Octombrie ’56, la Targu-Mures “cauza socialismului este de neinvins”

Reînhumarea osemintelor lui Laszlo Rajk – fost ministru de Interne executat în 1949 din ordinul sovieticilor – o procesiune care a avut loc pe data de 6 octombrie 1956 a oferit prilejul unor mari manifestatii atat in Budapesta, cat si in intreaga Ungarie. A fost de fapt semnalul care a declansat evolutiile din zilele urmatoare. Intre 24 octombrie si 5 noiembrie 1956, Ungaria a fost la un pas de libertate. Evenimentele din Ungaria au avut un larg ecou si in Romania, dar mai ales in Transi­l­vania. Privit in ansamblu, momentul 1956 a reprezentat de fapt o incercare de reformare din interior a regimului comunist impus de Moscova.

Anterior, intelectualii maghiari din cadrul clubului “Petofi” si ai “Gazetei literare” obti­nusera o importanta victorie determinându-l pe Hrusciov, conducatorul URSS, sa dispuna înlocuirea lui Mathias Rakosi, cel care instaurase si girase personal un regim de teroare salbatica împotriva opozantilor regimului. Urmare a unui mare miting studentesc de protest ce s-a desfasurat la Budapesta în data de 23 octombrie, în ziua urmatoare Hrusciov i-a cerut lui Imre Nagy sa preia functia de prim-ministru al Ungariei. Liderul de Kremlin vedea în Nagy un comunist care se înscria în “tiparele” Moscovei, fiind considerat usor de manipulat în sensul rezolvarii crizei ce se prefigura.

Schimbarile la varf

nu au rezolvat problema

Tot conform dorintelor Moscovei, la o zi dupa Nagy conducerea partidului comunist din Ungaria a fost preluata de Janos Kadar, fost sef al politiei politice maghiare. La patru zile dupa ce a acceptat functia de prim-ministru, Nagy a surprins total Moscova când – datorita amploarei pe care o luasera evenimentele contestatare din Ungaria – acesta ia câteva decizii neasteptate: desfiinteaza politia politica, anunta retragerea Ungariei din Tratatul de la Varsovia, aboleste sistemul monopartid de tip sovietic si constituie un guvern de coalitie maghiar împreuna cu reprezentanti ai partidelor “istorice” existente pâna în 1945. Mai mult chiar, Nagy cere pentru tara sa protectie ONU. La 1 noiembrie 1956, Hrusciov si Gheorghi Malenkov au facut o visita secreta la Bucuresti. A fost luata in discutie criza maghiara si masurile ce se impuneau in aceasta situatie. Dej, Bodnaras si Ceausescu au pledat pentru o intervenetie militara ferma împotriva guvernului lui Imre Nagy, dar cel mai fervent sustinator al acestor masuri a fost Emil Bodnaras. De altfel, el a si fost numit pe timpul revolutiei maghiare, ministru al Transporturilor si Comunicatiiilor pentru a superviza des­chi­derea drumurilor de importanta strategica celor 10 divizii sovietice destinate pentru interventia anti­maghiara.

“Turistii”, un model aplicat

cu succes in ‘89 si in Romania

Aceste trupe urmau sa intre în România si sa fie comasate la granita de vest, în zona Oradea-Salonta-Arad. La un anumit moment, urmau ca acestor unitati sa li se adauge unitati din trupele KGB si unitati de elita ale Armatei Rosii care trebuiau sa fie desantate la Budapesta. Înca de la debutul crizei maghiare, la cererea URSS, România a trimis în Ungaria, ofiteri din Directia I Informatii externe (viitoarea DIE din 1972), pentru a urmari derularea evenimentelor si a procura informatii. Cum era si firesc, acesti ofiteri trebuiau sa fie cunoscatori ai limbii maghiare si în acest sens, s-a indicat sa fie selectionati cei de etnie maghiara. De altfel, chiar Pacepa în “Cartea neagra a Securitatii”, scria: “… sarcina era sa se caute în întreaga Securitate ofiteri de origine maghiara, vorbitori si de limba germana, sa-i doteze cu pasapoarte de cetateni vest-germani sau austrieci si sa-i trimita apoi în Ungaria ca turisti sau ca oameni de afaceri din aceste tari…” Coordonarea agentilor acoperiti s-a facut de catre colonelul român de Securitate Wilhelm Einhorn, evreu maghiar din Transil­vania, nascut la Budapesta. La rândul sau, Einhorn tinea legatura si cu serviciile speciale sovietice, dar si cu ambadorul sovietic la Budapesta, Iuri Andropov, cel ce avea sa ajunga în deceniul al noualea – pentru scurt timp – presedinte al Prezidiului Suprem al URSS. Ca urmare a evolutiilor total nesatisfacatoare – din punctul de vedere al Moscovei – Hrusciov a ordonat punerea în aplicare a “Operatiunii Arpad”.

