Taler pentru taler. Ei, as!
Tot tâncul istet stie ca pentru a asigura echilibrul unei balante încarcatura din ambele brate trebuie sa aiba aceeasi greutate. E drept, bunaoara, ca un kilogram de puf ocupa un volum impresionant mai mare decât unul de rahat. Asa ca talerul destinat pufului trebuie sa fie al naibii de încapator, fata de cel sortit rahaÂtului (care, dupa cum am constatat, desi se produce în serie mare – vezi, de ex., delicatesa numita „turkish delight” – se împrastie în loc mic). Adultul întelept cunoaste, la rândul lui, regula de echilibrare a balantei. Numai ca, spre deosebire de pustiul istet, faza cu reglarea balantei în stil „egalité, fraternité” îl cam lasa rece caci îsi duce veacul într-o jungla de piata, nu? În fine, a dat Dumnezeu ca dupa aproape un an de la prima discutie-concluzie pe margiÂnea raportului inspectorilor sai, Sectia de procurori a CSM sa aiba din nou pe ordinea de zi discutarea concluziilor unui nou raport de control la organul de lupta împotriva coruptiei (u-ha!). Primul control a avut loc, cum ziceam, anul trecut, dupa formularea, de catre fostul ministru, a cererii de revocare din functia de conducere a unuia din capii organului (considerat nr. 2, la propriu si la figurat). Varianta initiala a acelui prim raport era foarte critica la adresa activitatii sectiei conduse de procurorul cu pricina, dar, dupa acordarea dreptului la aparare si dupa prezentarea a te miri ce argumente de catre procurorul vizat, majoritatea criticilor au fost înlaturate cu ocazia adoptarii documentului.
Joia trecuta urma sa se discute noul raport, întocmit de doi inspectori ai CSM, care fie si numai dupa volumul obiectiunilor depuse de organ (în sprijinul aceluiasi procuror vizat) dovedeste ca inspectorii si-au facut treaba cum se cuvine. Caci au jenat peste poate orgoliul organului care a considerat necesar sa rasÂpunda cu obiectiuni de câteva sute de pagini (potrivit informatiilor date de mass-media). Scop în care, dezbaterile au fost amânate. Mai exact, datorita lipsei timpului pentru studierea maldarului de obiectiuni depuse doar cu doua zile înainte de data sedintei, d-na procurorul general s-a vazut obligata sa ceara o amânare a dezbaterilor.
Surse judiciare (credibile) au informat mass-media cum ca si acest al doilea raport vizeaza, în critica sa, în special sectia procurorului „number two”, adica aceeasi marie de anul trecut. Desigur, cu palaria noua a altor nereguli constatate cu ocazia controlului de fond. Aceleasi surse ne comunica faptul ca proÂcurorul sef de sectie criticata porneste cu nemultumirile (exprimate, bineînteles de conducerea organului, în sine, prin firul rosu al obiectiunilor) de la faptul ca perioada controlata a fost extinsa mai mult decât tinea plapuma, adica s-a trecut si mai încolo de un an cu verificarile. Desi, dupa cum sustine organul împricinat (si ne anunta presa) nu exista mandat decât pentru controlarea ultimului an de activitate laborioasa si, mai stii, poate chiar glorioasa. Stau si ma uit cu stupefactie la „reactia la reactie”. Si constat ca-i tare nedreapta lumea asta. Chiar si în fazele ei preliminare! Procurorii au îndrazneala de-a se supara foc si de a face tam-tam cu obiectiuni pe sute de pagini pentru niste pretinse nereguli ale organului de control. Obiectiuni pe care le depun numai la mustata termenului (de nu pot fi studiate în timp util). Va sa zica, le place din cale afara sa-si exercite dreptul la aparare si cer, implicit, sa li se recunoasca acest drept. Asta spre deosebire de faza în care ei sunt la pupitrul penal, când invocarea dreptului la aparare ori i-a enervat la culme, ori i-a facut sa-i dea cu flitul din mers (dovada fiind chiar hotarâri definitive ce fac praf rechizitorii de doi lei confirmate de însusi procurorul sectiei criticate). Iar când li s-a adus la cunostinta, în scris, maldarul de încalcari, au considerat, pur si simplu, inutil sa raspunda. Pe de alta parte, acum sunt burzuluiti pentru ca, chipurile, s-ar fi extins perioada de control. Sa-si aduca aminte de magariile despre care au fost încunostintati, cu privire la ordonari si reordonari de probe pentru perioade cu privire la care nici macar nu exista urmarire penala. Si spre deosebire de eventualele sanctiuni administrative care pot surveni (desi nu cred) în urma controlului serios al CSM, consecintele încalÂcaÂrilor operate de procurori în procesul penal pot duce ori au si dus la urmari dezastruoase. Interesant, asadar, modul tenace si tiuitor în care procurorii lupta pentru apararea drepturilor pe care cu nonsalanta si repetitivitate ei (respectiv unii dintre ei) le-au încalcat. Stiti care-i ironia? Ca în cazul obiectiunilor facute de ei se va trece la o analiza si pe fata si pe dos, iar daca va fi gasit vreun cât de mic punct vulnerabil, criticile vor fi scoase pe rând din raport. Spre deosebire de soarta obiectiunilor formulate în dosarele în care ei au pâinea si brisca, obiectiuni tratate nici mai mult nici mai putin decât cu sictir. În pofida oricaror argumente de fapt si de drept strigatoare la cer.
Sa fi fost nu sute, ci mii de pagini de obÂiectiuni ale organului la raport, pe mine, care ma lupt acerb cu faradelegile lor de peste o juÂmatate de deceniu, ori pe altii nu ne pot convinge nici ca sunt de nelipsit si nici ca si-au facut treaba. Indiferent de faptul ca o astfel de opinie ramâne sau nu minoritara, ar trebui sa se stie ca n-are dreptul sa ridice piatra decât cel fara de pacat si ca, pe de alta parte, desi abrogata, legea talionului îsi pastreaza, înca, efectele ascunse.
Andreea CIUCA
