Religie Cultura

Palatul Culturii, gazdă a unei manifestări istorice de excepție

2-sesiune muzeuPeste 50 de cercetători, arhiviști, muzeografi, cadre didactice universitare și jurnaliști din toată țara au participat la Târgu-Mureș, în perioada 23–24 octombrie, la o manifestare de excepție. Un eveniment anual care a devenit deja tradiție, Sesiunea Națională de Comunicări Științifice cu tema „Istorie– Societate– Cultură– Identități”, a fost organizată de către Muzeul Județean Mureș cu sprijinul nemijlocit al Consiliului Județean și s-a desfășurat în două locații din Palatul Culturii, Sala de oglinzi, respectiv Sala mică. A fost un succes de necontestat, participanții putând să-și prezinte nu numai cele mai recente preocupări, studii și cercetări, dar și cărțile pe care le-au publicat în ultimii doi ani. A fost în același timp și un schimb util de impresii și informații pe diverse teme de cercetare.

 Lansări de carte și comunicări

Organizată pe patru secțiuni și beneficiind de un timp generos repartizat, manifestarea a permis tuturor celor prezenți să-și prezinte în detaliu studiile și cercetările realizate în ultimul an, fie în Sala Mică a Palatului Culturii, fie în Sala de Oglinzi din același palat. Toate studiile și comunicările au fost deosebit de interesante, dar au atras atenția în mod deosebit cele ale dr. Elena Ploșniță, de la Muzeul Național de Istorie din Chișinău („Despre cultul eroilor în Basarabia interbelică”), prof.univ.dr. Mircea Baron, Universitatea din Petroșani („Concentrarea capitalului în mineritul carbonifer din Valea Jiului în anii 30 ai secolului XX”), prof.univ.dr. Ion Giurcă, Universitatea „Hyperion” din București („Aspecte privind evacuarea militară din teritoriul cedat Ungariei în anul 1940”), conf.univ.dr. Andrei Șiperco, Universitatea București („Din amintirile Liubei Chișinevschi– o relatare din 1975”) și dr. Orbán János, Muzeul Județean Mureș („Construcțiile din Dumbrăvioara ale contelui Teleki Sámuel”). O secțiune aparte a fost dedicată cărții tipărite, ocazie cu care au fost prezentate pe scurt un număr de 25 de cărți, anuare și reviste.

Sesiunea, o manifestare „reper”

Prezent la manifestare și moderator al uneia dintre secțiuni, prof.dr. Alexandru Porțeanu, fost cercetător în cadrul Institutului de istorie „Nicolae Iorga” din București, a declarat: „Particip de ani buni la această manifestare care are loc în această urbe și de fiecare dată am remarcat cu satisfacție ținuta academică de excepție a acestui eveniment. Este un reper important în cadrul manifestărilor de gen din țară și adresez sincere felicitări organizatorilor!”. Întrebat despre modul de organizare și obiectivul acesteia, dr. Virgil Pană, director adjunct al Muzeului Județean Mureș, cel mai implicat în organizarea acestui eveniment, a declarat: „Împreună cu un mic colectiv de la muzeu, organizez acest eveniment de mai mulți ani și țin să le mulțumesc cu această ocazie pentru implicarea de care au dat dovadă de fiecare dată. Nu pot să nu remarc și sprijinul material constant pe care ni l-a acordat Consiliul Județean Mureș. Am urmărit ca această manifestare să fie an de an tot mai atractivă și drept dovadă că ea corespunde așteptărilor celor care au răspuns prezent, este și faptul că numărul acestora este an de an tot mai mare. Sunt oameni din domenii diverse de cercetare, unele conexe istoriei, dar studiile și comunicările lor vin să completeze în mod fericit acest mozaic al cunoașterii atât de necesar înțelegerii trecutului, prezentului, dar și viitorului”. Prezent la manifestare și moderator la una dintre secțiuni, dr. Liviu Boar, director al Direcției Județene Mureș a Arhivelor Naționale, a precizat: „Această manifestare completează și continuă în mod fericit o altă manifestare, anterioară, mă refer la Sesiunea de Comunicări Științifice organizată în luna anterioară de Arhivele Județene Mureș, în parteneriat cu Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș și Institutul de Științe Socio-Umane „Gheorghe Șincai” din Târgu-Mureș. Mă bucur că sunt prezent și mă bucucră faptul că studiile și comunicările ce vor fi prezentate– așa cum am putut să iau cunoștință din program– sunt deosebit de interesante, incitante chiar”.

 

 

 

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close