Uncategorized

Alocarea terenului pentru noul spital amânată

Consilierii locali și primarul din Luduș nu au alocat încă un teren pentru construirea noului spital, deși se apropie termenul limită dat de Ministerul Sănătății. Unele proiecte din țară au ajuns în stadiul de finalizare, sau urmează să fie terminate până la sfârșitul lunii viitoare. În privința spitalului care ar urma să se ridice la Luduș, ministrul Eugen Nicolăescu a declarat că aleșii locali și primarul Ovidiu Dancu nu au alocat terenul necesar construcției, din cauza unei rele voințe a celor din PSD. Dacă la începutul discuțiilor primarul din Luduș nu prea a înțeles proiectul guvernamental, spre final și-a dat acordul, ca la următoarea ședință să aprobe terenul pentru spital. El a mai precizat că finanțarea spitalelor noi va fi asigurată de la bugetul de stat, din credite externe, din fondul de dezvoltare rezultat în urma privatizărilor și din alte surse.

Ministrul Sănătății Eugen Nicolăescu s-a întâlnit vineri, cu reprezentanții administrației locale din Luduș. În timpul acestei vizite, aleșii au discutat despre amplasarea noului spital, propunerea administrației locale nemulțumindu-l pe managerul spitalului orășenesc, dr. Chișu Iov Ionel. În opinia sa construirea spitalului nu ar trebui făcută pe terenul actualului obor, ci în piața din cartierului Arizona. Pe lângă acest lucru, întârzierile cauzate de discuții ar putea duce la imposibilitatea finalizării studiilor de fezabilitate, ceea ce ar putea pune în pericol întreg proiectul. În ultima ședință de consiliu, primarul Dancu Ovidiu și doctorul Chișu au avut întrevederi pentru a dezbate legitimitatea acestui proiect, în condițiile în care primăria nu a primit o notă scrisă de la Guvern pe această temă. Unul dintre consilierii locali a propus o întâlnire între administrație și Minstrul Sănătății pentru a fi clarificate toate aspectele problemei. La această întrunire au participat câțiva cetățeni orașului Luduș, susținând că au dorința de a discuta în plen, alături de consilierii locali, problema spitalului. Vitalie Suruceanu, medic endocrinolog, a fost principalul susținător al managerului spitalului din Luduș. Vitalie Suruceanu a susținut că este nevoie de un spital modern la standardele legislației în vigoare, deoarece, pacienții care vin la Policlinică trebuie să aștepte la rând ore în șir pentru a intra la consultații. “Mă scuzați, domnilor, cred că ideea spitalului se discută de o vreme destul de îndelungată, și nu s-a făcut nimic.

Doi ludușeni au dat deșteptarea adormiților din sală

“Avem nevoie de condiții decente în care să consultăm bolnavii care vin la Ambulatoriu. Este inuman ce se întâmplă la ora actuală. Majoritatea dintre colegii mei, nu mai suportă această situație, și suntem nevoiți să părăsim orașul, riscând, domnule primar, și ministru, ca orașul să rămână fără medici,” a declarat doctorul Viatlie Suruceanu. Primarul Ovidiu Dancu a susținut de la începutul ședinței că nu a fost informat cu privire la studiul de fezabilitate, și că nu are cunoștință de investiția Ministerului Sănătății. “Dar, domnule ministru, de unde aveți atâția bani să investiți într-un spital regional de urgență?”, a întrebat Ovidiu Dancu. Eugen Nicolăescu, săturat de polemica produsă de consilierii PD, PSD și PRM, a fost la un punct de a părăsi sala de ședință. “Domnilor consilieri, hai să terminăm odată cu povestea asta. De aceea am venit, să ne înțelegem și să purtăm discuții utile”, a declarat ministrul Eugen Nicolăescu. Dintre toți consilierii locali, doar Fekete Levente spunea că îi este rușine față de cetățeni. “Domnilor colegi, am venit să lămurim problema spitalului, deoarece, la alegeri va veni cetățeanul și mă va scuipa în față pentru că nu am fost în stare să susțin această idee, pe care dumneavoastră o tot împiedicați”, a declarat consilierul UDMR consilierul Fekete Levente Kovacs. Acesta a mai susținut că nu dorește să poarte rușinea cu el, și să fie arătat cu degetul, că ceilalți colegi din celelalte forțe politice nu au fost în stare să se hotărească până în prezent.

