Uncategorized

O familie de cinci stele

Foarte mulți oameni se întreabă ce se ascunde în spatele unui politician, cum este familia lui, ce are în casă, la ce magazin își face cumpărăturile, unde și cu cine își petrece vacanțele. Pentru mulți dintre politicieni istoria începe cu ei, alții fac recurs la memoria arborelui genealogic, încercând să demonstreze că aparțin acelui partid datorită afinităților din trecut. Începând din acest număr, Ziarul de Mureș vă ajută să aflați amănunte despre familiile celor pe care i-ați ales să vă reprezinte interesele în Parlamentul României.

Vom începe, firesc, cu cel mai tânăr deputat, mai ales că este și singura femeie din Mureș care a ajuns în Parlament pentru următoarea legislatură.
Cum și unde a crescut Lavinia Șandru, cât de mult s-a bucurat de sprijinul celor dragi și mai ales cine sunt cei care au stat în umbra ei – o poveste impresionantă pe care o puteți citi în rândurile de mai jos.
Am intrat în casa în care familia Șandru s-a mutat în 1990, după ce a venit de la Dej, un apartament obișnuit din cartierul Dâmbu, care, deși nu este extrem de luxos, aduce foarte multă liniște. Cea mai agitată s-a dovedit cățelușa, închisă undeva într-o cameră, care nu s-a lăsat până nu a fost lăsată să vină să ne salute. Lucia Marcela și Iulian Constantin, părinții Laviniei și ai lui Tudor, sunt doi profesori destul de reținuți și modești, în comparație cu tumultoasa lor fiică și poziția pe care ea a reușit să o ocupe la nici 30 de ani. De fapt, ei spun că nu îi surprinde ascensiunea fulminantă a fiicei lor, deoarece de mică avea atitudine de lider și era extrem de ambițioasă. Întotdeauna a reușit să facă ceea ce și-a propus.
Coaliție italiano-
olteano-ardeleană

Povestea celor doi este extrem de interesantă, tatăl provenind dintr-un oltean și o mamă de origine italiană. Datorită meseriei tatălui, ceferist, de la impiegat de mișcare până la șef de gară, Iulian a crescut până la patru ani în gări. Însă, consideră că cea mai mare moștenire pe care i-a lăsat-o tatăl, un om extrem de erudit, este o imensă bibliotecă, de sute de volume, pe care o au și acum în casă, alături de alte piese de mobilier, aduse de la Dej. După război, au plecat din Arad la Ditrău în județul Harghita, iar apoi la Dej. Mama Laviniei s-a născut la Cetatea de Baltă, într-o familie de învățători, a făcut liceul la Sângeorgiu de Mureș și apoi facultatea la Cluj, unde l-a cunoscut pe Iulian. De fapt,
s-au cunoscut la Sibiu la un festival, el la dansuri populare iar ea cânta într-un cor. În ultimul an de facultate s-au căsătorit, dar le-au trebuit șase ani pentru a locui efectiv împreună. Ambii au primit repartiții în zona Dejului, dar se întâlneau doar la sfârșitul săptămânii. Extrem de raționali ei s-au gândit să facă primul copil abia după ce au fost siguri că îl vor putea crește împreună, așa explicându-se venirea pe lume a Laviniei, abia după ce au reușit să-și stabilizeze situația. “Ne doream foarte mult un copil așa că nu ne-am pus problema dacă este fată sau băiat. De fapt, ne-am dorit un băiat și o fată și acum îi avem pe amândoi. Nu contează ordinea în care au venit pe lume”- spune tatăl Laviniei, de altfel cel care a “condus” tot timpul discuția. Lucia, mama, susține că este mai pacifistă, tocmai acesta fiind și secretul unei căsnicii atât de liniștite încât poate produce fie invidii, fie admirație, depinde de cine face aprecierile. Cei doi spun la unison că în cei 36 de ani de căsnicie nu au avut certuri ci doar mici neînțelegeri venite din cauza unor aspecte minore. “De exemplu, Luci spunea că trebuiesc bătute covoarele și eu ziceam “bine”, dar nu treceam imediat la acțiune, iar ea era nevoită să repete. Cam acest gen de neînțelegeri am avut noi”- spune Iulian. De altfel, rețeta secretului unei familii fericite este una foarte simplă pentru familia Șandru: dialogul și comunicarea.
În primii ani de căsnicie au avut mare noroc că au trăit în casa părinților și din banii pe care i-ar fi dat pe mâncare, au reușit să își cumpere o mașină. Au fost puțin triști deoarece nu au putut face nuntă. “Eram la Dej și acolo nu aveam nici prieteni și nici rude, nu aveam pe cine invita, așa că ne-am mulțumit cu căsătoria civilă. De aceea ne-am și dorit să venim la Târgu Mureș, aici era restul familiei noastre”- a spus Lucia, care s-a despărțit totuși foarte greu de acel loc. “A venit sora mea cu o mașină și ne-a luat lucrurile. Am fost foarte tristă pe tot drumul și am plâns”- spune ea.
Pentru Iulian a fost mult mai ușor deoarece ” am moștenit adaptarea genetic, de mic copil m-am mutat dintr-un loc în altul”.
Lider la vârsta
inocenței

