Poveste de amor cu comuniști ”zburdalnici” (I)

N.D.Cocea (1880-1949) a fost un caz aparte. Din foarte multe puncte de vedere. Remarcabil atât ca scriitor, ca jurnalist, dar și ca avocat de talent. Creator de gazete, a fost însă înainte de toate un temut pamfletar. Și un om cu convingeri de stânga de nezdruncinat. A fost și unul dintre masonii de rang înalt ai României. El a fost masonul care, în 1948, i-a anunțat pe aceștia, de ”intrarea în adormire” dată fiind ”orbita” pe care se înscrisese România. Fiu de general al Armatei Regale a aderat la mișcarea socialistă și apoi la cea comunistă din convingere intrând în conflict cu întreaga sa familie. Mai apoi chiar și cu familiile soțiilor pe care le-a avut. Șicanele regimului interbelic – amenzi, filajul permanent al Siguranței și închisoarea – nu i-au schimbat convingerile. În același timp, fire boemă, iubitor de plăceri lumești, N.D. Cocea a fost și un mare crai, o ”inimă zburdalnică” și mereu neliniștită. A avut copii din mai multe căsătorii. La Sighișoara, oraș unde a trăit între anii 1928 – 1945, s-a consumat dealtfel și o poveste de amor ai cărei protagoniști au fost N.D.Cocea, Ion Gheorghe Maurer – viitor important lider comunist – și Elena (Lili) Stănescu. Căsătorită prima dată cu Cocea, a divorțat de acesta și s-a recăsătorit cu ”prietenul” Maurer. Mai tânăr cu 20 de ani decât Cocea. Prietenia dintre Cocea și Maurer a rămas pe mai departe. Femeia dintre ei, Lili Stănescu, nu i-a despărțit. Le-a pus doar prietenia la încercare. Nu se știe sigur dacă Cocea a părăsit-o sau a fost părăsit de Lili Stănescu, însă Maurer a luat-o de soție. Și a rămas cu ea pentru toată viața. Spre apusul vieții, maturul Cocea s-a consolat însă în brațele unei tinere de 17 ani.

Încălcând ”morala proletară”

 Orice s-ar spune, comuniștii erau și ei oameni. Cu angoase, neîmpliniri, temeri, pasiuni și dorințe… adică, parafrazând un dicton latin, putem spune că ”nimic din ceea ce e omenesc nu le era străin”. Așa că fără falsă pudoare mai trebuie precizat și faptul că nu de puține ori, profitând de pozițiile în care fuseseră ”catapultați” peste noapte, au ajuns să încalce cu bună știință morala proletară de care făceau atâta caz. Spre exemplu, apetitul sexual al ”tovarășei de fier” a comunismului românesc – prima femeie din istorie ajunsă ministru de Externe – Ana Pauker, este de acum binecunoscut. Căsătorită cu Marcel Pauker și având trei copii cu acesta, n-a ezitat să aibă legături extraconjugale cu diverși tovarăși de idei. În urma unei asemenea legături, cea cu Eugen Fried – lider al Partidului Comunist Francez între 1931- 1943 – a vut și un al patrulea copil. Ana Pauker, pe numele ei adevărat Hanna Rabinshon, evreică originară din Moldova, avea însă o atracție deosebită mai ales față de ofițerii Armatei Regale, așa cum a fost și cazul colonelului Nicolae Cambrea (unul din unchii regizorului Sergiu Nicolaescu). Îl cunoscuse prin 1943, după ce Cambrea căzuse prizonier la ruși. ”Tovarășa” Ana avea să fie și cea care și-a adus cea mai importantă contribuție la înființarea în URSS a Diviziei ”Tudor Vladimirescu”, constituită din prizonieri români. Cambrea, primul comandant al diviziei, a fost avansat general abia după ce a fost remarcat (?!) – a se citi ”a trecut și prin patul” – distinsei comuniste cu suflet cald… dar sânge rece.

Referindu-se la amorul dintre cei doi, binecunoscut dealtfel în epocă – deși Ana Pauker era cu aproape 8 ani mai mare decât Cambrea – remarcabilul epigramist Păstorel Teodoreanu i-a  dedicat acestuia din urmă și o scurtă epigramă care avea însă să-l coste câțiva ani de pușcărie pe epigramist.„Din falnic vânător de munte,/ Mi te-a făcut Ana, Pandur – / Întâi ți-a-nfipt o stea în frunte/ Și-apoi un debrețin în c…”, scria Teodoreanu prin 1946, făcând aluzie la steaua de general obținută de Cambrea, dar și la rănirea lui Cambrea (într-o anumită zonă a corpului), în luptele purtate pentru eliberarea Ungariei (bătălia de la Debrețin). Nici conducătorul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej n-a fost un ”sfânt” care a trăit exclusiv după rigidele canoane comuniste. Din când în când mai încălca ”morala proletară” și asta pentru că lui îi plăceau actrițele și cântărețele…. printre ele și talentata Dina Cocea, despre care vom mai vorbi, una din ficele lui N.D.Cocea, dar și cunoscuta interpretă de muzică populară Angela Moldovan.

N.D.Cocea, o tinerețe (mult prea) zbucimată

Născut în 1880, în familia unui tânăr ofițer al Armatei Regale, ce avea să ajungă mai apoi general, N.D.Cocea a mai avut trei surori. Două dintre ele aveau să devină actrițe. Una dintre acestea, a fost Alice Cocea (1899-1970), o stea a teatrului parizian interbelic, chiar directoare a ”Théâtre des Ambassadeurs” (1940-1944), suspectată și de (puțin) colaboraționism în timpul ocupației germane. N.D. Cocea a dus o viață relativ înstărită, nu i-a lipsit aproape nimic – bonă, școală serioasă -, dar a cunoscut mutările prin mai multe garnizoane ale țării, așa cum era și este regula pentru cadrele militare și familiile acestora. A studiat la Colegiul ”Sfântu Sava” din București – o școală de elită a acelor vremuri, dar și celor de azi – și i-a avut colegi pe Gala Galction și pe Tudor Arghezi cu care a devenit prieten, inclusiv de idei, prietenii care vor dura o viață. Ar fi vrut să devină actor, dar tatăl său s-a opus cu vehemență. Vedea în el un viitor ofițer care să continue tradiția militară a familiei. N.D.Cocea a găsit însă calea de mijloc, așa că nu s-a făcut nici actor (deși avea să joace multe roluri pe ”scena vieții”), dar nici ofițer. A studiat Dreptul la Paris și revenit în țară în 1903, a fost numit judecător de pace la Panciu. Mutat la Fierbinți și Brăila, N.D.Cocea e departe de a deveni un om al sistemului. Dă sentințe care contrariază regimul – și după mai multe atenționări, considerat iremediabil ”pierdut” de către sistem – este dat afară din magistratură. Devine avocat și jurnalist și aderă la Partidul Socialist. Intrat în conflict cu regimul pe care-l critică cu vehemență, intră și în atenția Siguranței Statului care începe să-l supravegheze discret deschizându-i dosar de urmărire informativă. În timpul Primului Război Mondial s-a refugiat la Iași, dar în 1917, în plină revoluție boșevică, va pleca la Petrograd, în Rusia, țară în care va rămâne aproape un an. În va cunoaște pe Lenin cu care va face și un interviu, iar când se întoarce în țară este arestat și închis în lagărul de la Negrești.

                                                                       (urmare în numărul viitor)