Bichiș, comuna uitată de lume

Reporter: La o primă vedere, Bichișul e o comună izolată și extrem de pitorească.

Primarul Viorel Ludușan: Eu îi spun, „comuna uitată de lume”. Dincolo de noi începe județul Alba. Suntem chiar la capătul județului Mureș.

Reporter: Sunteți primar de doar câteva luni. Probabil că sunteți foarte entuziast, fiind la început de drum.

Viorel Ludușan: Din păcate nu am timp să fiu entuziast. Sunt atât de multe lucruri de făcut și e atâta alergătură, încât nu am vreme de nimic.

Reporter: Care sunt investițiile cu care v-ați început mandatul?

Viorel Ludușan: În primul rând vom termina lucrările de alimentare cu apă, care au fost începute. Școlile din Bichiș și din Ozd au fost renovate complet, și urmează la rând cele din Gâmbuț și Nandra. Următorul pas este o investiție deosebit de importantă pentru o comună cum e Bichișul. Vom introduce canalizare în toată comuna, vom asfalta toate drumurile comunale, vom construi două cămine culturale noi și moderne, un muzeu, un dispensar medical și vom renova clădirea Primăriei. Dacă reușim ce n-am propus, ar fi extraordinar.

Reporter: Ce viitor are un tânăr în Bichiș?

Viorel Ludușan: Din capul locului vă spun că nu poate spera la un loc de muncă și vă dau un exemplu: Ludușul avea 17 întreprinderi. Acum nu mai are niciuna. Vă dați seama că, dacă la oraș lucrurile stau așa, aici, la capătul pământului e și mai greu. Eu am spus-o și o repet cu fiecare ocazie: tinerii care vor să aibă un viitor în localitate trebuie să se axeze pe microferme agricole și zootehnice. Se pot câștiga bani frumoși din asta și se poate asigura un viitor mai bun decât un loc nesigur de muncă. Există fonduri europene în acest sens, așa că merită încercat.

Reporter: Cum vedeți localitatea peste 20 de ani?

Viorel Ludușan: În cazul în care se va pune baza pe o agricultură la standarde europene, treaba ne va merge foarte bine. Comuna va prospera și se va moderniza. Sper din tot sufletul să fie așa…

Reporter: Bichișul are două sate românești și două ungurești. Cum se împacă tradițiile, inclusiv cea de Paște?

Viorel Ludușan: Foarte bine. Ne înțelegem excelent unii cu alții. Noi mergem la sărbătorile lor, ei vin la ale noastre. Așa procedează niște buni vecini.

Primarul Bichișului, Viorel Ludușan:

„Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paște, le doresc tuturor cetățenilor comunei multă sănătate și putere de muncă. Celor care au serbat deja Pastele, le urez un sincer Cristos a înviat, iar celor care urmează să îl serbeze, le doresc Sărbători Fericite!”

Cabana de vânătoare a lui Ceaușescu

În satul Ozd se află una din cabanele de vânătoare preferate ale cuplului Ceaușescu. De câte ori venea aici familia prezidențială, drumul de acces era pietruit cu grijă, curtea cabanei era plină de flori, presărate pe gazonul impecabil, iar întreaga clădire și curtea erau întreținute cu mare atenție.

Cabana era compusă din două clădiri. Cea folosită de familia Ceaușescu, avea la demisol o pivniță de vinuri fine, pregătite de localnici, un salon acoperit de covoare groase din Persia, șemineu, mobilă din lemn masiv și canapele confortabile pe care își făceau siesta invitații. La etaj, era amenajat dormitorul cu lambriuri ce avea un aer romantic de mansardă și se termina cu un balconaș din care se putea admira platoul de vânătoare ce se întindea până la marginea satului Ozd. A doua clădire servea drept locuință a securiștilor din garda personală a dictatorului și tot aici bucătăresele aduse din sat pregăteau mâncarea pentru oaspeții veniți la vânătoare.

Pădurea Ozdului era declarată rezervație cinegetică încă din timpul primului conducător comunist al României, Gheorghe Gheorghiu-Dej, și adăpostea una dintre cele mai impresionante populații de mistreți din Europa.

