De vorbă cu Maica Siluana (LIII)

Ziarul de Mureș a inițiat o rubrică de dialog cu Maica Siluana, stareță la mănăstirea Jitianu și coordonator al Centrului de Formare și Consiliere “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Craiova. Grație unei experiențe de viață deosebite, Maica Siluana desfășoară o bogată activitate duhovnicească, cu un impact puternic mai ales în rândul tinerilor. Prin intermediul paginilor Ziarului, Maica răspunde întrebărilor cititorilor,

trimise pe adresa http://www.sfintii-arhangheli.ro/maica-siluana-va-raspunde.php

Cum trecem peste rușine când vrem sa ne spovedim? Irina

Dragă Irina, dragă,

În primul rând aș dori să te rog să nu încerci niciodată să treci peste ceva. Acel ceva a apărut în viața noastră pentru că ne este necesar, pentru că vrea să ne învețe, să ne ajute să facem ce avem de făcut în momentul acela. Așa că va trebui mereu și mereu să trecem prin acel ceva dureros dar atât de necesar pentru viața și creșterea noastră duhovnicească.

Apoi, cu rușinea pe care o simțim când ne spovedim, să o primim ca pe un foc curățitor și vindecător. Rușinea este bună, cel ce ne îndeamnă să scăpăm de arderea ei, ascunzându-ne, e rău! Dacă Îl vom iubi pe Domnul și vom crede că la El este Viața și Bucuria noastră, îl vom demasca pe cel viclean și ne vom arunca pur și simplu în focul rușinii mântuitoare. Atunci, acest foc va deveni răcoritor pentru că va arde haina păcatului și vom fi iarăși goi, fără să ne rușinăm, sub privirea iubitoare a lui Dumnezeu.

Curaj, așadar! și Bucurie Sfântă!

M. Siluana

Ce trebuie să fac în momentul când merg la spovedanie? Nu m-am mai spovedit de când eram mic și tare îmi doresc să fac acest lucru dar îmi este și frică când vreau să fac acest lucru. Nu știu de ce. M.

Mai întâi aș dori să te rog să mergi la Spovedanie chiar dacă ți-e frică. Această frică e indusă de vrăjmașul sufletului nostru care ar dori să rămânem în tristețea păcatului. El știe cât de minunată e iertarea Domnului și câtă nevoie avem de Harul care ne va reda bucuria de viață și face tot ce poate ca să ne împiedice. Așadar, mergi așa cu frică cu tot! Curajos e cel ce face ce are de făcut deși îi e frică. Lipsa fricii poate fi nesimțire și nu curaj! Apoi, ca să înțelegi, om drag, de ce ești atât de nefericit, ai mare nevoie să-ți vezi viața în altă lumină decât cea de până acum. Prin Spovedanie o vei așeza în lumina Duhului Sfânt, Mângâietorul! Dar pentru că viața noastră e plină de amănunte care au devenit extrem de semnificative pentru noi, și pentru că părinții duhovnici sunt de multe ori foarte ocupați, un alt fel de a-ți pune viața în altă lumină este și să o “povestești” cuiva, s-o împărtășești cuiva ca să poți vedea și folosi pasul următor… E o adevără terapie dacă e făcută cu rugăciune și ca pregătire pentru o mai adâncă intrare în viața duhovnicească. Pentru aceasta am pus noi seminarul “Să ne vindecăm iertând” pe Site. Dacă dorești să mergem mai mult pe Cale împreună, te rog să intri acolo și să-mi scrii cele ce se cer în fiecare sesiune. În felul acesta relația noastră va fi în Domnul și Domnul va fi cu noi și în noi!

Te aștept cu drag și respect,

Bucurie sfântă!

M. Siluana

Măicuță dragă, de ce acum, în Marele Post al Învierii, mă simt de foarte multe ori tristă, deprimată și deznădăjduită? Vă spun sincer că acum este prima dată când reușesc după puterea mea să postesc așa cum ne cere Mântuitorul. Dar de ce mă simt așa des lovită de tristețe? Să vă spun de ce: mă întristez și îmi împietresc inima în tristețe gândindu-mă la răutatea oamenilor din jurul meu, la câtă duritate și răceală sufletească văd mai ales acolo unde omul ar trebui să fie înconjurat de dragoste (în familie).Mă doare așa rău sufletul când mă gândesc la toată spurcăciunea și răutatea oamenilor, la refuzul lor de a-L iubi pe Dumnezeu, mă doare așa tare să văd cât de îndepărtați sunt oamenii de Dumnezeu și cum râd de puținii care vin la biserică, pur și simplu aceste gânduri mi-au făcut în suflet niște răni adânci care atunci când se deschid, îmi umbresc puterea de a-I cere Lui ajutor. Părintele meu duhovnic mi-a spus că dacă nu mă lupt cu aceste stări, sigur că nu voi scăpa de ele și că singura soluție este să mă rog în continuare. Doar atât mi-a spus. Eu ce să cred? Să consider aceste momente de tristețe ca pe niște ispite? Vrea diavolul să mă sustragă cu gândul de la rugăciune aducându-mi aceste gânduri și vrea să mă deznădăjduiesc de puterea și ajutorul lui Dumnezeu?

Elena mea dagă,

Da, copil iubit, vrăjmașul vrea să te fure de la Bucuria că ești cu Domnul și că faci voia Lui postind și rugându-te și te atacă acum cu gând de judecată a celor mai slabi în credință. Felul în care te întristezi este judecată! Și asta nu e deloc plăcut lui Dumnezeu! Dar Domnul are răbdare cu tine că știe că ești ca un copil pe Cale și că vrei să înveți “meșteșugul” duhovnicesc ascultând de părintele tău duhovnic. Da, să lupți cu aceste gânduri și să te bucuri că ești cu Domnul! Amintește-ți că și tu ai fost uneori departe de Domnul și că alții credeau numai cele rele despre tine, dar tu știi că în inima ta strigai după bine și după dragoste! Așa sunt și ei care se văd răi! Sunt victime ale neștiinței și necredinței. Dacă te vei ruga pentru ei în loc sa-i judeci vei avea mare har și mare bucurie! Când îți va fi greu, pentru că de multe ori ne este greu și ne doare răutatea lumii, să strigi la Domnul, să te plângi Lui și să te aperi să nu judeci!

Domnul te va ajuta cu harul Lui!

În curând va veni și Învierea și vei vedea și ce nu se vede acum: că fiecare om are în adâncul lui un dor de Lumină! Dacă tu o afli și o păzești asta îi va ajuta și pe ei!

Cu drag și înțelegere,

M. Siluana