PNA. Moștenirea Securității

O dată cu prăbușirea societății socialiste multilateral dezvoltate, pe fondul mișcărilor ce au avut loc în celelalte țări ale fostului bloc comunist, era necesară adaptarea la noua stare de lucruri, deci găsirea rapidă a unor noi metode eficiente pentru stârpirea “dușmanilor poporului”. S-a ajuns, astfel, la crearea sau la consolidarea unor “proceduri” mai vătămătoare decât cele anterioare, pentru că acestea din urmă se derulează în numele democrației și al libertății. O asemenea mască le conferă o aparență de credibilitate și, din acest punct de vedere, cei vizați devin vulnerabili pentru că au tendința de a crede în respectarea valorilor enunțate.

Vechile instituții de represiune erau bine cunoscute. Obiectul de activitate al fostei Securități era știut de toată lumea. Astfel că, teama instalată în conștiințe acționa direct, la orice legătură cu această “instituție”. Dispariția ei (ca titulatură) și pașii făcuți spre o societate democratică ar vrea să marcheze faptul că, lucrurile s-au așezat pe un făgaș al deplinei legalități, descotorosită de grosolanele influențe ale politicului. Constituția stabilește separația puterilor în stat. Legea de organizare judecătorească conține prevederi privind independența justiției și supunerea ei numai legii. Pagina de întâmpinare a site-ului Parchetului general afișează ca principală grijă a procurorilor în desfășurarea activității lor, “apărararea drepturilor omului”.
Semnele concrete sunt, însă, altele.
Teama ne
controlează
reacțiile
Un studiu recent al Universității Harvard relevă faptul că frica este contagioasă. Ea poate fi transmisă fără implicarea vreunui proces conștient. A vedea pe cineva că adoptă o postură temătoare activează în creier zonele care exprimă emoții.
Acest caracter molipsitor al fricii a fost și este exploatat. Supunerea justiției din interiorul ei devine deosebit de eficientă. Câteva dintre exemplele ultimilor ani, intens mediatizate, sunt elocvente. Procurorul Budușan, fostul șef al “Anchetelor speciale” din Parchetul general a cercetat cazul Costea, numit al “afișelor electorale” și a dispus măsuri concrete care au supărat în mod evident conducerea de la Cotroceni, către care evoluau cercetările în acest caz. Probitatea profesională a fost urgent taxată prin deschiderea unui dosar penal al cărui subiect era tocmai procurorul. Continuarea cercetărilor în cazul “afișelor” este bine cunoscută. Soarta procurorului, de asemenea. Parchetul general a pierdut un profesionist vertical.
Procurorul Lele a îndrăznit să-și încordeze mușchii și să dispună arestarea unui fiu de prefect, în cazul unei ample cercetări cu implicații transfrontaliere. Premierul Adrian Năstase a ieșit la rampă și a afirmat că nu crede în arestările de vineri seara. Gestul confirmă vădită “nesupunere” a justiției față de politic. Urmarea? Inculpatul este eliberat, iar procurorul urmărit penal. Cercetările în cazul acestuia din urmă continuă de aproape patru ani. Pentru intimidare, ele au fost extinse, s-au formulat acuze ce au dus la intrarea în scenă a PNA și o percheziție după trei ani de la deschiderea dosarului. Parchetul este lipsit de un profesionist vertical.
Moartea unui
magistrat…
Situația tragică a procurorului Panait ne înăbușă comentariile. Presiuni dincolo de limită. Colegii lui confirmă o probitate profesională ieșită din comun. Refuza cu tenacitate orice lucru necuvenit. A fost convenabil ca asupra morții lui să se lanseze ideea sinuciderii. Neurmată de cercetări amănunțite, ci doar de tăcere. Parchetul a pierdut definitiv un profesionist vertical.
Judecătoarea Andreea Ciucă a format o oază de independență a justiției ce nu a putut fi supusă în nici un fel de către autorități, în pofida multiplelor controale dirijate. Blocul comun format de magistrați și afirmarea cu voce tare a opiniei lor comune, ca premieră în justiția noastră, a nemulțumit profund conducerea ministerului ce se vedea neputincioasă în fața hotărârii de a schimba o președintă de tribunal. Sesizările repetate ale acesteia, cu privire la legăturile magistraților cu lumea interlopă și la supunerea lor vădită față de politic au rămas fără un răspuns aparent. Ele au primit, însă, un răspuns concret pe măsură. Arestarea magistratului și umflarea succesivă a acuzelor. Cercetările continuă de un an și jumătate. Justiția este lipsită de un profesionist vertical.
Magistratul Paul Florea a avut îndrăzneala repetată de a înfrunta puterea prin luările publice de poziție față de politica de supunere practicată de Ministerul Justiției în raport cu magistrații. În cel puțin trei cazuri, amplu mediatizate, a supărat puterea prin hotărârile legale pe care le-a pronunțat. Ultimul, în ordine cronologică, a declanșat o nepermisă reacție emoțională din partea președintelui țării. După eliberarea Andreei Ciucă, președintele Iliescu a declarat că o astfel de hotărâre constituie o lovitură sub centură dată PNA. Magistratul a fost pensionat “fără de veste”, în toiul mandatului său la Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a unei ședințe furtunoase a Consiliului Superior al Magistraturii, în care ministrul justiției, prin atitudinea vehementă a probat, încă o dată, “independența” justiției față de politic. Magistratura română a pierdut un profesionist vertical.
