Cu dor, despre Tampere

Tampere (Tammerfors în suedeză), unul din cele mai importante orașe ale

Finlandei, este al treilea ca mărime după numărul de locuitori. În mare, asta știam înainte să plec acolo pentru a învăța finlandeza. Acum, după un an, a devenit o a doua casă pentru mine.

Orașul, întemeiat în 1775 între două lacuri, Pyhäjärvi și Näsijärvi, a fost în trecut un centru industrial, iar mărturie stau vechile fabrici din cărămidă roșie. Arhitectura este însă foarte variată: de la structura organică a librăriei Metso („cocoș de munte”) până la moderna Kaleva, biserică ce amintește de forma unui pește. Frumoasa catedrală construită după normele romantismului național adăpostește frescele neconvenționale ale simbolistului Hugo Simberg, dintre care amintim „Îngerul rănit” și „Grădina morții.”

Deși renii nu-i calcă pământul și nici munți nu sunt, orașul are aproape de toate. Din punct de vedere cultural, există o sumedenie de posibilități, muzee, teatre, festivaluri și nu numai. Tampere este unul dintre puținele orașe din lume în care se mai află un muzeu dedicat lui Lenin, și tot aici se află muzeul Muumi. Finlandezii sunt foarte entuziasmați de tot ce înseamnă activitate fizică, iar orașul reflectă foarte bine asta.

Sărituri cu schiurile

Toată lumea face sport, iar posibilitățile sunt nelimitate. Universitatea din Tampere este dotată cu un centru sportiv deschis tuturor, și există până și o trambulină pentru săriturile cu schiurile! Majoritatea se limitează totuși la schiatul prin pădure și la hocheiul pe gheață, sportul național. Și pentru că veni vorba de asta, Tampere a dat țării două echipe, Tappara și Ilves. Se spune că fiecare copil, după ce învață să vorbească, trebuie să decidă cu ce echipă ține. Muncitori când trebuie, veseli când e cazul, finlandezii se apropie foarte mult de imaginea pe care mi-o făcusem despre ei. Au în sânge esența aceea nordică despre care am tot citit până acum. Se bucură de zăpezile iernii, dar odată ce încolțesc semințele în pădure, parcă se deschid și ei. Și chiar dacă nu e prea ușor să te apropii de un finlandez, se spune că odată ce ai reușit, îți va fi prieten pe viață.

Toată lumea e amabilă și încearcă să te ajute cum poate. Sistemul social e solid, iar griji în legătură cu administrația nu prea trebuie să îți faci. Universitatea a fost o experiență nouă pentru mine, pentru că sistemul este diferit, deși există puncte comune. Comunicarea dintre profesori și studenți este mai puternică, iar în general se pune accentul pe cursuri practice. Deși la noi finlandeza se predă foarte bine, sunt lucruri pe care nu le poți învăța în școală. Tocmai de aceea nu regret că am petrecut un an în Tampere. Lucruri simple, evidente pentru nativi, pe care le auzi pur și simplu în autobuz sau pe stradă sau pe care ți le împărtășesc colegii. Nu vorbesc de gramatică, ci de cuvinte mai neobișnuite, folosite des de nativi, de aspecte culturale la care nu m-aș fi gândit și alte cele.

Aș putea umple o carte întreagă povestind despre tot ce mi s-a întâmplat în Tampere, dar timpul și spațiul fiind pe sfârșite, mă pregătesc să închei. Nu știu exact de ce mi-e cel mai dor – de ciudatele fructe de pădure, de lacurile înghețate, de zăpada care-ți trece de genunchi în timp ce rătăcești prin pădure, de vuietul vântului care te adoarme în nopțile de iarnă, de sauna de sâmbătă seara, de apusurile de soare, de veverițele care-mi băteau în geam, de minunații napi suedezi, de pâinea de secară -, dar sper să mă întorc în curând.

Sigrid Crăsnean, studentă anul II, la specializarea engleză – finlandeză, Facultatea de Litere din Cluj Napoca