Uncategorized

În arșița nopții, patrula veghează

Săptămâna trecută toată floarea autorităților de ordine și siguranță publică s-au întâlnit la Primăria din Band la o prezentare amănunțită a situației din această localitate și nu numai. Prefectul Marius Pașcan, chestorul șef de poliție Ioan Nicolae Căbulea, șeful Jandarmeriei colonelul Pavel Dumitru și primarul Mircea Rusu au încercat să găsească o soluție pentru problemele cu care se confruntă cele 12 sate aparținătoare comunei Band. Cei prezenți și-au exprimat disponibilitatea conlucrării pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite prin “derularea de acțiuni preventive.” Vi se pare cunoscut limbajul? Aproape zilnic putem citi despre acțiunile forțelor de ordine publică menite să prevină, să descopere sau să anihileze faptele antisociale ale celor certați cu legea. Comunicatele de presă anunță periodic că în urma acestor acțiuni un număr de…trei-patru hoți de buzunare extrem de periculoși sau chiar tâlhari în devenire, au fost prinși, un alt număr de…doi-trei indivizi au fost chiar reținuți pentru 24 de ore. Cel puțin. Toate bune și frumoase. Dar… Și aici am un șir de întrebări. Să le luăm pe rând. Mă urc în autobus: în orice direcție m-aș uita, văd fluturași lipiți pe geamuri prin care suntem atenționați să avem grijă de genți, plase și buzunare ca să nu cădem pradă hoților de buzunare! Prin urmare dacă nu am grijă să suport consecințele! Îmi las mașina în parcare și urmăresc de la geam cum doi agenți de poliție comunitară notează de zor, adulmecând mașinile parcate în afara copertinei alintată “garaj.” În scurt timp dezleg misterul: bilețelul lăsat pe parbriz ne atrage atenția ca la coborâre să ne luăm cu noi CD-playerele, ochelarii de soare, pătura primită ca dar de nuntă și husele tricotate de soacra, într-un cuvânt tot ce e mai de preț prin mașină, ca să nu ducem hoții în ispită! În concluzie: tot noi trebuie să avem grijă! Nu pot să nu mă gândesc în plină criză economică: ce risipă! Oameni care concep indicațiile prețioase, pădurea defrișată pentru tone de hârtie, cerneala de imprimantă consumată pentru indicațiile prețioase, apoi armata de oameni plătiți tot din bani publici ca să le afișeze… Chiar nu există altă soluție? Ca să nu mai vorbim de rapoartele conștiincios întocmite despre “găinari” prinși cu mare desfășurare de forțe! Pe strada principală trece tacticos ca în “Arșița nopții” patrulând o mașină a poliției. Pe cea lăturalnică doi nervoși strigă vorbe urâte unuia dintr-un bloc vecin, amenințându-l că imediat fac și dreg… Poliția trece, se calmează și nervoșii. Se lasă liniștea nopții. Dormiți liniștiți. Poliția veghează!

Erika MÄ‚RGINEAN

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close