Vizita lui Walter

Roman la Budapesta

In noaptea de 3 pe 4 noimbrie 1956, cele 10 divizii sovietice au trecut frontiera în Ungaria. Ioan Popescu-Puturi, ambasadorul român la Budapesta în acel moment, informa Bucurestiul: “Astazi, duminica, 4 noiembrie, ora 5.00, a început asaltul sovietic de eliberare a Bu­da­pestei. De câteva ore, Imre Nagy, Geza Losonczy, Ferenc Donath, Ferenc Janosi, Gabor Tanczos, Szilard Ujhelyi, unii însotiti de familii, se afla în localul Ambasadei iugoslave din Budapesta de la care au cerut si primit aprobare de azil politic”. Din însarcinarea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, în data de 22 noiembrie 1956, o delegatie romana formata din Walter Roman, Nicolae Goldberger si Iosif Ardelean a sosit la Budapesta pentru a avea convorbiri cu Nagy si ceilalti refugiati la Ambasada iugoslava si pentru a-i convinge sa vina în România care este dispusa sa le ofere azil politic. Se urmarea de fapt scoaterea lor din localul ambasadei si predarea ulterioara sovieticilor. În ziua urmatoare Nagy si cei cinci ministri ai sai au sosit la Bucuresti si au fost cazati într-o casa conspirativa a Securitatii din apropierea capitalei. Dupa un timp foarte scurt, cei cinci ministri au fost preluati de KGB si dusi în URSS. Doi dintre ei au murit în timpul anchetelor brutale la care au fost supusi, iar ceilalti trei s-au întors în Ungaria în februarie 1958, odata cu Imre Nagy unde au fost judecati pentru “tradare de patrie” si executati.

La Targu-Mures “cauza

socialismului este de neinvins”

Oficiosul comunist “Steaua Rosie” din Târgu-Mures a relatat pe tot parcursul evenimentelor din Ungaria modul de desfasurare al acestora. Mai mult chiar, au fost inserate si asa-zise “luari de pozitie” din partea oamenilor muncii din Târgu-Mures si din judet. “La Intreprinderea Textila-Mures din Târgu-Mures, scria un reporter in ziarul local de limba romana, continua mitingurile oamenilor muncii, în care sunt dezbatute evenimentele din Ungaria, înfierate actiunile criminale care au fost puse la cale de reactiunea imperialista…” In acelasi ton si in acelasi ziar local, dar in cuprinsul altui articol se mentiona: “Noi medicii maghiari ai Institutului Medico-Farmaceutic din Târgu-Mures si consi­liul stiintific, ne strângem rândurile în jurul CC al partidului nostru, în frunte cu tovarasul Gheorghe Gheorghiu Dej… Suntem convinsi ca poporul muncitor maghiar va triumfa si ca fortele întunecate ale contrarevolutiei vor fi învinse definitiv. Cauza noastra – cauza socialismului – este de neînvins.” Urmau cele 42 de semnaturi pe o declaratie comuna ale unor cunoscute personalitati maghiare din medicina mureseana. Evident, ca nu putea fi vorba de luari de pozitie sincere, ci regizate de partidul comunist si de Securitate. Orice abtinere ar fi fost aspru sanctionata. Revolutia din Ungaria din octombrie 1956 a ramas in istoria contemporana ca un moment important de afirmare a ideii de libertate si de renastere a sperantelor în democratie, într-un moment în care comunismul parea de necontestat.

Nicolae BALINT

nicolae_balint@yahoo.com