Uncategorized

Sauna este farmacia săracului

(proverb finlandez)

„Jos ei viina, terva ja sauna auta, niin tauti on kuolemaksi”. (Dacă alcoolul, smoala și sauna nu pot vindeca omul, boala e fatală.) „Sauna on köyhän apteekki!” (Sauna este farmacia săracului.)

Acestea sunt doar două din proverbele finlandeze care sunt legate de saună. Pentru finlandezi, sauna a constituit dintotdeauna o parte integrantă a unui cămin. Ei glumesc, spunând că întâi își construiesc sauna, iar abia apoi casa. Având în vedere că finlandezii sunt originali și aparte, unii dintre ei și-au construit saună chiar in mașină! Statisticile oficiale estimează că sunt peste 620.000 de saune în Finlanda, neluându-le în considerare pe cele din casele de vacanță. Finlandezii au obiceiuri care pentru unii pot să pară extreme: aceștia fac saună, după care sar în copca făcută în lacul înghețat, sau se tăvălesc în zăpadă, considerând ca este sănătos. În trecut, sauna avea și rol de… sală de nașteri, femeile finlandeze obișnuind să-și aducă pe lume copiii în saună. Mersul la saună nu este doar un mod de relaxare și eliminare a toxinelor, ci și un eveniment social.

Ilinca Sadoveanu, studentă anul III, specializarea Engleză – Finlandeză, Facultatea de Litere Cluj Napoca

Show More

Related Articles

Back to top button
Close