Pãrinții anonimi ai Constituției

Revoluția din 1989 le-a adus românilor democrația și posibilitatea de a alege liber. În 20 mai 1990, la nici cinci luni de la cãderea regimului Ceaușescu, era ales primul Parlament al României, cel care avea sã elaboreze Constituția. Județul Mureș a avut în acea legislaturã zece deputați și trei senatori. Dintre ei, o parte se regãsesc pe scena politicã actualã, alții au fost uitați, odatã cu ideile pe care le promovau sau cu scãderea influenței pe care o exercitau în viața publicã, devenind niște anonimi. Începând cu acest numãr vã prezentãm destinul celor care ne-au reprezentat de-a lungul anilor în Parlament.

Alegerile din mai 1990 reprezintã scrutinul cu cea mai numeroasã prezențã la vot dintre cele cinci postrevoluționare, prin urmare deputații și senatorii aleși atunci au avut, cel puțin din acest punct de vedere, cea mai mare legitimitate și reprezentativitate. În județul Mureș, ele au stat sub semnul evenimentelor din 19-20 martie, prin urmare voturile s-au îndreptat, în mare mãsurã, spre cele douã formațiuni cu componentã etnicã, UDMR și PUNR, care au câștigat fiecare patru mandate, celelalte douã revenind FSN. În Senat, cele trei mandate au fost împãrțite de UDMR, Alianța pentru Unitatea Românilor și Frontul Salvãrii Naționale.

FSN

În prima legislaturã, Frontul Salvãrii Naționale a avut doi deputați. Corneliu Moldovan a fost, înainte de a fi ales, președinte al CMPUN Sighișoara. În 1992 nu a mai candidat. Spune cã a luat aceastã decizie pentru cã a fost “dezamãgit de felul în care evoluau lucrurile” și de “jocurile fãcute în anumite cercuri, în care care se aranja totul în așa fel încât sã câștige cine trebuia”. Dupã terminarea mandatului s-a întors acasã, dar nu a renunțat imediat la politicã. La scindarea FSN, în 1992, a ales sã rãmânã cu Petre Roman, fiind președinte al PD Sighișoara pânã în 1998 când, din cauza unor fricțiuni cu Ileana Filipescu, a ieșit din viața politicã. De profesie inginer, și-a deschis în Sighișoara o micã fabricã de confecții textile, care produce cãmãși și bluze. În prezent are 15 angajați și spune cã afacerea merge bine.

Cel de-al doilea deputat FSN, Mihail Ginculescu, a renunțat și el la Parlament dupã primul mandat. Actor la Naționalul mureșean, la finalul deputãției s-a întors pe scenã, ajungând la un moment dat chiar director al instituției – unul nu foarte apreciat, e drept. La fel ca și colegul sãu de la Sighișoara, Ginculescu a ales PD-ul în momentul despãrțirii acestuia de Iliescu, activând în Partidul Democrat pânã în 1993. Spune cã nu a mai candidat și pentru un al doilea mandat pentru cã, scârbit de ceea ce a vãzut în Parlament, a decis cã politica nu este pentru el. Cu toate acestea, crede cã primul legislativ a fost “mult mai decent și mai cuminte” decât cel de acum. “Nu degeaba se spune cã politica e o curvã”, declamã fostul deputat, apreciind cã în România ar fi nevoie de un Parlament mai mic, ales prin vot uninominal, în care sã nu mai ajungã afaceriști dubioși, cum îi caracterizeazã chiar și pe unii dintre colegii sãi din ’90, care candideazã doar pentru a obține imunitate.

Senator din partea FSN a fost, în primul Parlament postrevoluționar, Ilie Valer Gâlea. Plecat la București din postura e președinte al CJPUN, a rãmas în partid și dupã 1992. A fost consilier județean din partea PDSR și PSD și s-a descurcat destul de bine și în domeniul afacerilor, fiind acționar la SC Conserve Mureș, pe care o și conduce, ca director general.

PUNR

Autorul celebrei fraze “Dacã politica este o curvã, atunci peștele ei este PUNR”, Radu Ceontea, a fost în 1990 ales senator din partea Alianței pentru Unitatea Românilor, care grupa PUNRT și Partidul Republican. Profesorul de desen a fost întemeietorul Vetrei Românești și cel care, în martie ’90 a pus bazele PUNR(T), rãmânând în memoria presei drept cel mai panicard demnitar în ceea ce privește pericolul maghiar asupra Transilvaniei. Când PUNR și-a atenuat discursul naționalist, aflat deja la al doilea mandat ca senator, Ceontea a pãrãsit partidul, catalogându-l ca “oligofren”. Retras din politicã în 1996, Ceontea s-a întors la catedrã, ca profesor de desen la Școala Popularã de Artã.

Ca deputați, PUNR i-a trimis în primul Parlament pe Coriolan Bucur, Petru Burcã, Paul Ciobanu și Dumitru Pop. Dacã Bucur și Burcã au fost aleși, tot pe listele PUNR, și în 1992, Paul Ciobanu și Dumitru Pop au rãmas, atunci, în afara Parlamentului.

Dumitru Pop a revenit, însã, în 2000, ca senator din partea PRM. Benzinarul de la Premur este un personaj controversat, din cauza afacerilor cu combustibili și a stațiilor “mobile” pe care le amplasa prin oraș fãrã a avea autorizații. Bucur, fost inginer la Metalotehnica, a renunțat la politicã în 1996, câștigându-și existența ca și contabil. Paul Ciobanu, economist din Târnãveni, a fost între 1992 și 1996 membru în Consiliul de Administraței al FPS București. În același timp, pânã în 1995 a fost director la Gecsat Târnãveni. Ulterior și-a încercat șansa demarând o afacere în domeniul comerțului, care nu a reușit, iar în prezent este angajat la o firmã din Târgu Mureș, ca economist. De politicã s-a lãsat în 1992.

Petru Burcã a pãrãsit PUNR-ul imediat dupã senatorul Radu Ceontea, în 1993. La încheierea mandatului, în 1996, a revenit la catedrã.

UDMR

Primul senator al maghiarilor a fost Marko Bela. Fost profesor la Sântana, poet și editor al unei publicații culturale în limba maghiarã, Marko a ajuns în 1993 președintele Uniunii, ca lider al aripii moderate. Ascensiunea sa ulterioarã a fost constantã, Marko pãstrându-și fotoliul de senator în toate legislaturile de pânã acum. Anul 2004

i-a adus prima candidaturã din partea Uniunii la președinția României și postul de vicepremier în cabinetul Tãriceanu. Dintre cei patru deputați mureșeni aleși pe listele UDMR, singurul care nu mai reprezintã un nume în prezent este Zsigmond Laszlo. Profesor de fizicã, Zsigmond a ajuns în 1990 pe listele mureșene oarecum întâmplãtor, lucru dovedit și de faptul cã, în 1992, a fost reales ca deputat, dar de aceastã datã în Covasna.

Ceilalți trei, Borbely Laszlo, Frunda Gyorgy și Kerekes Karoly au fost, cu o singurã excepție – Borbely, între 1996 și 2000 – prezențe constante în Parlament, fie în Camerã, fie în Senat.

Relu TATAR