Uncategorized

Sex-shop-ul scuză mijloacele

Toate cuplurile, mai mult sau mai puţin stabile, îşi doresc o relaţie sexuală lipsită de monotonie, iar partenerii visează la fantezii, pe care puţini îndrăznesc să le exprime, iar şi mai puţini să le aplice. Arsenalul erotismului poate fi îmbogăţit serios după o vizită la un magazin specializat în ale sexului, aşa cum există şi în Târgu Mureş

Ideea de a deschide un sex-shop în Târgu Mureş nu poate fi tocmai una aducătoare de profit. Falsa pudoare, imaginea de “oameni serioşi”, teama şi ruşinea sunt doar câteva dintre motivele care îi fac pe mulţi să ocolească intrarea în magazin. Chiar şi cei care intră din curiozitate sau sunt interesaţi să cumpere ceva, o fac de-abia după ce se asigură că nu-i vede nimeni, de parcă ar fi ilegalişti.Amplasarea acestuia nu tocmai central reprezintă poate un alt inconvenient. Totuşi un loc central i-ar determina pe mai mulţi curioşi să privească, iar după mai multe priviri chiar să cumpere ceva. Cei mai mulţi sunt tentaţi să asocieze tot ceea ce ţine de sex cu vulgul, promiscuitatea, degradarea morală, însă aceeaşi critici şi-ar dori probabil să ajungă măcar o dată în al noulea cer, folosindu-se de inovaţiile în domeniu. Oricât de experimentat ar fi un bărbat sau o femeie în a-i produce plăcere celuilalt şi în acelaşi timp propria plăcere, există mici trucuri, artficii care o pot amplifica. Secrete descoperite şi folosite din antichitate, care pe parcursul anilor au fost îmbunătăţite până aproape de perfecţiune. Câţi oare nu sunt inhibibaţi de un vagin mult prea uscat? Pentru asta există o gamă largă de lubrifianţi. Mai sunt apoi spray-urile pentru controlul ejaculării sau prevenirea ejaculării precoce, gel pentru potenţă. Jocul erotic poate atinge culmi de plăcere dacă se folosesc manşoanele pentru penis, cu diferite asperităţi nepericuloase, în formă de ţepi sau alt fel de proeminenţe. Cei care nu sunt convinşi că vor reuşi să trezească dorinţe fierbinţi partenereului sau partenerei (cazuri de frigiditate) pot apela la picăturile care măresc apetitul sexual.
Vorbind despre cel mai sensibil capitol, autoprovocarea plăcerii, oferta este extrem de bogată, de la păpuşi gonflabile până la o gamă bogată de vibratoare, vagin virgin sau stimulatoare pentru clitoris. Bineînţeles că nimeni nu va recunoaşte că îşi cumpără aceste obiecte pentru uz personal şi la urma urmei nu contează cine şi pentru ce le cumpără.  Important e cine le foloseşte. Bărbaţii se masturbează la birouri sau acasă privind reviste sau filme porno, în pat, după ce soţia adoarme, gîndindu-se la cine ştie care femeie reală sau imaginară. De asemenea femeile găsesc destule momente şi metode pentru a se autosatisface, dar nimeni nu ar recunoaşte că face acest lucru.Totuşi se pare că toate aceste obiecte au fost create pe baza unor cereri, mai mult sau mai puţin exprimate. Chiar şi cei mai vehemenţi critici ai libertăţii sexuale trebuie să accepte ideea că omul este stăpân pe propriul corp şi atâta timp cât nu aduce atingere legilor sau bunului simţ, este liber să facă ce vrea.
Revenind la oferta magazinului, poate că aceste zile dedicate femeilor îi pot determina pe bărbaţi să se gândească la faptul că poate şi-ar dori să primească ceva din acest magazin. Există de exemplu biluţe pentru întarirea muşchilor vaginali,care nu trebuie să aibă neapărat o întrebuinţare de satisfacere a unei plăceri. Cu trecerea timpului sau după naştere, muşchii vaginali îşi pierd din fermitate. Aşa cum se face gimnastică pentru musculatura exterioară, există  metode de păstrare a elasticităţii muşchilor vaginali.
Preţurile vibratoarelor variază în funcţie de model şi îmbunătăţiri, cel mai scump, cinci milioane de lei fiind Patriot, care are forma şi structura naturală a penisului. Mai este şi vibratorul care are încorporat un stimulator pentru clitoris, iar mai ieftine…cele clasice. Pentru bărbaţi sunt păpuşi gonflabile de diferite rase: albe, negre, mulatre, prelungitoare de penis, care folosite frecvent pot duce la mărirea membrului.
Mai sunt şi alte accesorii care pot face parte din arsenalul celor pasionaţi de astfel de practici: cătuşe, lenjerie intimă, casete cu filme, jucării, obiecte artizanale.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close