Pro și contra pentru Fabrica de PAL Kastamonu
Dezbaterea publică a debutat cu prezentarea studiului privind impactul fabricii asupra mediului precum și asupra sănătății umane.
Monitorizarea și implicarea societății
Concluziile privind impactul asupra sănătății au fost prezentate de către prof. dr. Eugen Stelian Gurzău, din cadrul Centrului de Mediu și Sănătate din Cluj- Napoca.
“Concluzile arată că funcționarea acestui obiectiv nu ridică probleme privind impactul asupra stării de sănătate. În ciuda acestui fapt noi am făcut niște recomandări puțin mai severe. Considerăm că, o dată cu intrarea în folosință a acestui obiectiv la capacitate maximă, este necesară o evaluare extrem de complexă a imisiilor în relație cu emisiile. Am propus monitorizarea unor indicatori de sănătate extrem de specifici care pot să ne dea informații în timp util, înainte ca un efect să se poată dezvolta asupra stării de sănătate. Am considerat că trebuie să fim puțin mai drastici, să impunem unele măsuri mai drastice. Nu cred că recomandările noastre fac, în general, o bucurie investitorului, întrucât sunt costisitoare, dar considerăm că ele sunt necesare. Tot așa cum considerăm că implicarea comunității prin reprezentarea ei în stabilirea și controlul acestor măsuri este absolut necesarăâ€, a precizat prof. dr. Eugen Stelian Gurzău.
Monitorizare dură
Dănuț Ștefănescu, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a punctat faptul că Fabrica de PAL beneficiază de o tehnologie modernă, iar funcționarea ei nu va pune în pericol sănătatea mediului și a oamenilor.
“Această fabrică nu va crea probleme, sunt convins de acest lucru prin faptul că tehnologia este una prietenoasă cu mediul, încearcă să rezolve toate problemele, toate emisiile în interiorul instalațiilor, cu o monitorizare, mai ales la începutul funcționării, pentru ca toată populația Reghinului care a fost speriată de această fabrică, să ia la cunoștință calitatea aerului emis de fabrică, de emisiile de substanțe poluante, cât și de calitatea aerului respirabil, adică a imisiilor. Vom cere și noi această monitorizare în autorizația de mediu. Probabil va fi o monitorizare destul de dură, dar promitem că dacă în primi ani de funcționare se va dovedi că această fabrică funcționează conform normelor și nu ridică probleme, această monitorizare o putem rări sau chiar anumite lucruri scoase din monitorizareâ€, a precizat Dănuț Ștefănescu.
Ioan Tușnea: “Ce se întâmplă în cazul unor accidente? “
Au urmat întrebările venite din partea publicului prezent, adresate celor care au întocmit studiile de impact asupa mediului și sănătății umane. Primul la cuvânt s-a înscris consilierul județean Ioan Tușnea.
“Nu ni s-a spus în niciun fel ce se întâmplă în cazul unor accidente din cauze umane sau din cauze naturale în ce privește această secție de producție. Vreau să știu cât s-a produs în această perioadă zisă de probe tehnologice, și dacă în această perioadă trebuiau niște avize de mediu și niște autorizații sau pur și simplu acest lucru se poate face oricum și oricând. Nu știu dacă este adevărat și aștept un răspuns la această întrebareâ€, a precizat Tușnea Ioan.
Elaborarea unui plan de conformare pe sănătate
Răspunsurile au venit din partea prof. dr. Eugen Stelian Gurzău care a precizat că “legat de complexitatea lui, pot să spun că este unul extrem de complex întrucât cunosc foarte bine metodologia acestui studiu, deoarece eu am elaborat-o. Noi considerăm că toată legislația asta foarte strictă românească și europeană nu e suficientă. Considerăm că este necesa , în ciuda faptului că presupune costuri foarte mari pentru investitor, să se elaboreze un plan de conformare pe sănătate care să impună măsuri foarte stricte de monitorizare, inclusiv monitorizarea pulberilor în mod continuu. Noi am recomandat monitorizarea de imisii, să măsurăm ce se găsește în aerul respirabil tocmai ca să ne asigurăm că protecția stării de sănătate a populației este asiguratăâ€.
