Uncategorized

Noutati in acordarea creditelor agricole

Sibienii care doresc sa dezvolte o afacere în domeniul agriculturii sau al industriei alimentare sau sa realizeze proiecte finantate prin FADR, PNDR, FEP sau FEGA si nu dispun de suficiente garantii pentru a obtine un credit pot apela la serviciile Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR), informeaza Tribuna. Acest fond functioneaza pe piata financiara româneasca de 14 ani.

Tribuna va prezinta în premiera câteva oportunitati ale acestui fond: faciliteaza accesul la credite al beneficiarilor Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurala, Fondului European pentru Pescuit, Fondului European de Garantare Agricola si Programului National de Dezvoltare Rurala; preia o parte din riscul de creditare asumate de bancile comerciale; acorda garantii în lei si în valuta; nu pretinde din partea clientului alte garantii materiale, în afara celor solicitate de banca; fermierii privati, persoane fizice autorizate si asociatiile de fermieri nu platesc comision de garantare. În anul 2008, FGCR garanteaza creditele pe termen scurt, mediu si lung, respectiv scrisorile de garantie bancara sau alte instrumente de finantare solicitate de beneficiarii programelor europene si aprobate de bancile comerciale. Precizam ca pot fi garantati numai beneficiarii eligibili ai FADR, PNDR, FEP, sau FEGA.

Garantia FGCR reprezinta 50% din valoarea creditelor pe termen scurt destinate realizarii productiei si maxim 80% din valoarea creditelor pe termen scurt, mediu sau lung destinate realizarii obiectivelor de investitii din cadrul FADR, PNDR, FEP, sau FEGA. Pentru serviciile prestate FGCR percepe în cazul agentilor economici si al administratiilor publice locale si centrale un comision de garantare de 1,5% / an pentru creditele pentru productie si de 2% / an pentru creditele pentru investitii. Informatii suplimentare pot fi obtinute la telefon 021/31.25.403 / 021/31.25.463, fax 021/31.25.414 sau prin accesarea site-ului www.fgcr.ro.

Fondul de Garantare a Creditului Rural are încheiate “conventii de lucru” cu 21 de banci comerciale, printre care: BCR, BRD, CARPATICA, CEC, RAIFFEISEN BANK etc. (D.Z.)

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close