„Poezia e un har de la Dumnezeu…“

Magdalena Dorina Suciu, un suflet de poet, nascuta la 2 mai 1968, o scriitoare pe-a carei buze citesti fericirea si împlinirea contopite pe o raza de lumina, a absolvit scoala generala din Faragau, judetul Mures. O boala necrutatoare a tinut-o în scaunul cu rotile, dar în ciuda acestui fapt, în anul 1997, debuteaza cu volumul “Din lumina se nasc cuvintele” carte aparuta la Verona, Italia. Nu s-a oprit aici, ajungând sa publice pâna în momentul de fata opt carti si anume: “Din lumina se nasc cuvintele” (1997), “Anotimpuri îngenunchiate” (1999), “Jarul secundei” (2000), “Catuse pentru suflet” (2002), “Voluptati imperceptibile” (2004), “Orhidee în cuib de zapada” (2004), urmate de versuri pentru copii, “Copilarie-pâine dulce” (2006), pentru ca în 2007 sa publice o antologie bilingva, româno-engleza “si Dumnezeu suspina”.

Reporter: De cât timp aceasta dorinta pentru poezie?

Magdalena Dorina Suciu: Prima poezie am scris-o la 14 ani, în a doua zi de Paste, am citit-o unui prieten fara a-i spune cine a scris-o. Am fost întrebata “Este poezia lui Eminescu”, am rosit si i-am spus “Este poezia mea…”.

Rep.: Care a fost debutul tau?

M.D.S.: Daca mi-ar fi spus cineva ca o sa scriu poezie nu l-as fi crezut! Debutul meu nu a fost prin poezie ci prin eseu…. Prin anul 1986, Radio România Tineret, avea emisiuni dedicate culturii, iar una dintre teme era sa ne imaginam o întâlnire cu Eminescu. Practic, am devenit obsedata de aceasta tema, iar cum timpul era scurt, devenisem tot mai stresata de ce voi scrie, dar într-o noapte am avut un vis…”Eminescu a prins viata din statuie si mi-a dat un sarut…”, acest vis devenind subiectul temei. Am trimis pe adresa Radioului doua scrisori cu subiecte diferite, una semnata cu numele meu iar cealalta cu un pseudonim. Interesant a fost faptul ca din sutele de scrisori primite la redactie, au ajuns la departajare chiar cele doua scrisori ale mele. Fiindu-le greu sa decida care va fi câstigatorul, într-un târziu si-au dat seama de faptul ca autorul era una si aceeasi persoana. Astfel, la doar 18 ani, am primit premiul “Printesa florilor de portocali”.

Rep.: Cum caracterizezi poezia?

M.D.S.: Poezia este un har pe care nu îl cauti tu, ci îl primesti de la Dumnezeu, astfel e datoria ta de a respecta si a duce mai departe acest har cu sfintenie.

Rep.: Ce va descoperi un ochi care te priveste de-aproape?

M.D.S.: Viata mi-a oferit si parti neplacute, iar în anul 1992, am aflat ca nu mai am mult de trait. Aveam scrise poezii pe care nu le citisem nimanui, i-am cerut mamei sa mi le aduca si le-am ars, pentru a nu lasa nimic în urma mea ce poate aminti de mine, dar o minune m-a salvat, Dumnezeu mi-a oferit speranta si mi-am spus ca nu voi lasa viata sa treca pe lânga mine, continuându-mi drumul pe care l-am început. Referitor la ochiul care ma priveste, va descoperi multe lucruri si totodata este posibil sa se însele în privinta mea, sa nu vada ce sunt eu de fapt, daca vede realitatea cu siguranta îmi poate deveni prieten.

Rep.: Care sunt momentele de inspiratie?

M.D.S: Inspiratia ma surprinde, nu o caut, vine pur si simplu si ard. Dupa parerea mea, un poet nu este acela care scrie oricând, oriunde, orice, este cel care arde scriind, care simte ca s-a nascut, traieste si moare în poezie. Abia dupa aceste trei praguri poti spune ca s-a închegat adevarata Poezie.

Rep.: Ce parere ai despre plagiat?

M.D.S.: Plagiind un poet, este ca si cum ai încerca sa copiezi fara a te identifica cu ce esti fara sa arate ca ai facut ceva. Cei care citesc poeziile mele vor gasi faptura mea, viata mea asa cum este. Trecem prin lume, de aceea este esential sa lasam o urma cât de mica care sa vorbeasca despre noi.

Rep.: Care a fost cel mai interesant cadou din viata ta?

M.D.S.: Suntem opt frati iar eu sunt cea mai mica, la 12 ani era oarecum un moft dorinta de a primi o chitara, pentru ca nu aveam, cu toate ca nu am înclinatii catre muzica, fratii mei mi-au oferit asteptata chitara, iar acest dar ramâne ceva deosebit pentru mine.

Rep.: Cine sunt prietenii adevarati?

M.D.S: Prieteni îmi sunt chiar si cei care îmi citesc cartile si pe care nu-i cunosc. Îmi dau seama ca prietenii adevarati îi pot numara pe degete, sunt bucuroasa pentru ca sunt alaturi de mine si ne sustinem reciproc, iar pentru asta îi multumesc lui Dumnezeu.

A consemnat Codruta POP