Uncategorized

Grațioșii ambasadori ai Mureșului

Competiția de dans din Germania are o importanță aparte în lumea dansului mondial. În primul rând, pentru că secțiunea “10 Dansuri” este una extrem de complexă, având în vedere faptul că necesită un nivel valoric excelent, atât la dansurile Latino, cât și la cele Standard.
Apoi, valoarea întrecerii este extrem de mare, prin participarea masivă pe care o permite celor mai bune perechi de dansatori din lume. Spre deosebire de Campionatul Mondial – care a avut loc în urmă cu câteva săptămâni la Barcelona – și în cadrul căruia au fost admise doar câte două perechi din fiecare țară participantă – la Stuttgart au intrat în competiție sute de perechi din întreaga lume. Între țările bine reprezentante s-au numărat Rusia și țările fostei Uniuni Sovietice, care au dansatori extrem de experimentați și bine cotați.

În ciuda unei dispute acerbe și a unui nivel valoric foarte ridicat, cuplul de dansatori Mirona Gliga – Sergiu Rusu a confirmat ascensiunea din ultimii ani, printr-un rezultat de excepție. Cei doi reprezentanți ai clubului “Dansul Viorilor” au câștigat locul I la secțiunea 10 dansuri, după o evoluție impecabilă. În fața unei săli entuziasmate de spectacolul oferit, tinerii mureșeni au smuls primul loc perechii reprezentative a Germaniei, care s-a clasat pe poziția secundă.
În urmă cu un an, în cadrul aceluiași concurs, cuplul Gliga-Rusu a ocupat locul 4.  Acum ținta s-a aflat mai sus și a fost “lovită”.

Isprava cuplului Mirona-Sergiu nu a fost singura performanță a clubului reghinean. Campioni naționali ai României, Rareș Cojoc și Beatrice Bălașa au avut la rândul lor o prestație extrem de inspirată. Ei au obținut locul VIII în semifinalele categoriei standard a concursului de dans sportiv German Open Championship, la Juniori II. Dată fiind dificultatea competiției, acest rezultat înseamnă foarte mult. Membri ai Clubului de Dans Sportiv “Dansul viorilor”, Rareș Cojoc și Beatrice Bălașa au cules roadele a sute de ore de antrenamente epuizante. Iar ei nu au de gând să se oprească aici. ” Suntem foarte fericiți. Nu ne așteptam la acest rezultat, mai ales în cadrul acestui concurs, unul dintre cele mai dificile din lume. Am încercat să facem tot ce știm mai bine. Se pare că, am reușit să facem un concurs bun”, a declarat Rareș Cojoc, triplu campion național al României.

Înainte cu două săptămâni de concurs, cuplurile Cojoc- Bălașa și Gliga-Rusu au participat la un cantonament internațional, cu cei mai experimentați campioni din lume la dansuri standard, Giordano și Catia Vanone. După cum se vede, pregătirea le-a fost de mare folos.

Rezultatele mureșenilor la German Open

* David Mihăilescu – Ștefania Coșarcă – categoria  Copii  10-11 ani – locul 5 la secțiunea 8 dansuri, locul 4 la secțiunea Standard
* Toperczer Marius – Andreea Mureșan – categoria Juniori I 12-13 ani – locul 17 la sectiunea 10 Dansuri  
* Cristian Tomșa – Andreea Suciu – categoria Juniori I 12-13 ani – locul 13 la 10 Dansuri 
* Rareș Cojoc – Beatrice Bălașa – categoria Juniori II 14-15 ani, locul 8 la secțiunea Standard, locul 20 la 10 Dansuri, 
* Mirona Gliga – Sergiu Rusu – categoria Tineret 16-18 ani, locul 1 la German Open, la secțiunea 10 Dansuri.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close