Pământul arde, baba taxează

Se pare că arhicunoscuta zicală cu baba care se piaptănă inocent-neglijentă, în timp ce țara arde în văpăi consecutive, a primit noi valențe, potrivit ultimelor noastre percepții. Bazate pe ultimele lor manifestări.

În această panică, dusă către isterie (deseori în mod justificat, mai ales atunci când îți pierzi locul de muncă și toate mijloacele mass-media te anunță cu o insistență bolnăvicioasă că apogeul crizei ne mănâncă în câteva luni, arătându-ne apăsat, din față și profil, ce nenorociri constante ne pasc), prințul moștenitor al tronului Marii Britanii ne-a făcut KO. Căci domnia sa a explicat la o recentă conferință internațională cum că această criză n-ar trebui să fie tratată ca problema noastră de căpătâi, de vreme ce avem alta și mai și. Încălzirea globală ne dă târcoale tot mai des, dar fiindcă nu-i sesizăm, încă, efectele parșive (ea ducând, până la urmă, la îngheț, degerare, congelare pe viu) o privim cu inadmisibilă neglijență. Așa stând lucrurile, prințul a făcut un apel la solidaritate efectivă și activă a celor de care depinde stoparea ori atenuarea unor astfel de consecințe și a explicat de ce încălzirea ar trebui să fie prima în topul preocupărilor noastre existențiale. Păi, fiindcă mase de oameni vor migra din zonele constant afectate de cutremure, inundații și alte calamități (precum le vedem, tot mai dese), în căutare de apă potabilă (în primul rând) și loc de trăit. Iar asta va afecta mult mai mult decât mecanismele economiei mondiale.

Într-o abordare evident diferită de preocuparea (îndreptățită) mai sus menționată, tot în Marea Britanie se face un apel constant la populație pentru a nu mai solicita producătorilor și comercianților ouă mari întrucât producerea (ouarea) acestora provoacă găinilor peninsulare dureri mari, însoțite de stres puternic, cum a dovedit un studiu științific.

La celălalt capăt al lumii, în China, se pare că nici problematica diversă a crizei mondiale, nici cea a încălzirii globale și nici măcar aia a durerii la ouare nu impresionează sau preocupă în mod deosebit. Lucru normal, atâta timp cât guvernul acestei mari țări a identificat o altă problemă pe care trebuie să o rezolve într-un mod cât se poate de obiectiv, pentru el și pentru întreaga lume. Context în care, a anunțat fără echivoc faptul că următorul Dalai Lama va deveni Dalai Lama numai dacă va fi aprobat de el (adică de guvern). Situație care, văzând împletirea în spic de orez a politicului cu spiritualul, va da dureri de cap liderilor asiatici până vor da de capăt procedurii și criteriilor de identificare a ceva ce le excede cu desăvârșire.

În fine, la noi e pace și liniște, în comparație cu evenimentele tulburătoare de pe diferite meridiane. Deocamdată criza doar ne-a pișcat, tsunami-uri n-am avut (slavă Domnului!), mercurul termometrelor nu indică încălzire globală, ci, mai degrabă, o dârdâială de iarnă (chiar dacă mai blândă decât altă dată), iar noi suntem invidioși pe găinile autohtone pentru cât sunt de lipsite de stres, cu toate că prin supermarketuri mai găsim și ouă „XL”.

În schimb, avem și noi problemele noastre, așaaaaaa, mai mititele și ușurele care n-ar duce la criză și nici la sărăcirea populației, Doamne, ferește! În ultimele zile ni s-a relevat (de parcă ni s-ar fi revelat) cum că în țărișoara asta binecuvântată de soartă și de vânturi există 558 de taxe, tarife și tarifuțe (de natură fiscală și nefiscală). Care sunt puse și suprapuse în temeiul a 185 de acte, toate normative. După această descoperire epocală a actualei puteri, ar trebui să fim liniștiți și mulțumiți de o asemenea vigilență de care n-a dat dovadă nicio alta înaintea ei, căci până acum nu ne-au fost numărate cu atâta aplecare (și exactitate) dările. Impresionant ar fi fost, însă, un astfel de demers, dacă în coada lui auzeam și concluzii concrete de scăpare a populației de asemenea desagi meniți, culmea (!), nicidecum să întărească economia (nici pe soare, nici pe criză), ci s-o clatine (sub povara propriei greutăți). Însă, ce ni s-a spus, blând și la obiect? Păi, ministrul de resort ne-a declarat că urmează să analizeze fiecare taxă în parte și că până la sfârșitul acestei luni (martie, anul curent – nota noastră) să decidă „oportunitatea menținerii sau nu a acestora”. Două mari probleme se ridică aici: 1) or fi având ai noștri vână latină, da’ în 2 săptămâni tot nu cred să apuce a analiza în profunzime rațiunea existenței fiecărei taxe (decât dac-o dreg cu dosu’

pixului); 2) într-un stat care se pretinde respectător de lege, neam și cetățeni, un astfel de număr hiperbolic (fantasmagoric, incredibil, vrăjitoresc) de taxe, impozite și etc. ar trebui să străfulgere la minut orice guvernant, iar nu să-i permită a ne da de înțeles că s-ar putea ca acestea să fie oportune, deci menținute toate. Context în care ne aducem aminte de ceea ce ni s-a mai spus, cum că, de pildă, pentru a ajunge să expună pe un raft de supermarket, producătorul trebuie să scoată din buzunar 11 taxe și tarife. După care, astea plus adaosul, sunt scoase din buzunarele noastre. Păi, ș-atunci, ar trebui să-i mulțumim lui Dumnezeu că în astfel de condiții, scăpate de sub controlul economic decent, n-a dat criza cu noi de pământ, înainte de-a se pripăși prin cele Americi! Așa că, isteria noastră nu-i tocmai isterie, iar criza noastră e de-a dreptul criză, nu fiindcă așa vrea toată planeta, ci pentru că așa ne-am așternut noi, înainte de-a ne lua valul…

Andreea CIUCÄ‚