Nicolae Șovrea, noul primar al Albeștilor: “Să schimbăm fața comunei!”
Comuna Albești a trecut cu puțin înainte de Sărbătorile de Paște printr-o campanie electorală, pentru desemnarea noului primar. Toader Stroian, cel care a condus destinele comunei timp de 18 ani a părăsit Primăria pentru Parlament și cu două săptămâni înainte de Sărbători a fost ales un nou edil, Nicolae Șovrea. Ajunși la Albești, l-am găsit pe noul primar la muncă, în ciuda faptului că era sâmbătă. Problema de pe ordinea de zi erau pășunile. Chiar dacă nu a depus încă jurământul, Nicolae Șovrea știe că are multe de rezolvat. Drumurile din comună sunt o prioritate, dar și terminarea proiectelor de canalizare și introducere a apei. În preajma sărbătorilor, Nicolae Șovrea a ținut să le mulțumească tuturor celor care au fost alături de el și să le ureze Sărbători Fericite. “În primul rând doresc să mulțumesc tuturor celor care au fost la vot, care au votat, nu numai pe mine ci pe toți candidații, timpul disputelor a trecut, trebuie să ne unim forțele să schimbăm fața comunei în bine. Le urez Sărbători Fericite și pace!”
Școala organizează concurs de ouă încondeiate
Aurora Pintea, profesor de istorie-geografie, directoarea educativă a școlii din Albești, a revenit în comuna natală după 14 ani. În școala din centrul localității învață 260 de elevi, iar în satul Boiu 160. În Å¢opa funcționează doar ciclul primar. Una dintre problemele școlii din comună sunt cadrele didactice, în special pentru informatică, dar și la Limba Franceză. ”La ce salarii se oferă în învățământ, tinerii nu vin la țară. Astfel, suntem nevoiți să apelăm la pensionari. Mai sunt și cadre care au revenit acasă, însă informaticieni nu vin. Un exemplu este învățătoarea Daniela Vlad, absolventă a școlii Populare de Artă, care a făcut din clasa a IV-a o clasă muzicală. A editat și un CD cu cântece pentru copii. Sunt copii dotați, dar nu sunt suficient motivați. Un exemplu este Maria Savu, din clasa a I-a, care are deja câteva premii la concursuri de poezie”, ne declară Aurora Pintea. Școala editează și o revistă proprie, care deja a scos câteva numere. De Paște, se organizează serbări, în special pentru clasele mici, chiar concursuri de ouă încondeiate. Clădirea școlii din Albești a fost modernizată în ultimii ani, fiind dotată cu mobilier nou și calculatoare. ”Dotările școlii se prezintă la standarde destul de înalte. Am fost cuprinși în programul AEL al Guvernului, dar ar fi benefică o îmbunătățire a dotărilor, o suplimentare a numărului de calculatoare. Cele existente nu sunt foarte performante, dar altfel nu ne putem plânge în privința dotărilor. Avem și sprijinul Primăriei, cu care avem o colaborare foarte bună”, a adăugat directoarea școlii. În urma vizitei Ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, aceasta a oferit o diplomă de excelență școlii.
“Le doresc albeștenilor să fie mai sănătoși!”
Doctorul Lokodi Edith a făcut tot posibilul să fie cât mai aproape de pacienții săi din Albești. La terminarea facultății, în 1977, a primit repartiție în Albești, dânsa fiind de loc din Sighișoara. “Cunosc pe toată lumea, de la fiecare poartă știu cine lipsește, cine a murit, cine s-a născut, copiii au crescut, se căsătoresc și atunci vezi cum au trecut anii. ”De trei ani s-a mutat în Albești, pentru că așa au fost condițiile, până atunci a făcut naveta. Chiar dacă e de serviciu non-stop acest lucru nu o deranjează, pentru că oamenii nu vin decât dacă au probleme. “Sunt oameni de treabă și mă înțeleg foarte bine cu ei. Le urez multă sănătate, pace, înțelegere și să fie mai sănătoși”, a fost mesajul pe care a dorit doctorul să-l trasmită tuturor celor din comună.
Legenda bisericii de nuiele
Slujitor al bisericii din Albești de 30 de ani, preotul Aron ne-a vorbit despre istoria credinței în localitate și despre cum sărbătoresc albeștenii Paștele. “E totuși puțin mai aparte la Albești, în sensul că este o continuare a sărbătorii Nașterii Domnului. Nu veți întâlni nicăieri în țara românească faptul că în dimineața de Crăciun oamenii vin la morminte, iar când ieși din biserică fiecare are lumânări în mână și colindă colindele tradiționale la mormânt. Iată că se regăsește această idee a veșniciei și a reînvierii și de Paște, care sunt lumina lui Hristos.” Tradiția ortodoxă este veche în Albești. Legenda spune că locuitorii acestor meleaguri aveau o biserică de nuiele pe care o puteau lua câțiva flăcăi pe brațe. Atunci când pericolul dușmanilor se apropia aceștia luau biserica și o duceau sus pe dealuri pentru că nu puteau concepe să trăiască fără Dumnezeu. Actuala biserică a fost construită cu eforturi deosebite în perioada comunistă, sub presiunea autorităților de atunci. Tradițiile sunt păstrate cu sfințenie. Învierea se face dimineața la ora patru, Paștele fiind strâns legat de liturghie. “Sărbătoarea care vine, să ne-aducă numai bine, Dragoste, frăție, între toți să fie numai bucurie. Părinții să trăiască, pacea să domnească, veșnic să-nflorească Å¢ara Românească. În sfârșit, vă mai dorim, tot de bine s-auzim, s-avem zilnic ce mânca și cu ce ne îmbrăca, iar la urmă-n-ceruri sus, unde ziua n-are apus, fericiți să ne-ntâlnim, împreună toți să fim. Hristos a Înviat!”, a fost mesajul pe care a dorit părintele Aron să-l transmită enoriașilor.
Alin Cândea, agent principal de Poliție:
“Noi, Poliția, ne dorim Sărbători liniștite, fără incidente!”
Devenit recent șef de post, în urma pensionării unui coleg, agentul principal Alin Cândea nu se poate plânge de evenimente care să-i creeze probleme deosebite lui și colegului său, agent Adrian Fleșariu. Cu ocazia sărbătorilor de Paște nu se organizează în comună baluri sau discoteci. Cei doi agenți care veghează la păstrarea ordinii publice vor participa la slujbele de Înviere și speră să-și poată petrece sărbătorile în sânul familiei, alături de rude și prieteni. Deși comuna Albești cuprinde cinci localități și se află pe șoseaua E 60, unde traficul este foarte intens, postul nu are decât doi agenți. Sătenii din Sapartoc, Jacul Românesc, care are și o mănăstire, Å¢opa și Boiu sunt oameni pașnici. ”Problemele pe care le-am avut până în prezent, au fost generate de regulă de consumul excesiv de alcool, în special în satul Boiu și pe strada Valea Albeștiului, din comună. Fie ca sărbătorile să aducă multă liniște, sănătate și bucurie tuturor cetățenilor comunei. Le urez ”Sărbători fericite” și acum și pe mai departe, să avem o colaborare cât mai bună, fără incidente”, este urarea lui Alin Cândea.