Dancu, “Toma

necredinciosul”

Ministrul Eugen Nicolăescu a mai susținut că, din cauza neatribuirii unui teren care să se preteze unei astfel de construcții, termenul de finalizare al studiului de fezabilitate privind noul spital din Luduș este incert. Motivul pentru care a venit la Luduș a fost cel de a-i convinge pe consilierii locali ludușeni, că pentru celelalte nouă spitale care vor fi construite în județul Mureș, studiile de fezabilitate sunt în pragul finalizării. Ministerul Sănătății Publice a alocat suma de patru milioane lei pentru studiile de fezabilitate necesare construirii celor 10 spitale noi în județul Mureș, spitalelor municipale din Sighișoara, Reghin și Târnăveni, a celor orășenești din Luduș, Sărmașu, Iernut și Sovata și pentru centrele de sănătate publică din comunele Band, Deda și Gurghiu. Clădirile care adăpostesc spitalele din Reghin și Luduș sunt revendicate, restul fiind în stadiu avansat de degradare.

La sfârșitul anului trecut, Condiliul Local (CL) și executivul Primăriei au primit o solicitare urgentă din partea Spitalului “Dr. Valer Russu” Luduș care se referea la găsirea unei suprafețe de 50 ari de teren pentru construirea unui spital orășenesc. Solicitarea a fost transmisă de dr. Iov Ionel Chișu prin consilierul Liviu Botezan, un apropiat al ministrului Eugen Nicolăescu. Dancu spune că nu îl deranjează calea pe care a ajuns solicitarea la Primărie și este de acord că fiecare partid politic poate milita pentru promovarea unor investiții în oraș, numai că ele trebuie promovate de administrația locală, pentru că partidele politice nu eliberează autorizații și nu dispun de terenul necesar realizării investițiilor. În 19 octombrie, anul trecut, într-o ședință extraordinară a CL se propun patru amplasamente pentru construirea spitalului, la ora aceea fiind nevoie de 50 de ari de teren. După emiterea Hotărârii, apare la interval o firmă de proiectare, SC Proiect București SA, care a început să solicite tot felul de date necesare proiectării. Primăria a solicitat proiectantului să vină la Luduș, să analizeze cele patru amplasamente propuse pentru a constata plusurile și minusurile fiecărui teren. Bineînțeles că acest lucru s-a întâmplat, dar au curs în continuare solicitările de date. După o convorbire telefonică cu arhitectul Viorel Constantinescu, primarul Dancu a aflat că pentru construirea unui spital cu 200 de paturi, normele europene prevăd un teren de 15.000 – 16.500 m.p. și este nemulțumit că spitalul “se construiește pe relații transmise telefonic și pe date aflate în urma unor convorbiri, nu pe baza unor adrese scrise”. Chiar dacă este vorba despre un teren cu suprafața de două hectare, având în vedere importanța investiției, s-au găsit două amplasamente. Unul este în zona pieței agroalimentare, dar acolo trebuie să se cumpere o suprafață de teren din domeniul privat. Al doilea, care Primăria îl poate pune la dispoziție în mod gratuit, este la Obor, respins cu totalitate de minister. Cu terenul existent, la care s-ar adăuga o donație a Bisericii Greco-Catolice, problema ar fi rezolvată cu o cheltuială mai mică. Fonduri mai mari se vor cheltui în cazul în care trebuie desființată și apoi înființată în altă parte piața agroalimentară. Dancu a susținut că despre construirea spitalului nu există nici un document scris. Deasemenea, Chișu a declarat că au existat întrevederi cu proiectantul, însă primarul refuză să cadă de acord cu o astfel de realizare pentru întreaga populație din Luduș, și ceilalți din localități vecine. Dancu a spus că s-ar bucura în cazul construirii acestui obiectiv și va da tot concursul pentru realizarea lui, dar cu o condiție: să se vină cu elemente concrete și transparente. Cu prilejul sosirii lui Eugen Nicolăescu în Luduș, angajații Centrului de Plasament nr. 5 au pus problema angajării odată cu desființarea acestuia. Cealaltă întrebare s-a referit la problema medicilor care, zilnic fac naveta de la Târgu-Mureș. Eugen Nicolaescu, în calitate de deputat, a declarat, că în cel mai scurt timp va lua legătura cu cei de la Consiliul Județean Mureș, pentru a discuta la modul cel mai serios situația angajațiilor de la Centrul de Plasament. Iar pentru medicii navetiști, primarul Ovidiu Dancu, promite că va propune achiziționarea unor apartamente în blocurile ANL pentru cazarea celor care sunt în această situație, având în discuție și problema profesorilor.

Alexandru L. KRISTOF

kristof@zi-de-zi.ro

Show More

Related Articles

Back to top button
Close