Agonia inchisorilor comuniste

A fost condamnat la 5 ani de inchisoare, pentru câteva cruciulite de argint pe care le-a inmânat unei studente, din partea unui coleg. Nu avea nicio legatura cu acele cruciulite si nici nu a cunoscut scopul urmarit de cei carora le erau destinate. Insa asta nu a contat deloc in fata anchetatorilor. Acestia l-au supus unui tratament infiorator, chinuindu-l cu batai in palme si talpi. in perioada de detentie lucrurile s-au mai indreptat, el ajungând sa coordoneze activitatea fabricii inchisorii din Aiud. insa, pentru ca a refuzat sa fie numit directorul fabricii, a fost incarcerat in Zarca Aiudului, in “speranta” ca va muri de foame si frig.

Originar din Somcuta Mare, Micu Augustin a fost unul dintre ofiterii Armatei Române refugiat dincolo de Carpati, dupa instaurarea administratiei maghiare in Ardeal. in al Doilea Razboi Mondial, a luptat pe fronturile românesti din tara, dar nu numai, atât alaturi de nemti cât si impotriva acestora. Printre victoriile rasunatoare, pe care memoria sa excelenta (in ciuda vârstei inaintate, peste 80 de ani) le-a pastrat vii, se numara si aceea de la Chitila, unde a reusit sa ocupe fabrica de zahar (transformata de nemti in atelier de reparatii auto, unul dintre cele mai moderne la acea vreme din Europa). Dupa razboi, el s-a angajat in invatamânt, predând tehnologie, desen tehnic, notiuni de aviatie, motoare etc. Problemele sale legate de comunisti au inceput in perioada când se afla la Cluj, unde preda la Liceul Industrial de baieti. “A fost o intâlnire cu toti elevii. Eu stateam lânga directorul scolii. La un moment dat, s-a creat agitatie intre elevi, insa directorul nu i-a putut linisti. Eu le-am facut un gest cu pumnul, pe care il foloseam si in armata, iar elevii, cunoscându-l, s-au potolit. De atunci, au inceput sa ma ia la ochi. Se intrebau ce autoritate am eu asupra lor, mai mare decât a directorului. Asta a fost prima chestie. Apoi, unul dintre colegii mei, Muntiu Tiberiu, a facut niste cruciulite din argint (din monezi emise pe vremea lui Carol al II-lea), pe care mi le-a incredintat. A zis ca va veni un var de al sau, caruia urma sa i le dau. Eu am crezut ca le-a facut pentru cei din familia sa, el fiind fecior de preot. Dupa cruciulite, a venit o studenta, colega cu cel caruia ii erau destinate si mi-a spus ca respectivele insemne urmau sa devina elemente distinctive pentru o organizatie de vreo 6 – 7 persoane, studenti in aceeasi grupa cu varul colegului meu. Acea organizatie urma sa lupte impotriva Guvernului comunist. Eu i-am dat cruciulitele, iar dupa câteva zile, Tiberiu Muntiu a fost arestat de Securitate. Am urmat eu. Au venit la mine Stanescu, seful Securitatii din Cluj, impreuna cu un alt ofiter. Mi-au spus ca trebuie sa ma imbrac mai gros si sa-i urmez”, ne relateaza Micu.