Ei își amintesc de preocupările Laviniei de când era mică, în primul rând faptul că după cuvintele “tată” și “mamă” a zis “gumă de șters”. Asta datorită bunicului ei, cu care stătea cât timp părinții erau la serviciu și care o ținea cocoțată pe biroul unde el scria. Apoi Lavinia se juca altfel decât alți copii. Făcea coruri din plante și le dirija sau făcea pe învățătoarea. Într-o zi, tatăl ei a găsit-o lipită de zidul casei cu o plasă în mână. Când a întrebat-o ce face, i-a spus că se joacă ”
de-a coada”.
La școală Lavinia s-a dovedit extrem de conștiincioasă și ambițioasă. Cum nu era mulțumită de notele pe care le obținea cum se punea pe învățat și participa la olimpiadă la matetria respectivă. A fost crescută în respectul față de școală, ceea ce i-a adus anumite neplăceri la Liceul Papiu, unde nu vroia cu nici un chip să chiulească împreună cu ceilalți colegi, fapt ce i-a atras anumite antipatii.
Toate concediile erau planificate pentru călătoriile prin țară și chiar o excursie în  țări socialiste, în 1985. I-a impresionat Ungaria, Polonia și Republica Democrată Germană, unde au putut vedea că și sub regimuri comuniste oamenii pot duce o viață decentă, mai puțin umilitoare decât ceea ce trăiau românii în acea perioadă.
Deși rugați să vorbească mai mult despre viața lor, cei doi părinți se opreau mereu asupra aspectelor care îi privesc pe copii, dar fără emfază, ci doar cu satisfacția unei mari împliniri. Lavinia, al cărei nume a fost ales după cel al soției lui Eneas, este acum centrul atenției, însă succesul ei nu-i surprinde foarte mult. Nu au încercat să-i schimbe opțiunile, dar au ghidat-o și i-au respectat alegerea. Până în clasa a XI-a a vrut să lucreze în învățământ, după care a spus că vrea să facă Dreptul, iar cu puțin timp înainte de examene a optat pentru actorie. A participat la Școala Vedetelor fără să știe să cânte, dar a improvizat ceva și s-a descurcat de minune, apoi s-a îndrăgostit de presă și a făcut-o și pe asta.
Hotărârea ei de a intra în politică, nu i-a surprins pe părinți. “Niciodată nu am crezut că este mai puțin competentă decât un bărbat. Ea este la fel ca înainte, poate singurul lucru schimbat e oboseala, faptul că râde mult mai greu. Noi vrem să nu o dezamăgim, să fim la fel de curajoși ca și ea”- au spus părinții Laviniei, care au recunoscut că s-au expus cu bună știință riscului de a fi marginalizați social.
La orizont
măritișul

Deși au circulat tot felul de bârfe despre ea, cum că și-ar fi construit cariera mai mult datorită șarmului și mai puțin calităților, părinții au considerat asta o aberație atât de mare, încât spun că nici nu s-au obosit  să deschidă vreodată o discuție despre acest lucru. “Noi o cunoaștem foarte bine și nu putem crede nimic; asta nu pentru că este copilul nostru, ci pentru că o cunoaștem foarte bine”. De altfel, intimitatea vieții Laviniei nu este un subiect de discutat în casă; nu a avut nici o relație care să o determine să meargă în fața altarului și oricum preocuparea ei a fost mereu cariera. Mama ei susține că nu-și amintește la Lavi (așa îi spun cei apropiați) să fi avut crize specifice fetelor, în perioada pubertății sau adolescenței. Le-a promis însă că după aceste alegeri, se va gândi și la măritiș.
“Suntem mândri de viața noastră și de familia noastră. Copiii nu ne-au făcut de rușine și nici noi pe ei”
Nimic nu poate să-ți dea mai mare satisfacție decât să ai o asemenea familie, iar despre familia Laviniei Șandru se poate vorbi mult și doar la superlativ.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close