Ostrovul sau întoarcerea filmului risipitor

“Mi se pare că scopul artei este de a pregăti spiritul uman să perceapă binele.”, Andrei Tarkovski

Un pelerinaj la cinematograf… Cam așa ar putea fi rezumată vizionarea Ostrovului, în spațiile în care filmul rulează pe marile ecrane. Pentru ceilalți, e un fel de pelerinaj în fața monitorului sau a micului ecran. De ce? Pentru că filmul ne oferă nu doar secvențe din viața unui imaginar nebun pentru Hristos contemporan cu noi, ci ne oferă pur și simplu fragmente de liniște… La limită, se poate spune că nu avem de-a face cu un film, ci cu un antifilm. Pentru că dacă, de exemplu, filmele pe teme sociale, și chiar și unele religioase, reușesc să împrăștie mințile spectatorilor, Ostrovul e un film rugăciune.

Și face asta nu prin secvențele în care, în biserică sau în afara ei, se rostesc rugăciuni. Ci prin celelalte, în care spectatorul este introdus în Împărăția liniștii iubitoare, în afara frământărilor obișnuite. Există o avalanșă de predici care au drept scop îndepărtarea credincioșilor de influența filmelor, întrucât acestea promovează modele îndoielnice, ironizează credința, batjocoresc virtutea. Nici una din criticile de acest gen nu se poate aplica Ostrovului. De altfel, filmul circulă chiar și în spațiul monahal, arătând că monahii nu fug de filme, de calculatoare și de aparatura audio video pentru că ar fi rele în sine. Nu e nevoie de filme în mănăstiri, nu e nevoie de un aggiornamento prin care spațiul monahal să fie reeducat cu ajutorul produselor în serie ale cinematografiei. Dar Ostrovul este altceva…

Ce anume? E greu să prezinți un film fără să răpești spectatorilor o fărâmă din emoția descoperirii lui. Nu vom face o astfel de crimă… Așa că vom vorbi despre percepția filmului.

Credinciosul obișnuit a fost pur și simplu fascinat de film. Comentarii pe site-urile de internet, discuții după slujbe, în conferințe. Faptul că a fost vizionat de mare parte din populația adultă a Rusiei – după unele estimări de mai mult de jumătate – arată nu doar faptul că unii se regăsesc în film, în diferite ipostaze. Arată că filmul pune degetul pe rană, oferind soluții diferitelor tipuri de crize cu care ne confruntăm. De fapt, arătând că prin Hristos și prin ascultarea de Biserică găsim răspuns tuturor întrebărilor noastre.

Credincioșii cu gusturi intelectuale rafinate au putut găsi diferite noduri în papura Ostrovului. Faptul că filmul a fost făcut cu un buget mult mai mic decât producțiile americane de succes nu rezistă ca justificare. De altfel, Patimile după Mel Gibson, realizate tot cu un buget mic, au reușit să cucerească mult mai ușor spectatorii. Problema este că tocmai prin defectul său aparent filmul Ostrovul dobândește valoare: el nu este un film palpitant, de acțiune – deși are momente de tensiune maximă, dar nu este nici plicticos. El prezintă liniștea vieții ortodoxe, liniștea duhovnicească în fața căreia agitația acestei lumi pălește.

Un critic de film aprecia mai mult filmul lui Kim Ki Duk Primăvara, Vara, Toamna, Iarna… În timp ce spiritualitatea asiatică este prezentată într-o gamă cinematografică variată, practic mărturia ortodoxă se află într-o etapă de pionierat. Andrei Rubliov al lui Tarkovski e unul din puținele filme care au pregătit terenul…

Danion Vasile

Interpretul rolului principal din “Ostrovul”, Piotr Mamonov, s-a născut la 14 aprilie 1951 și a făcut parte din trupa rock Zvuki Mu, fiind unul din puținii cântăreți ruși din vechea URSS care au avut faimă internațională. A colaborat cu Brian Eno. A scris, a produs și a jucat în one-man-show-uri de teatru, devenind un nume de prestigiu. Cel mai cunoscut rol al său a fost în filmul Taxi Blues, pentru care regizorul Pavel Lunghin a obținut Best Director Prize la Festivalul de la Cannes din 1990. Acum zece ani Mamonov a părăsit viața publică și tumultul Moscovei, ducând o viață retrasă. Motivul: a înțeles deșertăciunea lumii acesteia și valoarea vieții în Hristos…

“Arta este capacitatea de a crea, este reflectarea în oglindă a gestului Creatorului. Noi, artiștii, nu facem decât să repetăm, să imităm acest gest. Creația este unul dintre momentele de preț în care ne asemănăm Ziditorului; de aceea, n-am crezut niciodată într-o artă independentă de Ziditorul suprem, nu cred într-o artă fără Dumnezeu. Sensul artei este rugăciunea, este rugăciunea mea. Dacă această rugăciune, dacă filmele mele pot aduce oamenii la Dumnezeu, cu atât mai bine. Atunci viața mea își va căpăta întregul sens: acela, esențial de a servi.”

Andrei Tarkovski

“Când am împlinit 40 de ani, m-am trezit și am început să îmi pun întrebări importante. Când locuiești într-un oraș ești expus la multe ispite. Trebuie să lupți împotriva poftelor tale”. “În acea vreme (1990), părea că cel mai important lucru în țară era să devii membru al așa-numitei lumi civilizate. În zilele noastre, mai mult decât atât se caută rezolvarea problemelor lăuntrice.”

Piotr Mamonov

“Propovăduind veșnicul adevăr al lui Hristos unor oameni care trăiesc în niște condiții istorice schimbătoare, Biserica realizează acest lucru prin intermediul formelor de cultură specifice timpului, națiunii, diferitelor grupări sociale.

Ceea ce a fost conștientizat și trăit de unele popoare și generații, uneori poate fi descoperit din nou de ceilalți oameni, devenind ceva intim și ușor perceptibil pentru ei.

Nici o cultură nu poate fi considerată unica acceptabilă pentru exprimarea mesajului spiritual creștin. Limbajul cuvintelor sau cel al chipurilor prin care este exprimată evlavia, metodele și mijloacele lui, în mod firesc se schimbă odată cu mersul istoriei deosebindu-se în dependență de contextul național și de orice alt context. (…)

Biserica se folosește de diferitele părți ale culturii pentru a exprima adevărul creștin. Iconograful ortodox, poetul, filozoful, muzicianul, arhitectul, actorul și scriitorul apelează la mijloacele artei pentru a-și exprima experiența înnoirii lor spirituale, pe care au dobândit-o și pe care doresc să o împărtășească și celorlalți.

Cultura profană este capabilă de a fi vehicul al evlaviei și acest lucru este deosebit de important în cazul în care slăbește influența creștinismului din societate, sau când autoritățile civile intră într-o luptă deschisă cu Biserica”.

(Extras din “Fundamentele concepției sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse”, document care prin decizia Sinodului arhieresc din anul 2000 este studiat în seminariile și în facultățile de teologie ortodoxă din Rusia.)