destinul nefericit al unei pleiade de ofițeri români intrați în malaxorul comunist. În 1946, neștiind încă ce-i va rezerva viitorul, generalul Anton, ofițer de carieră, își făcea conștiincios datoria tunând și fulgerând împotriva tot mai frecventelor abateri comise de jandarmii încadrați după 1944 într-o instituție tot mai politizată, dar care nu-și putea permite să tolereze pe mai departe abaterile jandarmilor. Spre exemplu, la Legiunea de jandarmi Mureș, numai în luna mai 1946 au fost pedepsiți cu arest 36 de jandarmi. Motivele erau diverse, mergând de la lipsă nemotivată de la serviciu, inducerea în eroare a șefilor, părăsirea cazărmii fără aprobare, consum de alcool în timpul servicului și până la mai măruntele întârzieri din permisii sau folosirea telefonului de serviciu în interes personal. Într-un ordin circular trimis la unitățile de de jandarmerie, generalul Anton, copleșit probabil de numărul abaterilor din întreaga țară, îi întreba pe comandanții de Legiuni – referindu-se la subordonații indisciplinați ai acestora: „Vă întreb, au uitat vreodată să semneze statul lunar de soldă?”
La Mureș, iredentism, înaltă
trădare și spionaj maghiar
Dincolo de atitudinile vădit antiromânești care se manifestau frecvent în teritoriul eliberat de armatele româno-sovietice și care erau atent observate, jandarmeria mureșeană primise instrucțiuni să urmărească și alte aspecte, precum cel ce viza înscrierea maghiarilor în partidul comunist din România. Astfel, prin ordinul circular nr. 41 din 28 octombrie 1944 se transmitea formațiunilor de jandarmi „…veți raporta cât mai complet în legătură cu faptul că ungurii din România, ar fi primit de la Budapesta dispozițiuni de a se înscrie cu toții în partidul comunist…Veți raporta rezultatul…centralizat pe secții, până la data de 3 noiembrie 1944, prin curier. Nu se admite nicio întârziere…” În același timp, erau date în urmărire generală diverse persoane care anterior fuseseră condamnate pentru spionaj în favoarea Ungariei și care odată eliberate din penitenciar dispăruseră. Prin ordinul circular de urmărire nr. 54716 din 24 februarie 1945, se cerea jandarmilor mureșeni să afle domiciliul „numitelor Heja Latisla și Schiller Hilde-Berta, de naționalitate maghiară eliberate de la Penitenciarul Central de Femei Ilfov unde au ispășit o condamnare pentru înaltă trădare în favoarea Ungariei.”
Nicolae BALINT
„…luați măsuri imediate pentru identificarea și arestarea următoarelor persoane: general Platon Chirnoagă, ÎPS Visarion Puiu, Alexandru Hodoș, prof. Gheorghe Manu, Grigore Manoilescu …”
(Fragment din Ordinul Circular nr. 54558 din 24 februarie 1945 al Inspectoratului General al Jandarmeriei transmis tuturor Legiunilor de jandarmi din teritoriu)
„….În conformitate cu hotărârea luată în ședința Consiliului de Miniștri din 29 ianuarie 1945… luați măsuri imediate pentru identificarea și arestarea următoarelor persoane: Pamfil Șeicaru, Mihail Sturdza, Traian Herseni, Victor Vojen…”
(Fragment din Ordinul Circular nr. 53382 din 5 februarie 1945 al Inspectoratului General al Jandarmeriei transmis tuturor Legiunilor de jandarmi din teritoriu)
