Papa, la cele veșnice

Biserica Catolică și-a luat rămas bun de la Papa Ioan Paul al II-lea, unul dintre cei mai populari suverani pontifi din istoria creștinismului catolic. Plecarea dintre muritori a lui Karol Josef Wojtyla va lăsa un gol greu de umplut în conștiința celor peste un miliard de credincioși catolici, într-un moment în care Biserica Catolică se confruntă cu mari provocări.

Moartea Papei Ioan Paul al II-lea, survenită pe 2 aprilie, 2005, marchează dispariția uneia dintre cele mai emblematice figuri a sfârșitului de secol XX și începutului de mileniu trei. Observatorii religioși și politici sunt unanimi în aprecierea că pontificatul lui Ioan Paul al II-lea va rămâne adânc înscris nu numai în istoria Bisericii Romano-Catolice, ci și a societății moderne. Perioada de 26 de ani în care Karol Wojtyla a condus destinele Vaticanului a stat sub semnul luptei împotriva comunismului și a promovării unității creștine și a dialogului inter-religios.

Groparul comunismului

De numele Papei se leagă mai ales contribuția decisivă la prăbușirea comunismului și căderea Zidului Berlinului. Pe tărâm spiritual, Ioan Paul al II-lea a fost primul Papă care a predicat într-o biserica protestantă și într-o sinagogă, și a fost primul suveran pontif care a pus piciorul într-o moschee. De asemenea, Ioan Paul al II-lea a vizitat România în 1999, țara noastră fiind primul stat creștin-ortodox din Estul european în care a venit un Suveran Pontif. La un deceniu după căderea comunismului, în martie 2000, Papa a vizitat Israelul și s-a rugat la Zidul Plângerii din Ierusalim, cerându-și iertare pentru crimele comise de catolici împotriva evreilor de-a lungul secolelor. Un an mai târziu, Ioan Paul al II-lea a cerut iertare Bisericii Răsăritene pentru devastarea capitalei Imperiului Bizantin, Constantinopole, jefuită de cruciații catolici în anul 1201. Concomitent, Papa a fost un critic sever al democrațiilor occidentale, pe care le-a atenționat că globalizarea și capitalismul fără frâu nu reprezintă un panaceu la problemele mondiale. De asemenea, a militat pentru dezarmarea nucleară, s-a pronunțat împotriva războiului din Irak și a avertizat lumea că se îndreaptă spre Armaghedon.

Conducător cu mână de fier

Paradoxal, activitatea spirituală a Papei a fost o sursă de diviziuni profunde în sânul propriei biserici. Mulți teologi catolici, în special cei din țările dezvoltate, i-au desconsiderat învățăturile referitoare la contracepție, i-au contestat interdicția privind hirotonisirea femeilor și s-au arătat iritați de birocrația extremă de la Vatican. Îngrijorat de faptul că o bună parte din catolici s-au îndepărtat de preceptele bisericii, Papa Ioan Paul al II-lea a purtat o cruciadă neobosită împotriva avortului, contracepției, sexului pre-marital, divorțului și homosexualității. În fața tuturor vocilor care au cerut reformarea bisericii, replica Papei a fost fermă:”Doctrina bisericii nu se poate baza pe opinia populară”.

Unul dintre cele mai importante momente ale pontificatului lui Ioan Paul al II-lea a fost tentativa de asasinare a suveranului pontif de către turcul Ali Agca, la 13 mai, 1981. Papa a fost împușcat în stomac și în mână, însă a scăpat cu viață. De-a lungul anilor au urmat mai multe îmbolnăviri sau internări. Pe fondul contactării maladiei Parkinson, problemele de sănatate ale Papei au culminat în urmă cu două luni, când suveranul pontif s-a internat în spital din cauza unei răceli, complicată însă de o traheită și spasme al laringelui. În ultimele zile, agravarea stării de sănătate a papei a continuat. Sâmbătă, orele 21, 37, Papa Ioan Paul al II-lea a trecut la cele veșnice.

Nori negri la orizont

Conform Constituției Apostolice aprobate în 1996, doi prelați vor avea în perioada următoare primele roluri: cardinalul spaniol Eduardo Martinez Somalo, care în prezent administrează problemele de la Vatican în timpul vacanței Papei și care se va ocupa de problemele curente, și Monseniorul Ratzinger, președinte al Congregației pentru Doctrina credinței și decan al sfântului colegiu. După două săptămâni de la deces, cardinalii electori se vor întruni în cadrul unui conclav în Capela Sixtină, în secret. Eventualul succesor al Papei Ioan Paul al II-lea va trebui să întrunească două treimi din sufragii. Deocamdată, două lucruri sunt aproape sigure: următorul Papă nu va fi un american, deoarece cardinalii nu vor să dea impresia că Biserica Catolică este în mâinile singurei supraputeri mondiale; de asemenea, după cum a asigurat cardinalul belgian, Godfried Danneels, viitorul suveran pontif nu va fi o copie a lui Ioan Paul al II-lea.

Oricine va fi, ocupantul Sfântului Scaun va trebui sa facă față unor multiple probleme: scăderea dramatică a numărului credincioșilor și preoților catolici în Europa Occidentală și Statele Unite ale Americii, scandalurile legate de cazurile de pedofilie și abuz sexual, nemulțumirea față de gradul ridicat de centralizare și celibatul prelaților, tensiunile inter-religioase în creștere sau conflictul dintre consecințele progreselor tehnologice medicale și învățăturile catolice.

Ioan BUTIURCÄ‚

Pe numele său de familie Karol Josef Wojtyla, Papa Ioan Paul al II-lea s-a născut la 18 mai 1920, în orășelul Wadowice, de lângă Varșovia. Din 1942 a urmat studii de teologie la Cracovia, iar la 1 noiembrie 1946 a fost hirotonisit preot catolic, la Cracovia. Trimis la Vatican, a studiat la Universitatea Papală Angelicum, iar în 1948 a devenit doctor în teologie. Papa Paul al VI-lea (1963-1978) l-a numit, la 13 ianuarie 1964, episcop de Cracovia, iar la 26 iunie 1967, a fost făcut cardinal. După decesul Papei Ioan Paul I (aflat în scaunul papal în intervalul august-septembrie 1978), a fost ales, la 16 octombrie 1978, cel de-al 264-lea urmaș al Sfantului Petru, sub numele de Ioan Paul al II-lea. Primul papă neitalian din 1523, el a fost încoronat ca Suveran Pontif la 22 octombrie 1978. Pontificatul său este al treilea ca longevitate în istoria Bisericii Romano-Catolice.