Noi trepte ale fericirii Psalmul 105

„Fericiti cei ce pazesc judecata si fac dreptate în toata vremea” (Ps 105, 3)

Fericirile enuntate de Profetul David în Psalmi ni se descopera pe o multime de planuri morale si duhovnicesti, înscrise de Creator în firea creatiei si mai ales în constiinta oamenilor. Am retinut ca premiza fericirii din psalmul 105 este paza de judecata Lui Hristos. Faptele placute Domnului si semenilor vor garanta evitarea judecatii. Dar psalmistul conditioneaza fericirea celor ce se îngrijesc atent de paza judecatii, de un alt factor important: fericiti sunt cei care „fac dreptate în toata vremea”. Judecata, împreuna cu dreptatea, întregesc bucuria interioara cu care sunt rasplatiti cei ce-L cauta pe Domnul. Dreptatea este o îndatorire obligatorie pentru toti oamenii, asa cum au învatat Moise si profetii Vechiului Testament, apoi repetat de Hristos în Predica de pe Munte: „Asadar, toate câte voiti sa va faca voua oamenii, întocmai faceti-le si voi lor; ca aceasta este Legea si proorocii”. (Mt 7, 12). Întelepciunea populara a exprimat importanta învatatura a crestinismului în zicala: „Ce tie nu-ti place, altuia nu face” ce ar putea fi completata cu reversul afirmatiei: „Ce tie îti place, altuia poti face!”

Legea de aur a armoniei umane, condensata în putine cuvinte, acopera aria larga a decalogului, pentru ca cine face dreptate iubeste pe Dumnezeu din toata inima si fiinta sa, nu blasfemiaza numele Domnului, nu minte, nu fura, nu ucide, nu desfrâneaza, nu invidiaza, nu pofteste bunurile vecinului, respecta cu sfintenie sarbatorile Bisericii Ortodoxe si cinsteste parintii, rudele, prietenii si pe toti semenii.

David ne vorbeste în alt loc de relatia dintre dreptate si judecata, pentru a ne limpezi realitatea bunavointei divine ce ne acopera fiinta si ne îndeamna spre caile Sale:…

„Domnul va judeca pe popoare; judeca-ma Doamne dupa dreptatea mea si dupa nevinovatia mea” (Ps 7, 8)

Iata ca judecata dumnezeiasca se îndreapta si spre popoare, nu doar spre oameni. Desigur psalmistul se refera la popoarele care ramasesera în greseala pagânismului idolatru, departate de caile Domnului, cum erau, de pilda, cele ce se închinau lui Baal, pagânii ai caror preoti au fost pedepsiti cu asprime de sabia Profetului Ilie pe Muntele Carmel. Dar judecata este si personala, deaceea David îi cere Domnului sa-l judece dupa „dreptatea si nevinovatia” lui, apel îndraznet, întemeiat pe premiza inocentei, ce avea sa se schimbe radical în Psalmul 50, cel al pocaintei: „Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea îndurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Mai vârtos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste” (Ps 50, 1-3) Atunci David cazuse în ispitele grave ale adulterului si omuciderii, pacate grele ce-i apasau constiinta si fiinta; iesise din dreptate si intrase în judecata Domnului în fata Caruia se tânguia si îsi plângea vinovatia. Regretul profund si lacrimile i-au adus Profetului iertarea, dar si noua, peste milenii, nadejdea în mila dumnezeiasca care „nu doreste moartea pacatosului, ci sa se întoarca la viata si sa fie viu”.

Pe aceste fraze insuflate de Dumnezeu se sprijina nadejdea noastra în grija si ajutorul ceresc fara de care ratacirea si pierzania este sigura, asa cum vestesc versetele din Psalmul 10, consecintele dureroase ale necredintei în legile Sfintei Scripturi.

Pedeapsa nedreptatii

Nedreptatea este o forma a pacatelor ce sunt comise adesea cu buna stiinta, sub falsul argument al unei raspândiri generalizate în toata lumea, ca o stare anormala, ce a devenit ”normala” în lumea decazuta a valorilor rasturnate ce masoara existenta, nu dupa principiile moralei crestine, ci dupa cele ale banului ce ofera placerea si puterea. Cazi­nou­rile, de pilda, sunt „pesteri ale tâlha­rilor” unde se vând iluziile câstigurilor nemuncite, betia, drogurile, prostitutia si perversiunile, ce nu mai sunt interzise de lege, ci dimpotriva, încurajate. Celor care frecventeaza asemenea locuri rau famate este bine sa le fie reamintita grija Domnului si pentru omul cuminte, dar si pentru cel pacatos:

„Domnul cerceteaza pe cel drept si pe cel necredincios; iar pe cel ce iubeste nedreptatea îl uraste sufletul Sau” (Ps 10, 5)

Neadevarul, negrija, nedreptatea si nepa­sarea Îl mâhnesc pe Dumnezeu si pe toate puterile ceresti, care se departeaza de pacatosi si de locurile raului, aflate sub stapânirea duhurilor rele si a supusilor lor, precum erau cândva Sodoma si Gomora. Acelea au fost arse de Domnul cu vâlvataia purificatoare, pentru ca acolo nimeni nu mai voia sa se îndrepte si sa se întoarca la lumina credintei. Paharul rabdarii se umpluse si revarsarea focului a cazut din ceruri peste cetatile perversiunilor, din care doar Lot si familia lui au scapat, scosi de îngeri la loc de scapare. si atunci, ca si acum, când limita îndelung rabdatorului Dumnezeu va fi depasita, se va întâmpla din nou, cele anuntate de psalmist:

„Va ploua peste pacatosi laturi, foc si pucioasa” (Ps 10, 6)

Iata reversul dureros al nedreptatii, asa cum ne-a fost comunicat tuturor prin litera Psaltirei. Acolo ni se deschid si usile fericirii, dar este semnalata si primejdia prabusirii în flacarile iadului a celor neascultatori si împietriti în patimile necredintei, departati si înstrainati de Tatal ceresc, izvorul nesecat al bunatatilor si al fericirilor cântate de David în psalmi:

„Ca drept este Domnul

si dreptatea a iubit si fata Lui spre cel drept piveste” (Ps 10, 7)

Iata pricina pentru care David, în Psalmul 50, striga cu durere: „Nu ma lepada de la fata Ta, si Duhul Tau cel Sfânt nu-L lua de la mine.”(Ps 50, 12) Lipsa Duhului Sfânt ce îl paraseste pe cel învechit în patimi, aduce du­rerea în sufletul pacatosului. Nu este o durere fizica, ci o suferinta interioara coplesitoare ce astazi încearca a fi definita de psihologi si psihiatrii cu termeni ce au intrat în limbajul comun: stress, astenie, depresie, angoasa, alienare, schizofrenie, paranoia. Pentru a întelege corect ce se petrece în fiinta sarmanilor bolnavi, vom fi ajutati de tâlcuirea Parintelui Cleopa a celor opt directii de atac ale duhurilor viclene asupra sarmanilor suferinzi, nu de vreuna din maladiile enumerate mai sus, ci de boala ateismului, a lipsei de Dumnezeu.

Astfel fiind preveniti si pregatiti, sa înfruntam încercarile prin care Domnul ne întareste sufletul, mintea si fiinta, si sa ne bucuram ca nu vom fi lipsiti de rasplata ge­neroasa, pregatita fiecaruia de Tatal nostru din ceruri.

Alexandru Mihail NITA