Bucuria sărbătorilor la români

Având un specific anume, dar și o candoare aparte, sărbătorile la români, indife­rent de zonă, de timp sau de conținutul lor sunt în primul rând un prilej de comunicare, de bucurie comună și deplină. De la obiceiurile tradiționale de Crăciun (“Cu steaua”, “Cu turca”, “Cu berea și lăturenii”, “Capra”), obiceiurile de Anul Nou, de Bobotează, Sângiorz, Paște sau Rusalii și până la cele care se referă la ciclul familial (nașterea, căsătoria și botezul), toate acestea evidențiază o simbolistică care pune în valoare trăsături de caracter, atitudini și simțăminte, trăite profund și intens.

Pentru foarte mulți dintre noi, atunci când trăim bucuria sărbătorilor, le asociem cu siguranță cu imaginea satului din care am plecat cândva, demult… cu chipul blajin al bu­nicilor rămași pe o prispă a me­moriei noastre… cu căldura din pri­vi­rile mamei… sau cu vorba cum­­­pănită și rară, cu mâna sigură, grea și bătătorită de muncă, așezate pe capetele noastre de tata. Și dacă ei nu mai sunt, pentru câteva clipe îi vom simți din nou aproape. Bucuria Sărbătorilor, mai ales în lumea satului, e o bucurie de copil. Și asta pentru că sufletele noastre nu îmbătrânesc niciodată, iar bucuria nu cunoaște vârstă.

“Singurul etnograf

român…deocamdată”

Dacă despre tradiții și obiceiuri s-a scris destul de mult și se mai scrie în continuare, insistându-se așa cum este și firesc pe specificul local, despre ciclul vieții omului (naștere, nuntă, botez și înmormântare), cea mai cuprinzătoare lucrare scrisă până acum i-a aparținut lui Simion Florea Marian, cel pe care, Bogdan Petriceicu Hașdeu îl numea în 1881, atunci când Marian era ales membru al Academiei Române, “singurul etnograf român… deocamdată”. În anul 1974, Ovidiu Bârlea, un cunoscut exeget al istoriei folcloristicii românești, aprecia că “lucrările lui Marian depășesc ca valoare pe cele ale oricărui etnograf, iar activitatea acestuia se caracterizează printr-o durabilitate ce pare a crește odată cu trecerea timpului”. “Nunta la români” și “Nașterea”, lucrări ce-i aparțin lui Simion Florea Marian, rămân și azi, după mai bine de o sută de ani de la apariție, lucrări etnografice de referință. Pe linia deschisă de Marian, s-a înscris și activitatea discipolului său, Tudor Pamfilie. Acesta din urmă s-a stins destul de devreme – la 38 de ani – dar a tipărit 40 de volume de o mare diversitate tematică. Cu adevărat remarcabilă între aceste lucrări se dovedește a fi în timp, lucrarea “Sărbătorile la români”.

Căsătoria și rolul

ei în mentalul țărănesc

Prilej de bucurie și ospăț în viața oricărui om, căsătoria (nunta) rămâne unul dintre momentele de referință din viața unui om. În cartea sa “Nunta la români”, Simion Florea Marian a reușit să surprindă foarte bine modul cum este privită căsătoria în mentalul comunităților țărănești. “Scopul căsătoriei, scrie Marian descifrând pentru noi sensurile acestui important moment din viața unui cuplu, este: întâi: de a avea o consoartă spre ajutorare și petrecere, spre mângâiere și alinarea durerilor în caz de nefericire… al doilea: de a avea urmași legitimi, care să păstreze numele de familie, ca sângele și seminția lor să nu se stingă niciodată, apoi ca să aibă cine moșteni casa părintească, ca aceasta să nu treacă pe mâini străine, mai departe să aibă cine să se îngrijească de dânșii la bătrânețe… în fine, al treilea: ca să nu li se facă aruncare că numai degeaba s-au născut și trăit în lumea aceasta, după cum prea adeseori se întâmplă că li se face celor ce rămân necăsătoriți.”

Cartea din cer sau totul

este înscris în stele

Interesante și pline de inspirație sunt și reflecțiile lui Simion Florea Marian pe marginea nașterii unui prunc, dar mai ales asupra modului cum este privită aceasta de către familia țărănească în raport de sexul celui venit pe lume. Referindu-se la modul cum este percepută nașterea unui copil în lumea satului, Marian nota: “Când se naște un băiat, atunci râd și chetorile de la casă…iar când se naște o fată plâng pentru că o fată este piatră în casă și dacă mai are încă și minte rea, atunci e vai și amar de dânsa. De aici vine apoi că românii, în genere, se bucură cu mult mai tare când capătă un băiat, decât când capătă o fată. Cum se naște un băiat sau o copilă, totdeauna se înscrie în cer într-o carte, care se numește cartea sorții, nu numai numele, ci și tot viitorul său cum are să fie… Pe lângă acestea se mai crede că fiecare copil capătă la nașterea sa o stea, și cât timp steaua sa lucește pe bolta cerului, până atunci trăiește și individul căruia i s-a dat, iar când îi cade steaua din cer, atunci i se curmă și lui zilele, și atunci trebuie numaidecât să moară.”

Nicolae BALINT

nicolae_balint@yahoo.com