Tortionarii clujeni

A urmat ancheta. “A fost in prima parte a lunii octombrie, 1948. Cel care a deschis seria anchetelor a fost Stanescu. Cine era asta? Am aflat dupa ce m-am intors acasa. A fost comandant legionar, la Constanta. De unde a fugit, sperând a i se pierde urma, dupa care a ajuns comandantul Securitatii din Cluj. M-a intrebat daca stiu de un anume student. Acesta era cel prin care s-a derulat tot scenariul legat de cruciulite, un scenariu pus la cale de Securitate. Ei doreau sa prinda in capcana lor anumite persoane, printre care ma aflam si eu. A fost o inscenare. Prima ancheta a durat cam o ora, dupa care am fost dus intr-o celula, unde am stat impreuna cu Muntiu. Dupa câteva zile, am fost chemat la etaj, unde ma asteptau doi ofiteri: Beiner, un evreu (este vorba despre locotenentul Beiner Ziki, cunoscut pentru duritatea sa si pentru faptul ca a fost implicat in masacrarea multor detinuti politici ai vremii; in 1970, el a plecat in Israel, cu acordul autoritatilor; n.red.), si inca unul, maghiar (cel mai probabil, este vorba de sublocotenentul Barany, care ancheta alaturi de Beiner, si al carui nume a fost schimbat in Baranescu; n.red.). Pe masa, se afla un pistolet, cu glont pe teava (se vedea asta, arma având un mic buton iesit in afara). Ei se asteptau ca eu sa pun mâna pe arma, sa incerc ceva, iar in acest fel sa aiba un motiv pentru a ma lichida. Ca asta era intentia lor, sa extermine cât mai multi. Apoi, m-au luat, unul de par, iar altul de mâini, si m-au batut in palma pâna am sângerat. Apoi, vazând ca nu spun nimic, m-au dus intr-o celula alaturata, m-au legat cu mâinile la spate, de o coada de matura, au aruncat pe mine o haina, ca sa nu-i vad si au inceput sa ma bata la talpi. Obositi fiind, au chemat câte un soldat, care ma batea la talpi cu un baston de cauciuc. Dupa o vreme, mi-am pierdut cunostinta, iar talpile imi erau complet amortite. Au aruncat pe mine un vas cu apa. Am inceput sa imi revin, când i-am auzit strigând unul catre altul: nu mai da, ma, ca moare, dracului! Apoi, m-am spalat si am trecut la partea a doua a bataii, care a durat mai bine de doua ore. insa nu am zis nimic si am tacut tot timpul. Dupa aceea, m-au dus intr-o celula unde pe ciment era urina si am stat asa, descult, o saptamâna intreaga. Mâinile si talpile imi erau umflate si ma dureau ingrozitor. A trebuit sa stau tot timpul in picioare, pentru ca celula era foarte strâmta, numai cât incapea un om. Am avut noroc cu un gardian, al carui fiu imi fusese elev, care m-a ajutat sa ma deschei la pantaloni, pentru a putea urina”, isi aminteste Micu.

Zarca Aiudului

A venit si procesul. El a fost judecat de Tribunalul Militar Cluj si condamnat la 5 ani inchisoare (asa cum scrisese comandantul Stanescu pe dosar). Singura acuzatie a fost aceea ca nu a denuntat grupul respectiv, dupa ce a aflat care era scopul acelor cruciulite. A urmat un periplu prin mai multe inchisori din tara: Cluj, Jilava, Vacaresti, Pitesti, Poarta Alba. in final, Micu a ajuns la Aiud, unde a avut parte de un regim privilegiat. Intr-o zi, s-a facut o selectie a detinutilor ce urmau a fi dusi in fabrica, pentru munca. Acolo se faceau tot felul de produse, de la piese auto, la ustensile casnice. Cu timpul, a ajuns sa fie cel care coordona munca in fabrica. Directorul fabricii a apreciat calitatile organizatorice ale fostului ofiter si i-a dat in incredintare intreaga responsabilitate legata de fabrica. S-a inceput cu câteva zeci de detinuti, dar dupa ce Micu a preluat responsabilitatea, activitatea fabricii s-a extins, având peste 1.000 de muncitori. Practic, a schimbat detentia pe munca fortata, insa diferenta dintre cele doua era mare, atât in ceea ce priveste libertatea de miscare, cât si conditiile de viata, hrana etc. Dupa o buna perioada, vazând inzestrarea deosebita a lui Micu (si in contextul propunerii comunistilor, ca inchisoarea sa fie condusa de un detinut), el a fost propus ca director al fabricii inchisorii. A refuzat, pe motiv ca rolul sau era sa organizeze direct activitatea fabricii si nu sa beneficieze de o functie de conducere. Din aceasta cauza a fost inchis in Zarca Aiudului, un loc infiorator, de unde putini s-au putut lauda ca au scapat. Datorita unei conjuncturi fericite, el a beneficiat de sprijinul unui gardian (caruia i-a confectionat in fabrica o piesa pentru bicicleta). Ajutorul gardianului a fost decisiv, Micu invingând frigul si foamea. intreaga sa detentie a adunat in jur de 5 ani, dupa care a fost eliberat. in prezent, este pensionar si traieste in Baia Mare.

Ciprian DRAGOS