Poliția, în genunchi
Președintele Traian Băsescu a dat startul la ședința de bilanț a Inspectoratului General al Poliției Române operațiunii “curățenia de iarnă” în rândul purtătorilor de chipiu. Prima execuție a fost cea a lui Toma Zaharia, generalul Heroină, și a șefului IGPR, chestorul Dumitru Sorescu. Șefilor inspectoratelor județene, mărinimos, președintele le-a acordat șase luni de grație în care aceștia vor avea timp să demonstreze că întradevăr vor să facă treabă și, de asemenea, că vor scoate de la naftalină dosarele stopate pe motiv de comandă politică.
Întors acasă, chestorul Cotoară m-a șocat prin declarațiile sale, le-aș spune naive, dacă nu ar fi fost extrem de bine calculate și alese, tocmai pentru a zugrăvi activitatea IPJ și, în subsidiar, a sa drept curată. Nu avem mafioți, deși avem traficanți de droguri, arme și carne vie, proxeneți etc. Care sunt informați din interiorul Poliției de razii. Care reușesc să-și ia tălpășița din țară exact când polițiștii sunt pe urmele lor. Care ajung la răcoare după ani de zile de la săvârșirea infracțiunilor …
Cea de-a doua declarație, cel puțin năucitoare, a fost că nu există corupție în Poliție. Oricât m-aș strădui să înghit o asemenea negație, nu am să reușesc. Astfel, vilele bugetarilor de polițiști, ajutați din greu de soții și de rude, preferabil decedate, au răsărit în mai toate cartierele rezidențiale din oraș sau prin comunele învecinate, cu pretenții de suburbii ale Târgu-Mureșului. Apoi, să nu uităm cazurile în care capi ai Poliției au fost implicați în scandaluri de corupție. Adrian Pop, adjunctul lui Cotoară, este cel mai recent exemplu.
Ultima dintre surprizele verbale ale comandantului IPJ a fost că nu s-au exercitat presiuni politice pentru stoparea anumitor anchete incomode pentru foștii stăpânitori. Dacă ar fi fost întradevăr așa, puțini dintre potentații zilei din regimul trecut (unii rămași și astăzi) s-ar mai bucura de libertate. Iar pușcăriile ar geme de VIP-uri corupte.
Mi-e greu să cred că, făcând o portretizare neverosimilă, utopică a instituției pe care o conduce, Vasile Cotoară a scăpat de amenințarea demiterii. Mi-e greu să cred că ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, va înghiți raportul rozaliu al capului IPJ, în condițiile în care neregulile din Poliția mureșeană au transpirat dincolo de ușile capitonate ale biroului său.
Evitând să vorbească de problemele care macină și Poliția mureșeană, chestorul Cotoară și-a făcut și sieși și instituției pe care o conduce un deserviciu. Dacă ar fi dat dovadă de fair-play, respectiv realism, comandantul IPJ ar fi recunoscut că există aspecte negative care pun în umbră munca majorității polițiștilor, dar erodează și încrederea oamenilor în poliție. Dacă ar fi fost un comandant onest, Vasile Cotoară ar fi promis curățenie în poliție, prin îndepărtarea “elementelor” suspectate de corupție, de favorizare a infractorilor, de complicitate cu hoții, traficanții etc.
Așa va face curățenie ministrul Blaga și PNA. Operațiune pe care, posibil, Cotoară o va urmări din pensie.
de Ligia VORO



