Uncategorized

Octavia II vine în viteză

Skoda Octavia 2 a fost prezentată în premieră mondială în primăvara acestui an, la Praga. Românii au făcut cunoștință cu mașina, pentru prima dată, în 29 septembrie, când importatorul Porsche România, cel care aduce Skoda la noi în țară, a organizat lansarea noii Octavia la București.
Revenind de la evenimentul organizat pe plan local, putem spune că a fost, cel puțin în domeniul auto, unul dintre cele mai fastuoase și mai bine organizate momente ale anului.
După o scurtă conferință de presă, în care conducerea dealerului a răspuns la toate întrebările puse de ziariști, a urmat lansarea, la care au fost prezenți, pe lângă reprezentanți ai autorităților locale, directorul Porsche Leasing România și directorul firmei Ingricop, Paskui Mihaly.
Printre invitații speciali s-au numărat și fetele de la ASIA, iar la sfârșit musafirii au putut vedea un frumos foc de artificii.
Despre noua
Octavia…
…vă putem spune că este la mare căutare în rândul românilor, datorită raportului calitate preț, foarte bun. Față de vechea Octavia, noul model este complet diferit. Dacă forma caroseriei nu s-a schimbat radical, motoarele, suspensiile, materialele folosite și nivelul de finisare s-au schimbat simțitor și toate în bine. Compromisurile care s-au făcut la vechiul model, acum au dispărut. De asemenea, garanția este atractivă. Mașina are doi ani garanție fără limită de kilometri, trei ani este garantată vopseaua, iar caroseria are o garanție de zece ani. Prețurile sunt cuprinse între 12.000 și 22.000 de euro, cu toate taxele incluse. Totul depinde de nivelul de dotări.
În concluzie, dacă v-a plăcut vechea Skoda Octavia este imposbili să nu vă îndrăgostiți de Octavia 2, cea care are toate ingredientele pentru a deveni un best seller.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close