Politicul se-mbracă de la Prada
Prinț și cerșetor contemporan. Ca să ajungă cu ghearele pe pradă
Sunt prea elegant. Mult prea elegant pentru un simplu reporter.
Cu exact o săptămână în urmă, băteam la ușile principalelor partide politice îmbrăcat în haine de om necăjit. Atunci, cu o mică excepție, toată lumea s-a arătat scandalizată de inoportuna mea vizită și mai toți m-au poftit cât mai categoric cu putință să ies afară. M-am hotărât atunci să-mi schimb strategia. Așa că m-am îmbrăcat în cel mai bun costum pe care îl am, mi-am aranjat atent părul și m-am parfumat cu un foarte fin parfum bărbătesc. Mult prea elegant pentru un reporter, dar așa am vrut să arăt ca ei, cei care ne zâmbesc atât de galeș din patru în patru ani, din bannere, pliante și afișe. M-am gândit că în acest fel n-o să mai fiu dat afară ca un câine și că, probabil, cu puțin noroc, voi fi tratat normal. Așa cum orice om merită să fie tratat. De aceea m-am îmbrăcat atât de elegant.
La UDMR am fost primit ca un boier. „Tessék! Poftiți!”, mă întâmpină zâmbind o mieroasă secretară. E aceeași secretară care în urmă cu o săptămână m-a lăsat să aștept lângă ușă fără să-mi arunce măcar o privire. Mă introduce într-un birou cochet și mă roagă să nu mă supăr că trebuie să aștept „doar un minut”. O a doua secretară mă întreabă politicos ce aș dori să servesc, ceai sau cafea? Refuz îngrozit: eu nu sunt decât un om ponosit ce întâmplător s-a îmbrăcat mult prea elegant. În fine, după nici un minut de așteptare își face apariția, șeful de campanie al UDMR. E un om tare simpatic și-mi vorbește amabil despre toate programele de dezvoltare ale partidului, despre buna înțelegere inter-etnică și despre câte și mai câte. Îl ascult vrăjit și aproape că uit amărăciunea îndurată acum câteva zile.
La PD-L dau de aceeași gureșă funcțioÂnară, numai că acum aceasta e mult mai prietenoasă. Îmi spune cu regret că momentan toată lumea e plecată și n-am cu cine vorbi, dar se oferă amabilă să-mi programeze o întâlnire. Refuz abătut și ies la aer. Ciudate haine mai port și eu… .
Nici la PNL nu mai sunt poftit afară. Drept este că aici nu găsesc decât o secretară tinerică ce-mi lasă impresia că n-are nici o tangență cu politica. Îmi explică fără prea mare tragere de inimă unde găsesc biroul nu-știu-cărui-candidat liberal, iar eu o ascult cu aceeași apatie față de politică.
PSD-ul a fost singurul partid unde acum o săptămână am fost primit omenește, iar acum în costumul fin pe care-l port, cu atât mai mult. Mă întâmpină un șef din partid care, deși foarte ocupat, îmi răspunde atent întrebărilor tâmpite pe care într-adins i le pun. E clar că nu îmi place deloc politica și el vede lămurit lucrul acesta, în schimb nu-și pierde răbdarea deloc și încrezându-se mai degrabă în reportofonul ce înregistrează tot, mă asigură că „starea de spirit a echipei e foarte bună, că estimările făcute sunt promițătoare, că se încheie o campanie electorală fără probleme…” și tot așa. Aprob cuminte, dar gândul meu e în altă parte.
„Aveți o echipă minunată”, zic pe neașteptate. „Acum câteva zile, tinerii care stau aici la birou au fost singurii care m-au lăsat să mă încălzesc înăuntru și mi-au dat de mâncare, chiar dacă eu eram un simplu cerșetor” continui eu.
„Aha”, își dă imediat seama șeful PSD-ist că în tot acest timp și-a răcit gura de pomană. „Păi ei sunt echipa noastră tehnică”, îmi spune el ușor dezamăgit.
Am tot sperat că în stradă o voi reîntâlni pe băbuța care, pe când eu eram un milog, mi-
a dat din puținul ei un pișcot și o sticlă de suc pe jumătate băută. Oricum, sunt sigur că pe ea n-ar fi impresionat-o costumul meu cel mult, mult prea elegant.
Allain CUCU
