TREPTELE RAIULUI PESTE PIEDICILE SUFERINTELOR (45)

Pe-un picior de plai,

Pe-o gura de Rai…

Intentia acestui motto ce se repeta la inceputul fiecarei “trepte” este aceea de a aminti cititorilor credinta românilor de la poalele Carpatilor, ca meleagurile noastre sunt “un picior de plai la poarta de Rai”. Frumusetea schimbatoare de la albul zapezilor la albul mugurilor in floare spre aromele fructelor din miez de vara si la covorul auriu al frunzelor zburate de vântul ce se racoreste dinspre ploile tomnatice, acest maret tablou dumnezeiesc l-a cuprins si poetul in slove de neuitat: “De treci codrii de arama, de departe vezi albind // si-auzi mândra glasuire a padurii de argint. // Acolo lânga izvoare iarba pare de omat // Flori albastre tremur ude in vazduhul tamâiet”…Minunate sunt lucrarile Domnului in ograda lumii pe care o iubeste atât de mult incât L-a trimis chiar pe Fiul Sau aici, la noi, cu parinteasca chemare catre noi: “VENItI ACASa, la cerurile vesniciei unde va astept pe toti cei care va siliti sa va intoarceti in PATRIA CEREASCA.

Ultima treapta

a decalogului sinait

Iata-ne ajunsi la porunca a zecea data de Dumnezeu profetului Moise pe muntele Sinai in vremea periplului de patruzeci de ani spre tara Fagaduintei, dupa robia egipteana ce durase patru sute de ani. Iata continutul ultimei porunci: “Sa nu doresti casa aproapelui tau; sa nu doresti femeia aproapelui tau, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui si nici unul din dobitoacele lui si nimic din câte are aproapele tau!” (Ies 20, 17)

Aceasta interdictie se refera la temperarea poftei de a poseda avutia celuilalt si de a fi multumit doar cu ce a daruit Dumnezeu fiecaruia, pentru ca dorinta de a avea mai mult, mai mare, mai frumos, este cel mai adesea insuflata de soapta vicleanului, intotdeauna potrivnica Domnului. Cunoastem acest adevar din cele intâmplate la nasterea omenirii din protoparintii Adam si Eva care au fost izgoniti din Rai de Dumnezeu tocmai din aceasta pricina, a poftirii fructului interzis, pofta venita nu din interiorul fiintei lor, imaculata pâna atunci, ci din sugestia exterioara ce i-a corupt printr-o promisiune mincinoasa, cu conditia de a nu-L asculta pe Atotputernicul Dumnezeu, Creatorul lor si al Universului. Atunci s-a petrecut prima ispitire diabolica, prima interventie luciferica in mintea omului ce fusese pregatit si avertizat de Domnul, anume ca, neascultarea lor va avea consecinte grave ce le va aduce negresit moartea. Libera lor cugetare, liberul arbitru interior a fost pus la incercare si a cazut la acel examen; viclenia si inselarea promisiunii mincinoase a sarpelui au fost primite fara nici o verificare prealabila, fara respectul cuvenit cuvântului Parintelui Ceresc. De aceea Dumnezeu a repetat prin alesul Sau, profetul Moise, regula vietuirii in simplitate si respect fata de toti vecinii, rudele si prietenii, indiferent de avutiile si pozitia lor sociala. Altminteri, durerile si necazurile nu vor intârzia sa apara. Sa retinem cu atentie ca interventia pacatoasa a sarpelui-diavol prin care a ademenit-o pe Eva, s-a datorat invidiei lui fata de oamenii ce aveau privilegiul de a locui in Edenul de unde el, Lucifer, fusese de asemenea izgonit.

