Uncategorized

Norica Nicolai: „Deviza noastră la Bruxelles este „Mai întâi România!”

Rep: Care este mandatul liberalilor în Parlamentul European?

N.N.: Noi avem ca principal mandat implicarea în minim cinci domenii estențiale pentru interesul românesc, pentru că deviza noastră la Bruxelles este „Mai întâi România” și vom încerca ca în acest grup care este singurul reprezentativ în structura instituțiilor europene. Agricultura va fi una dintre principalele noastre priorități. Este o bătălie care e dată într-un cadru de dialog european și ne interesează două lucruri: egalitatea de tratament pentru fermierii români, dorim aceeași subvenție care se acordă fermierilor din Europa veche, adică 200 de euro la hectar și o mai mare disponibilitate și larghețe în a decide care sunt culturile pe care dorim să le cultivăm și o majorare a cotelor la carne și la lapte pentru că trebuie să ne reluăm tradițiile în materie de agricultură și performanța. România nu are decât o singură șansă în această criză mondială a lipsei alimentelor, ca prin măsuri coerente să reușească să-și asigure consumul intern să nu mai fie dependentă de lăzile de gunoi ale producțiilor europene și turcești.

Rep.: Ce alte domenii sunt importante pentru PNL?

N.N.: O a doua preocupare a noastră va fi încercarea de a ne implica într-o politică coerentă energetică europeană, datorită costurilor mari pe care le avem ca țară în materie energetică. În corelare strânsă cu politicile energetice, politicile de mediu vor fi o preocupare pentru noi și ne vom strădui să încercăm să accesăm fonduri de la Uniunea Europeană pentru ceea ce se cheamă „Opțiunea Verde”. În ceea ce privește drepturile și libertățile ne vom implica în politicile pe Schenghen, în proiectul de management al frontierei pentru că într-o perioadă de criză migrațiile sunt așteptate și acestea vor veni dinspre est. România este poartă a Uniunii Europene și va trebui să ne întârim frontiera și, nu în ultimul rând, în planul politicii externe vom încerca să recuperăm eșecurile președintelui Băsescu în relația cu Republica Moldova.

Rep.: Cât de „europeană” este campania electorală pentru alegerile în Parlamentul European?

N.N.: În opinia mea este o campanie care e europeană pentru că noi suntem țară membră a Uniunii Europene, însă ca tip de abordare, ca tip de dialog este una care nu este în agenda Uniunii Europene decât parțial, și pe ei îi preocupă locurile de muncă, și pe ei îi preocupă proiectul de coeziune european, condițiile de securitate pe care le gândesc și le regândesc. E o campanie care se desfășoară într-o lume care se reașează fără ca noi să înțelegem lucrul ăsta, sau marea noastră majoritate, și într-o zonă de criză în care politicienii români sunt obișnuiți să promită. Atât se face în politica românească, se minte prin promisiuni.

Rep.: Ce șanse are România să-și reprezinte coerent interesele în Parlamentul European?

N.N.: În măsura în care pe toate listele sunt și oameni solizi profesional și moral și eu îi apreciez foarte mult pe o parte dintre ei, vom avea o șansă să vorbim românește, să avem o competență care să fie luată în considerare. Dacă, însă, ne vom duce și vom vorbi frumos nu vom face nimic. Este o chestiune dacă vreți și de limbă, de modul în care ne comportăm. Dacă facem un exercițiu de imaginație și ne uităm la ce se întâmplă la colegii noștri, marea lor majoritate tind să utilizeze limbile franceză și engleză și mai puțin alte limbi de circulație, deși limba română este limba Uniunii Europene. Nici un grup nu și-a promovat limba în Uniunea Europeană. Atâta vreme cât nu vorbești în limba ta, nu o faci nici cunoscută și nici respectată și de la acest lucru, care aparent este minor, vin și celelalte care îți antrenează o condiție de precaritate. Eu sper ca cel puțin în echipa liberală care este altfel, fiind compusă majoritar din femei, e pentru prima oară în istoria noastră când o femeie conduce o listă, eu cred că vom avea o șansă să fim altfel pentru că suntem cu ceva mai mult bun simț decât mulți dintre politicieni.

Rep.: Ce părere aveți despre mariajele electorale Laszlo Tokes – Marko Bela și Corneliu Vadim Tudor – Gigi Becali? Mergem spre o zonă de extremism?

N.N.: Nu. Mergem spre o zonă de lamentabil. Întodeauna în zona maghiară care a trăit exclusiv printr-un limbaj, hai să-i zicem multicultural, dacă vreți, ca să mă exprim elegant, dar promovând interesele minorității naționale, ceea ce este corect din punctul meu de vedere, dar nu cu nuanțe extremiste. Se poate face orice. Dacă domnul Tokes îi învinovățea pe liderii UDMR că nu reprezintă interesele maghiarimii, pentru binele comunității și pentru binele personal, s-a regăsit pe această listă, e o atitudine de oportunism politic iar dincolo, cele două personaje care își spun și creștini și patrioți sunt absolut pitorești dar țin de istoria naționalismului românesc.

A consemnat

Sanda VIÅ¢ELAR

Show More

Related Articles

Back to top button
Close