Locuitorii din zonă cer panouri anti poluare
La cuvânt s-a înscris Man Traian, locuitor pe strada Ierbus, care și-a exprimat nemulțumirea privind poluarea fonică și nu numai existentă în zona din apropierii platformei Kastamonu.â€Au promis că, în caz că vor fi probleme, vor construi un zid de panouri. Rugăm pe această cale construirea acestor panouri pentru respectarea normelor de poluare fonică și a normelor de poluare în general. Solicit ca APM să nu acorde autorizația acestei fabrici până nu se rezolvă toate problemele legate de poluareâ€, a precizat Man Traian.
În replică, reprezentantul Ocon Ecorsisc, ing. Viorel Coșară a spus că din evaluările făcute și din măsurătorile făcute, într-adevăr problema în acestă zonă se referă la poluarea fonică. “S-a făcut un studiu foarte complex privind ce trebuie făcut, nu doar asupra acestei case prin care poluarea fonică să fie redusă, de către o firmă specializată în acest domeniu din Brașov. Probabil că în perioada în care se va ajunge cu parametrii instalației mai aproape de capacitatea maximă și când măsurătorile vor putea fi făcute atunci se va stabili dacă într-adevăr este necesar să se facă acest panou. Autoritatea de Mediu poate să impună încă de pe acuma acest lucruâ€.
Sfaturi de la specialiști
Dialogul s-a încins o dată cu luarea la cuvânt a lui Marcel Frandeș, care i-a întrebat pe reprezentanții Kastamonu de ce nu fac o astfel de fabrică și “la ei acasă†în Turcia.
Răspunsul a venit din partea reprezentantului Kastamonu, ing. Nicolae Badin.
“Din punct de vedere al conducerii Kastamonu pot spune că mai sunt încă patru astfel de fabrici în Turcia. Faptul că s-a luat decizia de a se construi o asemenea facilitate și aici la Reghin nu înseamnă că nu se vor respecta regulile. Le vom respecta. După cum ați văzut, primii care au fost contactați în vederea sfătuirii vizavi de funcționarea corectă a acestei facilități au fost cei mai performanți pe domenii, atât pe risc pe mediu cât și în ce privește riscul pe sănătatea umană. Unii acuză că aceștia au fost mituiți și le spun că se joacă cu cuvintele. Nu vreau să intru în polemică cu absolut nimeni. Vreau doar să remarc că am cerut sfaturile necesare funcționării în siguranță atât pentru noi, cei care suntem primii expuși, eu și colegii mei, cât și pentru mediul înconjurător și sănătatea oamenilor. Am ținut și vom ține cont de toate sfaturile care ni le dau consultanții noștrii pe linie de mediu și sănătatea umanăâ€, a spus ing. Nicolae Badin.
Natura, dreptul tuturor
Inamicul public numărul 1 al celor de la Kastamonu, Iulius Făgărășan, reprezentantul “Inițiativei Civice Reghin†și-a început prelegerea precizând că “natura și mediul reprezintă un drept al tuturora, nu doar al angajaților Kastamonu†după care a cerut lămuriri privind unele aspecte ale funcționării Fabricii de PAL, printre care situația depozitului de lemne al fabricii, problema alimentării cu ape tehnologice, precum și situația spațiului public din fața fabricii.
“Dorim o analiză din partea unei societăți abilitate, în a măsura distanțele dintre platforma fabricii și alte obiective pentru a fi analizate dacă ele sunt sau nu în perimetrul de risc. De asemenea, în ce privește ocuparea spațiului public, și aici mă adresez direct primăriei, e vorba de parcarea din fața intrării în Kastamonu, care e spațiu public, și vrem să știm dacă există o autorizație de construcție în acest sens. Vrem să știm de tăierea copacilor care sunt pe domeniul public și facerea filei de parcare a tirurilorâ€, a menționat Iulius Făgărășan.
Prim proiect al autorizației integrate
În continuare urmează elaborarea unui prim proiect al autorizației integrate ce va fi trimis la București, la Agenția Națională de Protecție a Mediului. “După aceea va fi în ședință de avizare la noi, pus pe site, după care așteptăm 30 de zile comentarii noi, după care se eliberează autorizațiaâ€, a menționat Dănuț Ștefănescu, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș.


