Sport

Nicu Pop, ”žcetățean de onoare” în Hodac

La reuniunea organizată de Radio Târgu-Mureș, transmisă în direct de către Aurel Rațiu, au fost prezenți: Laurențiu Dumănoiu, Constantin Stere, Cornel Chifu, Nicu Stoian, Marius Căta Chițiga, Gunther Enescu, Viorel Manole și, evident, gazda, Niculae Pop, evenimentului. Au lipsit antrenorul Nicolae Sotir, jucătorul Florin Mina, ambii decedați, în memoria cărora s-a ținut și un minut de reculegere, Sorin Macavei, Dan Gârleanu și Cornel Oros. Într-un cadru familial, cei opt componenți ai singurei medaliate olimpice a voleiului românesc au depănat amintiri, au mulțumit organizatorilor pentru primirea făcută și au avut parte de mai multe surprize. Fiecare a primit noul volum al lui Aurel Rațiu, „De la Hodac la Moscova și înapoiâ€, dedicată lui Nicu Pop. Își aminteau de recenta vizită la Hodac, dinaintea Europenelor din 1980 și au promis că vor repeta aceste întâlniri în fiecare an.

„Nicu Pop este un simbol pentru Hodăceniâ€

Primarul comunei Hodac, Valentin Iacob, i-a înmânat lui Nae Pop titlul onorific de „Cetățean de Onoare†al comunei. Prin persoana lui Viorel Negreanu, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Mureș le-a înmânat tuturor componenților echipei cupe și medalii. „Sunt onorat să particip la asemenea eveniment și Direcția consideră că ei merită din partea noastră medaliile de aur, pentru noi aceștia sunt adevărați campioniâ€, au fost cuvintele lui Viorel Negreanu. Luările de cuvânt au fost de-a dreptul emoționante. În ciuda rivalității binecunoscute dintre cluburile bucureștene, Steaua și Dinamo, reprezentate de câte trei foști jucători ai acestor cluburi, aceștia au strâns rândurile pentru un scop comun. Au reușit împreună, au fost și au rămas prieteni. „Chiar dacă se știa care era rivalitatea în toate ramurile sportive, componenții echipei au știt să treacă peste toate acest hopuri. Au stat în cameră împreună jucători de la Steaua și Dinamo și au devenit prieteni. Rivalitatea nu este folositoare nimănui și în familia voleiului cu atât mai puțin. Am fost și am rămas o echipăâ€, au fost cuvinetele lui Nicu Stoian, unul din componenții echipei, care reprezenta Craiova. 

Cuvinte de o profunzime parate a rostit o adevărată „legendă†a clubului Dinamo, Laurențiu Dumănoiu. Faptul că noi am rămas apropiați este un lucru care spune multe despre diferența dintre generații. Toți am făcut sport de performanță, avem studii și suntem oameni realizați. Acum, nu mai există nici performanță, nici prietenii nu se mai leagă între foștii coechipieri, tineretul nici nu învațăâ€, a spus dinamovistul.

„Condiția fizică a făcut-o cu purculețiiâ€

Cum era și normal, câteva cuvinte au rostit cei doi fii ai lui Nicu Pop, Cosmin și Șerban. Evident, ambii au fost și sunt mândri de tatăl lor. Sora mai mică, Aurelia (scuze, în cazul în care prenumele n-a fost reținut corect) a reușit să capteze atenția asistenței prin cuvintele sale, caracteristice omului simplu de la țară. „Sunt mândră cu fratele meu și amândoi suntem mândri că suntem hodăceni. Munca a fost și rămâne temelia pentru noi, Nicu prin muncă a ajuns acolo unde a ajuns. Nu știu ce antrenamente făcea pentru condiție fizică cu echipa, dar vă spun eu că acest lucru l-a realizat mai întâi aici, acasă. Când mergeam la fân, eu urcam pe purculeți, dacă știți ce înseamnă, să nu se răstoarne și el le ducea cu mine cu tot. Așa a făcut el condiție fizicăâ€, a spus cu mult haz sora hodăceanului. 

Politicul trebuie lăsat deoparte când vorbim despre sport

La eveniment a participat și senatorul Alexandru Frătean. Iubitor de sport, fost parcticant de volei și alte discipline, senatorul USL a ținut să fie alături de o generație de excepție a voleiului românesc. „Este o plăcere să particip la asemenea evenimente, alături de oameni de o calitate incontestabilă. Nu sunt la curent cu evenimentele locale din ultima perioadă, am auzit doar că au fost dispute pentru sumele care au fost propuse pentr srijinirea sportului. După părerea mea, acestea nu au legătură cu sportul, sunt dispute politice și ar trebui lăsate deoparte. Nu știu de câte ori este nevoie să amintim că sportul este cel mai bun ambasador, ne dă sănătate, disciplină și tebuie sprijinitâ€, a spus senatorul.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close