Pofta si invidia

Dorinta de a poseda bunurile altuia este asociata direct cu invidia fata de acela care a reusit sa aiba avutii mai insemnate, ce devin ispita pentru ceilalalti. Dupa alungarea din Rai, Adam si Eva au avut doi fii, care si ei au purtat mai departe greutatea pacatului. Cain a avut in suflet umbra invidiei fata de fratele lui, Abel, pentru ca jertfa acestuia se ridica usor la cer si era bineprimita de Dumnezeu, in timp ce jertfa lui, a invidiosului Cain, se imprastia jos, pe pamânt. De ce? Pentru ca el aducea ca jertfa Domnului nu bucatele alese, ci acelea mai pricajite, iar Abel doar pe cele mai bune, placute Lui Dumnezeu. Se intelege limpede, din aceasta pilda din Vechiul Testament, ca poftirea se impleteste cu invidia si duce la acte mai josnice si mai pacatoase, pâna la omucidere.

Contaminarea omenirii cu dorinta stapânirii de avutii, teritorii si robi a continuat de-alungul istoriei si a condus la razboaie, prigoane, maceluri, suferinte si zbucium necontenit pe tot pamântul pâna astazi, fiind vadit pentru noi toti ca nedreptatile nu se vor opri decât odata cu revenirea Mântuitorului lumii, Iisus Hristos, asa cum atesta Vechiul si Noul Testament.

Poftele imparatilor

Memoria lumii a pastrat in nenumaratele sale carti, miile de tragedii ale razboaielor de ocupatie si de jefuire a popoarelor mici, de catre cele pradalnice, agresive si lacome, ce si-au cladit imperiile pe temelia ruinelor si osemintelor celor cuceriti. Dar toate s-au prabusit in propria lor mocirla a imbuibarii, desfrânarilor, gloriei fumigene si a despartirii de Dumnezeu. Vârsta imperiilor a fost in continua descrestere, de la mileniul romanilor, la secolele otomane, pâna la deceniile comuniste. Rata decaderii temporale ne arata limpede ca viitorul imperiu globalist ce-si contureaza orizontul utopic pe premizele unui capitalism marxist, deci ateist-antihrist, va reduce durata efemerei sale existente la câtiva ani nefericiti, asa cum se precizeaza in cartea finala al Bibliei. Astfel, in capitolul 11 al Apocalipsei, scris de Sfântul Apostol si Evanghelist Ioan, sunt profetite perioadele de timp dinaintea marilor desfasurari cosmice ce vor coplesi pamântul: patruzeci si doua de luni, timpul cât lumea va calca “curtea din afara a templului” (Apocalipsa 11, 2), apoi in versetul urmator este atestata perioada de o mie doua sute si saizeci de zile in care cei doi martori ai Domnului vor prooroci (Ibid. 11, 3) Sunt cei trei ani si jumatate cât va dura uvertura tribulatiei finale a omenirii. Vedem cum compresia timpului apasa puternic peste imperiile ce au poftit avutiile vecinilor, dar si peste existenta omului a carui vârsta a scazut de la cei aproape o mie de ani ai lui Matusalem, la câteva zeci de ani ai nostrii.

Implicatiile colaterale ale poftirii bunurilor aproapelui

Dorinta de a detine avutiile vecinului implica inevitabil savârsirea unor pacate grele, precum s-a intâmplat cu conspiratia ciobanilor mioritici care au poftit turma confratelui muntean, asasinat si jefuit de mioarele lui. Asadar cel care râvneste la ce nu ii apartine va recurge la o strategie de inselare sau acaparare samavolnica, asa cum au procedat comunistii cu smecheria numita de ei “nationalizare”, prin care au confiscat pseudo-legal proprietatile populatiei. Acel jaf national continua si astazi când imensa majoritate a caselor si terenurilor furate de dictatorii marxisto-ruso-români se afla in posesia noii generatii de profitori care in graba lor de a apuca prada, uita, ca si Iuda Iscarioteanul, ca banii nemunciti ai tradarii, sau ai pradaciunii, nu vor aduce decât mari si nesfârsite suferinte sarmanilor imbogatiti fara munca cinstita, care se lasa condusi astfel pe treptele prabusirii in temnitele infernului.

Cei smeriti si increzatori in Cuvântul Adevarului, Iisus Hristos, se vor multumi intotdeauna si se vor satura cu bucuriile Pastorului care poarta grija turmei mici, o hraneste si o pastoreste cu iubire dumnezeiasca catre pasunile Raiului.

Alexandru Mihail NITA