Uncategorized

“Pentru ca exista doar un Pamânt”

“Pentru ca exista doar un Pamânt”Organizatia pe care o reprezinta promoveaza un mediu sanatos. Spre deosebire de altii, ei ofera alternative la fiecare lucru daunator pe care îl propun spre înlaturare. Campaniile lor au ca scop protejarea mediului si a sanatatii cetatenilor.

Reporter: Câte campanii are Greenpeace în desfasurare, în acest moment, în România?

Gabriel Paun: Una este cea pe organismele modificate genetic, alta este cea pe peisajul forestier intact din Retezat, care urmeaza sa fie extinsa la nivel national în vederea stoparii taierilor ilegale de padure în ariile protejate. Integrata în campania pentru paduri este cea pentru reciclarea hârtiei, campania antiminerit cu cianuri, strâns legata de proiectul de exploatare a aurului de la Rosia Montana. Mai avem campania împotriva energiei nucleare si de stopare a schimbarilor climatice, care pentru moment se desfasoara la nivel restrâns, dar din 2008 o sa se extinda.

Rep.: Ce pericole planeaza acum asupra Deltei Dunarii?

G.P.: Construirea canalului Bâstroe, pescuitul ilegal, extinderea intravilanului si constructia de imobile scapata de sub control.

Rep.: Care sunt pericolele consumului de organisme modificate genetic (OMG) si cum le putem ocoli?

G.P.: Cele mai recente experimente arata ca OMG prezinta semne de toxicitate pentru rinichi si ficat. OMG nu sunt sigure nici pentru mediu. Greenpeace a publicat a doua editie a ghidului consumatorului pentru OMG, în 22 octombrie.

Proiecte

Greenpeace România 2008

Rep.: Ce intentii are Greenpeace România pentru 2008? Veti începe noi campanii sau veti merge în continuare pe cele care sunt în desfasurare la acest moment?

G.P.: Campania pentru stoparea încalzirii globale va capata prioritate în România. În acelasi timp va fi activa campania de stopare a taierilor ilegare de paduri din ariile naturale protejate.

Rep.: De unde trebuie începuta o campanie pentru a avea efectul scontat?

G.P.: Direct de la problema de mediu. O

campanie Greenpeace abordeaza probleme de mediu globale care au relevanta si la nivel local. Înainte de a începe o campanie trebuie evaluata corect situatia din mai multe puncte de vedere: legislatie, aliati, oponenti s.a.m.d..

Rep.: Ce trebuie sa faca cei interesati pentru a deveni membri sau voluntari Greenpeace?

G.P.: Sa cunoasca campaniile Greenpeace – disponibile pe www.greenpeace.ro si www.greenpeace.org, sa fie motivati în domeniul protectiei mediului, sa aiba timp liber si sa completeze un formular legal.

Cum sa economisesti energie

Rep.: Care sunt pasii pe care cetateanul obisnuit îi poate face pentru a contribui la stoparea schimbarii climatice?

G.P.: Sunt mai multi pasi simpli pe care îi poate urma fiecare. Se poate începe cu economisirea energiei din propria casa. Trebuie descoperite pierderile si trebuie achizitionate produsele cele mai eficiente, care functioneaza cu un consum minim de energie. Energie se poate economisi si în bucatarie, si în baie. Un frigider obisnuit din 1993 consuma de doua ori mai multa energie decât unul foarte modern. Înlocuirea lui ar însemna un mare

câstig pentru factura de electricitate si va reduce anual emisiile de CO2 cu 100 de kg. Încalzirea apei necesita multa energie, prin instalarea de panouri solare, într-un climat temperat, este nevoie sa încalzesti doar 60% din apa pentru dus sau pentru spalat. Se pot face economii la spalat, spalatul la o temperatura normala va scadea consumul de energie la 80%. Boilerele electrice sunt foarte ineficiente. În medie ele consuma 3200kw/h pe an. Asta înseamna consumul unei gospodarii de trei persoane. Consumatoare mari de energie sunt si dispozitivele pe baza de baterii reîncarcabile electric. Exista câteva investitii care pot reduce consumul de energie si costul facturii, instalarea unui termostat programabil si izolarea termica a locuintei. Panourile solare pot produce nu doar apa pentru spalat. Instalatiile de încalzire solara în casele bine izolate termic pot produce necesarul de caldura pentru zilele din timpul primaverii si al toamnei si pot sustine în acelasi timp sistemul de încalzire conventional din timpul iernii.

Adriana SZABO

Carte de vizita:

Gabriel Paun este un bucurestean de treizeci de ani care coordoneaza campaniile Greenpeace în România. A absolvit în 2002 Facultatea de Ecologie a Universitatii din Bucuresti, în prezent fiind înscris la masterat în Ecoturism si Protectia Mediului. Între 2001-2004 a fost coordonator de programe la Organizatia de Mediu ECOSENS. În ianuarie 2005 a devenit coordonator de campanii Greenpeace România.

“Am ales Greenpeace deoarece cred în principile organizatiei legate de non-violenta, independenta si actiunile creative si eficiente. Este o organizatie de prestigiu mondial alaturi de care pot avea rezultate pozitive pentru un mediu mai curat si mai sanatos si care este luata în serios de catre autoritati. Îmi doresc sa ramân alaturi de Greenpeace atâta timp cât voi trai”. – Gabriel Paun

Show More

Related Articles

Back to top button
Close