“Fabrica de vise” în România

Festivalul Internaţional de Film Transilvania, ajuns anul acesta la cea de-a doua ediţie, este probabil cel mai important eveniment cinematografic românesc al anului. Fiind vorba de o competiţie internaţională, depăşeşte în amploare festivalul filmului european de la Bucureşti. Timp de zece zile, în perioada 23 mai – 1 iunie, Cluj Napoca, oraşul unde se desfăşoară acest eveniment anual, a fost gazda a peste o sută de invitaţi, a 70 de filme, a unor mese rotunde, întâlniri cu presa şi cu o serie de invitaţi, reprezentanţi de marcă ai cinematografiei româneşti şi internaţionale.

După discursul de deschidere, susţinut de regizorul Tudor Giurgiu, directorul festivalului, s-a dat startul în maratonul cinematografic de la Cluj. Prima peliculă a fost “Oraşul Domnului”, un film brazilian ce pune în discuţie salvarea prin artă, o altă perspectivă asupra realităţii, propusă de obiectivul aparatului de fotografiat. Din a doua zi deja, Transilvania International Film Festival şi-a intrat în drepturi. A acaparat atenţia publicului şi a specialiştilor cu cele 152 de spectacole. Trei dintre cinematografele clujene, Republica, Victoria şi Arta, au fost cuprinse în circuitul TIFF, unde au rulat cele 70 de filme invitate în festival, dintre care 13 au concurat pentru Marele Premiu, în valoare de 4.000 euro. Iar pentru ca cinefilii să poată viziona un număr cât mai mare de filme, multe dintre acestea au fost reluate, în zile şi la ore diferite. Una din cele mai inedite surprize ale festivalului a fost o colecţie de 12 scurt metraje, intitulată “Năzbâtii şi ghiduşii”, o serie de filme XXX realizate la începutul secolului trecut, în Franţa, şi destinate, la vremea respectivă, vizionării în bordeluri. Cine şi-ar fi putut imagina că filmele erotice există încă de la apariţia camerei de filmat?! Cine s-ar fi gândit că aceste filme erotice vor stârni interesul nepoţilor şi strănepoţilor realizatorilor lor, dar că vor fi privite cu îngăduinţă şi curiozitate?! Oricum, am aflat astfel cum se făcea sex pe când “nu era nevoie de cuvinte”. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult de atunci. Ceea ce am remarcat însă la aceste filme este că, unele, par să fi fost făcute de profesionişti: cadrele luate corect, modul în care cădea lumina, plasticitatea imaginii ne fac să credem că, deşi au fost făcute pe fugă şi pe ascuns, regizorii şi operatorii celebri în epocă, şi nu numai, au avut astfel de preocupări. Montajul realizat de francezul Michel Reilhac a deschis astfel o portiţă către un capitol din istoria cinematografiei pe care nu-l cunoscusem până în prezent.
Prin numărul mare de filme prezentate, prin varietatea genurilor, de la noul val francez, de la filmul american independent, la filmul nordic, mai puţin cunoscut la noi, din păcate, sau la cinematografia est europeană, prin sonoritatea numelor invitaţilor la festival sau a membrilor juriului, TIFF se înscrie cu succes pe harta manifestărilor internaţionale dedicate celei de-a şaptea arte. Iar faptul că participanţii de festival au avut ocazia să vadă filme daneze, de pildă, cu câteva clase mai sus decât producţiile cinematografice ale celorlalte ţări nordice, sau pelicule semnate de Almodovar (unul din filmele sale, “Vorbeşte cu ea”, fiind cap de listă în preferinţele publicului, căruia i s-a oferit posibilitatea de a vota, de a-şi exprima opţiunile pe toată perioada evenimentului), precum şi recent premiatul “The Hours”, care, prin Nicole Kidman, a luat Oscar-ul pentru cea mai bună actriţă în rol principal, spune multe despre calitatea peliculelor din festival.

Filmul românesc

Dar pentru că e bine să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, joi, 29 mai, au început zilele filmului românesc, onorate nu doar de producţii autohtone, “Balanţa” şi “Terminus Paradis” ale lui Lucian Pintilie, “Furia” lui Radu Munteanu, “Binecuvântată fii, închisoare”, semnat de Nicolae Mărgineanu, recentul “Trei păzeşte” a lui Ovidiu Georgescu, ci şi de seminarii şi mese rotunde, care au avut drept subiect starea actuală a filmului românesc, precum şi creionarea unor posibile parteneriate, a unor formule de co-producţii între Est şi Vest şi evident, a  modalităţilor de finanţare a unor asemenea proiecte. Zilele dedicate filmului românesc au debutat cu proiecţia documentarului “Din răstimpul unei vieţi”, un film despre viaţa reputatului istoric Neagu Djuvara, care la final a avut amabilitatea de a răspunde întrebărilor presei. De altfel, asemenea discuţii s-au derulat, în cadrul celor zece zile de cinemanie, şi cu regizorul Andrei Blaier, care şi-a sărbătorit ziua de naştere la Cluj şi cu actorul Dorel Vişan, omagiat prin decernarea unui premiu de excelenţă, primul de acest fel acordat la TIFF, ambele întâlniri urmate fiind de vizionarea filmelor “Ilustrate cu flori de câmp”, în regia lui Andrei Blaier (pentru cei mai tineri dintre cititori, realizatorul cunoscutului serial “Lumini şi umbre”) şi “Iacob”, una din cele mai bune “partituri” semnate Dorel Vişan.
Sărbătoarea filmului de la Cluj, un adevărat regal cinematografic, o întâlnire fericită şi benefică între oameni care lucrează în această “fabrică de vise” şi care trăiesc pentru şi prin film, “întreruptă” de discuţii, seminarii, conferinţe de presă, “agrementată” de expoziţii de fotografie, certifică pentru a doua oară consecutiv că România, şi în special Clujul, cel mai cinefil oraş din ţară, are un public avid de cinema. Un public care merită asemenea manifestări. Măcar o dată pe an.