Nobleţea de pe Valea Loirei, regăsită la Castelul din Ozd

 Edificiul se află în satul Ozd, comuna Bichiş, la circa 15 kilometri de oraşul Luduş, în partea de sud-est a judeţului Mureş, şi a fost construit în anul 1682 de generalul curuţ Pekry Lorincz, fiind refăcut 50 de ani mai târziu, în anul 1732. Curuţii, un fel de haiduci, erau soldaţi de diferite etnii, incusiv români, participanţi la răscoala antihabsburgică, răscoală condusă de Francisc Rákóczi al II-lea între anii 1703-1711.

Nobleţea castelului, perpetuată de-a lungul timpului

Clădirea, extrem de frumoasă şi de elegantă a fost construită în stil renascentist, după modelul celebrelor castele de pe Valea Loirei. Cele patru turnuri care o străjuiesc, au doar un rol decorativ. “Timp de sute de ani, castelul din Ozd a aparţinut pe rând mai multor dinastii transilvănene. Pe aici s-au perindat conţi şi contese, baroni plini de fală şi haiduci neînfricaţi. De atunci însă, vremurile s-au schimbat, iar

oamenii asemenea lor. În schimb, aristocraţia demnă a edificiului a rămas. Stăpânii de astăzi sunt doar nişte oameni obişnuiţi, fără ranguri şi fără averi. Totuşi, prin însăşi dăruirea cu care luptă pentru idealurile în care cred, aceştia se ridică mult peste efemerele titluri şi blazoane ale vremii. Tocmai de aceea nobleţea edificiului s-a perpetuat de-a lungul timpului, sfidând înverşunata trecere a timpului”, scrie Veress Zsuzsa în “Spre mine însămi”, carte apărută în anul 2013, la Editura Nico, în care sunt prezentate mai multe castele din judeţul Mureş.

Ultimii proprietari ai castelului au fost baronul Kondradshein Janos şi soţia sa, Teleki Ilona, iar în anul 1948 nobila familie a fost izgonită de pe proprietate de către regimul nou, care începea să prindă rădăcini în România. “Ajunşi peste noapte săraci şi pribegi, nobilii Kondradshein au emigrat în Franţa, unde au trăit tot restul vieţii lor. În urmă le-a rămas un trecut glorios de sute de ani şi o bijuterie arhitecturală, improvizată în mod netrebnic, în sediu al CAP-ului. În anii comunismului, ani care au fost cei mai negri pentru toate castelele din Transilvania, clădirea a fost jefuită de tot ce avea mai de preţ şi a fost folosită cu o şleampătă

nepăsare până când a ajuns o ruină. Cu toate acestea, soarta nobilului edificiu n-a rămas pecetluită. Generozitatea moştenitorilor care au avut tăria să renunţe la edificiu doar pentru a-l salva şi entuziasmul noilor

proprietari, au adus o rază de speranţă pe cerul pitorescului Ozd”, menţionează Veress Zsuzsa.

Centru de reabilitare

Din anul 2005, în clădirea fostului depozit de grâne al castelului funcţionează un centru de reabilitare pentru dependenţii de alcool, droguri, sau jocuri de noroc. “În cazul în care va fi renovat şi redat circuitului turistic, castelul ar putea reprezenta o sursă de venit sigură pentru fundaţia Bonus Pastor. Totuşi, acest lucru nu poate fi realizat fără o investiţie deosebit de costisitoare. Orice poveste, oricât ar fi ea de măreaţă, are din păcate şi un final. Sfârşitul celor mai multe castele transilvănene a venit odată cu naţionalizarea lor. Şi ca o ironie, retrocedarea venită după 60 de ani, le-a desăvârşit ruinarea. Nu este însă şi cazul castelului din Ozd. Acesta reînvie încet din propria-i cenuşă, pentru ca în curând să fie mai măreţ şi mai falnic decât odinioară. Povestea lui nu s-a sfârşit. Ea merge mai departe. Doar oamenii nu mai sunt aceeaşi. Nobleţea lor a rămas însă neschimbată”, se mai arată în lucrarea despre castelele din judeţul Mureş.