310 dosare
în patru ani
“Noul” instrument al legii, PNA, nu se abate de la regula dovedită acum științific, privind transmiterea fricii de la persoană la persoană, prin subconștient. O astfel de abordare ar trebui să bucure cetățeanul onest, doritor să vadă corupția tăiată din rădăcină. Numai că frica nu este menită a se instala cu prioritate printre făcătorii de mârșăvii, cum firesc s-ar înțelege.
Statistica lansată recent de un secretar de stat din  Ministerul Justiției în cadrul unei dezbateri electorale  prezentate de o televiziune locală arată că de la înființare PNA a avut de-a face cu 4.200 de cauze. Din acestea au fost terminate 2.800, răufăcătorii fiind trimiși în judecată. Instanțele au pronunțat condamnări în 310 dosare. Adică, într-o perioadă de aproape patru ani PNA a lucrat eficient în 310 dosare. Nici una dintre statistici nu ne arată în mod concret câte dintre condamnări intră în categoria “marea corupție”. În schimb, asemenea date ne sunt arătate de ultimul Raport de țară, care exprimă nemulțumirea experților europeni față de inexistența luptei împotriva acestui tip de corupție.
Unealtă politică
Modul de folosire a PNA în numele “democrației și al libertății” este scos în evidență de mai multe dosare. Stenogramele ședințelor partidului de guvernământ, date publicității în ultimele zile, arată modul “independent” în care fostul ministru al justiției a dat “verde” pentru dosarul Băsescu. Procedura a fost vădit precipitată după câștigarea alegerilor locale. Băsescu a acuzat public, de mai multe ori, încălcarea legii de către procurorii PNA, respectiv audierea martorilor în absența avocatului. Adică, doar martorul și procurorul din fața lui. Ultimul grup ce a beneficiat de acest “tratament” a fost al celor opt martori luați de la locul de muncă și duși la sediul PNA (inclusiv o femeie gravidă), de la patron la femeia de serviciu, pentru o mită de 500 euro.
Această tehnică este utilizată cu perseverență de procurorii PNA, chiar dacă reprezintă o vădită încălcare a legii. Martorul este adus înaintea procurorului, singur. Avocatul persoanei acuzate nu știe nimic. Martorului i se sugerează ce să declare. Dacă nu înțelege, tonul procurorului se accentuează. În fine, martorului i se aduce la cunoștință ce riscă dacă nu spune ceea ce trebuie. Procedura preferată este cea a obținerii denunțului. Prin denunțuri au fost “pornite” destule dintre cazurile mediatizate ca succese ale PNA, de către PNA-ul însuși.
Din acest punct de vedere, între vechea și noua procedură nu se prea observă diferențe.  
PNAdrian
Năstase
Procesele publice de condamnare a inamicilor poporului, ținute prin cămine culturale, școli și case ale tineretului au încetat. În forma practicată peste 40 de ani. S-a găsit, însă, un înlocuitor al acestora. Cu efecte dezastruoase la scară mai mare. Chiar anterior arestării unei persoane se dă marea veste pe canalele mediatice. PNA ne-a anunțat arestări în avanpremieră (cazul de la Harghita). Din acel moment, informațiile negative despre persoana în cauză curg. În câteva zile, din imaginea de om a rămas numai scheletul. Sunt date publicității acte ce se găsesc numai în posesia procurorilor. Sunt date publicității doar elemente în defavoarea persoanei împotriva căreia abia s-a început urmărirea penală. Sunt date publicității declarații de martori (luate în absența avocatului), înainte ca acestea să-i fie prezentate persoanei învinuite. Sunt implicate public alte instituții ale statului, chiar dacă nu există nici o acuză care să justifice un asemenea demers (de obicei, servicii de informații). Presa este alimentată cu știri, care ar cere execuția în piață a proaspăt învinuitului. Interesant ar fi de știut în câte din dosarele cu privire la care PNA a inițiat asemenea campanii paralele, instanțele de judecată au pronunțat condamnări, pentru aspectele răspândite în eter.
Așadar, ce nevoie mai avem de cămine culturale și de case ale tineretului, când aceste organe au la dispoziție numeroase canale media, inclusiv Internetul? Implicarea lor este, din păcate, selectivă. Nimeni nu ne-a spus nici nouă, nici instanțelor de judecată ce s-a întâmplat cu jaful de la SIF II Moldova sau cu cel de la Bancorex? Sunt câteva zile bune de când procurorii au ridicat un camion cu acte de la RAFO și tot de atâtea zile s-a așternut liniștea. În schimb, procurorul general al PNA a hotărât să rupă tăcerea. În cazul sesizării făcute împotriva premierului privind terenul din Zambaccian, nu numai că a declarat la televiziune că dosarul va fi închis (cum? ca să fie “închis” trebuie mai întâi “deschis”!), ci a ținut să precizeze că de fapt terenul a fost achiziționat de Năstase la un preț prea mare. Lucru știut în condițiile în care este vorba de o groapă de gunoi. Bucureștenii care cunosc zona și ce anume s-a construit pe teren nu pot decât să hohotească. Făcând comparație între modurile diametral opuse de abordare a cauzelor, în funcție de numele înscris pe dosar, observăm că textul cu procurorii “apără drepturile omului” se vrea doar fațeta care, să distingă vechile organe de cele noi.