Uncategorized

Procurori, mită, mită, dar să o vedem și noi

Cred că îmi va fi foarte greu să mă lămuresc ce s-a întâmplat la Finanțe. Îmi va fi foarte greu să înțeleg cum șase oameni cu ceva experiență în spate au intrat în jocul lui Codo Robert. Cum s-au lăsat vrăjiți de acesta și cum au acceptat, dacă au acceptat, acele atenții, unele chiar consistente fără să se gândească un minut că PNA, mai ales după apariția lui Dumitru Gheorghiu – acest specialist contabil, IT și ce titulatură i se va mai inventa în timp – va fi cu ochii pe ei?

Cristian Florea a refuzat cererea lui Codo de rambursare. Și-a anunțat superiorii, care au informat mai departe Ministerul Finanțelor. Răsplata – un rechizitoriu de câteva pagini, în care este acuzat de luare de mită, primirea de foloase necuvenite etc., și un an de viață făcând navetă între slujbă – PNA – casă. Un preț cam mare pentru un refuz de viză.

Adrian Boilă – mai avea 16 zile până la încheierea stagiului militar. Chemat la audieri ca martor primește cătușele PNA. Din nou mită – tot o mașină. Să nu uităm de mult uzitata sumă de 500 de euro, carburanți, piese auto etc. Are 27 de ani și trăia încă din banii părinților. Verificările pe care le-a efectuat pentru a certifica legalitatea cererilor de rambursare de TVA au fost declarate legale. Pentru ce să fi luat mită? Că și-a făcut datoria, rambursările fiind controlate de auditul DGFP și al Ministerului de Finanțe și declarate în regulă?

Sorin Moldovan a luat sau nu un Audi A6? L-a luat dar nu mită, ci la schimb, așa susține. A fost mită un autoturism care nu se mai afla în posesia sa, după care nu a recuperat 23 de mii de euro, bani care nu au ajuns nici la mituitorul Codo Robert care pretindea că i-a achitat. Sumelor primite cash li s-a șters urma. Nici în conturi, nici în proprietăți …Cum s-au volatilizat acele sume, doar Codo știe …

Despre ceilalți trei inculpați, permiteți-mi să nu mă exprim momentan. Nu le cunosc încă dosarul și acuzațiile care li se aduc îmi sunt familiare doar din comunicatele PNA. Așa cum sunt ele, trunchiate, neprobate și, în final, de ce nu jenante.

Nu am certitudinea că cei șase finanțiști sunt nevinovați, dar până la pronunțarea instanței beneficiază de prezumția de nevinovăție. (Prezumție de care primii care ar fi trebuit să țină seama sunt procurorii așa – zis incoruptibili). Dublată de anormalitatea ca PNA să refuze probele care îi disculpă, cel puțin în opinia acuzaților. Așa că PNA ascultă …

De asemenea, nu înțeleg cum poate să fie numit expert într-un dosar economic un personaj care nu are un atestat în domeniu de doamne ajută. Ce poate să descopere acesta?

De aceea am îndoieli foarte mari că PNA a vrut să afle adevărul. Cred că și-a bazat dosarul pe denunțurile lui Codo și ale unor martori îndoielnici – fie apropiați ai lui Codo, fie oameni care desfășoară o activitate fie la limita legii, fie dincolo de lege. Mai, pe șleau, oameni care în fiecare zi ar putea să fie după gratii, cercetați de același sinistru PNA.

Sunt curioasă cum va proba Marin Sandu corectitudinea, moralitatea, integritatea și alte atribute ce i se cuvin, că așa spune PNA București, în acest dosar. Cum va demonstra ca ancheta desfășurată a fost în limitele legii și a avut ca unic scop aflarea adevărului și nu rotungirea cifrelor statistice.

Până acum a probat doar că dosarul suferă de foarte multe lipsuri, inadvertențe și că se bazează pe un Codo Robert, care scos din dictarea lui, se pierde.

Vom vedea dacă veți reuși.

de Ligia VORO

Show More

Related Articles

Back to top button
Close