“Palma” de pe obrazul Bisericii Catolice
In ultimii 60 de ani, in SUA, peste 4.000 de preoti americani au fost acuzati de agresiune sexuala asupra unor minori, iar Biserica Catolica a platit victimelor despagubiri de aproximativ doua milioane de dolari. Papa a catalogat aceste scandaluri drept “o rusine” si a promis sa excluda din randul prelatilor orice pedofil sau violator. Papa Benedict al XVI-lea s-a întalnit saptamana trecuta cu un grup de persoane care au cazut victime abuzurilor sexuale din partea preotilor americani. Întrevederea a avut loc în capela Ambasadei Vaticanului din Washington, în cea de-a treia zi a vizitei Suveranului Pontif în SUA. Timp de mai bine de o jumatate de ora, liderul spiritual al Bisericii Catolice a stat de vorba cu persoane molestate, în încercarea de a-i consola si de a-i încuraja. Potrivit lui Federico Lombardi, purtator de cuvant al Sfantului Scaun, victimele abuzurilor l-au primit pe Papa cu lacrimi în ochi si s-au rugat alaturi de el. “Au spus o rugaciune împreuna si fiecare baiat ranit a avut parte de o discutie individuala cu Sfantul Parinte”, a mai declarat acesta. La eveniment a participat si cardinalul Sean O’Malley, din Boston. Dupa discutiile purtate cu victimele, Benedict al XVI-lea, a declarat ca: “Nici un cuvînt al meu nu poate descrie durerea si raul facut de abuzurile sexuale asupra minorilor. Este important totusi sa le acordam celor care au suferit atentia pastorala cuvenita”. Înaintea întrevederii cu victimele abuzurilor, liderul de la Vatican a oficiat, in zece limbi, o slujba pe stadionul Nationals la care au asistat peste 40.000 de credinciosi. Ulterior, Papa a plecat spre New York, unde avea programat un discurs în fata Adunarii Generale a ONU. (A.V.)