Înainte de 1989, vizitele prezidențiale erau cele mai importante evenimente din viața liniștită a satului. Autoritățile începeau pregătirile cu câteva săptămâni înainte de vizita președintelui. Acesta venea cu un elicopter, care ateriza pe platoul din fața cabanei. Chiar dacă venea des la cabana sa de vânătoare din Ozd, Nicolae Ceaușescu nu a călcat niciodată în sat.

Deși astăzi cabana nu mai este folosită, viitorul ei se va schimba în curând. Se pare că un investitor danez este foarte interesat de proprietate, unde ar vrea să reînființeze centrul de vânătoare. Acesta ar fi un mare pas pentru comuna Bichiș în vederea intrării ei în circuitul turistic internațional. Un alt punct de atracție pentru turiști ar fi castelul medieval ce se ridică la doar o aruncătură de băț de cabana vânătorească.

Castelul din Ozd

Un alt punct de atracție pentru turiști ar putea fi castelul din Ozd. Acesta, deși se află într-o stare destul de degradată, este o adevărată minune a arhitecturii medievale. Edificiul a fost construit de generalul curuț Pekry Lorincz, în anul 1682 și a fost refăcut în 1732. Curuții (n.r. “haiduci”) au fost soldați de diverse etnii, inclusiv români, participanți, la răscoala antihabsburgică condusă de Francisc Rákóczi al II-lea în anii 1703-1711.Clădirea a fost construită în stil renascentist, cu turnuri decorative și elemente baroce. Ultimul proprietar al ei a fost baronul Kondradshein Ianos și soția sa, Teleki Ilona. În 1948, baronul și familia sa au fost nevoiți să plece într-un sat de lângă Reghin, de unde au emigrat în Franța.

După 1989, castelul a fost retrocedat urmașilor baronului Kondradshein care au vândut întreaga proprietate unei fundații umanitare din Cluj Napoca…cu un euro. Cu ajutorul unor colecte naționale și internaționale, noii proprietari au strâns suficienți bani cât să refacă acoperișul. Deși lucrările de refacere ale clădirii înaintează greu, toți localnicii speră ca în cel mai scurt timp acestea să se încheie pentru ca nobilul edificiu să poată fi vizitat de cât mai mulți turiști.

Prima biserică țigănească din România

Aceasta se găsește chiar în Bichiș, dar nimeni nu știe când a fost construită. Bătrânii și-o amintesc așa cum e și acum. În ea s-au închinat de-a lungul generațiilor, câteva familii pioase de rromi ortodocși. Deși extrem de pitoresc, lăcașul de cult va fi în curând dărâmat pentru a face loc altuia mai trainic, în care se vor aduna tot numai rromi. Se pare că o altă biserică țigănească, asemănătoare celei din Bichiș, s-ar afla în localitatea natală a fostului dictator, Scornicești.

O comună liniștită, cu oameni pașnici și cinstiți

Așa poate fi cracterizat Bichișul în doar câteva cuvinte. Aici nimic nu pare să se întâmple. Oamenii sunt foarte pașnici unul cu celălalt, iar de furat, nu fură nimeni pentru că, spun localnicii, e mare rușine să te știe lumea de hoț. În aceste condiții, singurul rol al polițiștilor este acela de a supraveghea ca nici cel mai mic incident să nu supere liniștea tihnită a sătenilor. Pe treptele din fața postului de poliției se joacă mai toată ziua la soare o fetiță de doar câțiva anișori. E copila polițistului de servici, iar acesta este locul ei de joacă preferat. “Nu ne-am confruntat niciodată cu probleme prea grave. Oamenii se cunosc și se respectă între ei”, declară mulțumit agentul Lorand Szanto.

Sâlitul, o tradiție… fără supărare

O tradiție haioasă de care sătenii din Gânbuț nu s-ar lăsa nici morți este “sâlitul”. Potrivit preotului, Virgil Cândea, aceasta se ține cu două zile înainte de intrarea în postul Paștelui. Întreaga suflare a comunei se adună pe un deal din afara satului, unde începe petrecerea. Se dau drumul la cauciucuri aprinse de pe deal, se cântă, se bea și…se strigă cele mai picante bârfe ale momentului. Așa sunt făcute de rușine femeile care își înșeală soții și bărbații care sunt hoți sau puturoși. La sfârșit, chiar dacă unii se mai supără, toată lumea se alege cu o distracție pe cinste.