Uncategorized

Putere în zodia frumuseții

Nici una dintre femeile din Mureș nu figurează în “Topul celor mai de succes o sută de femei din România”, publicat săptămâna trecută de revista Capital, ceea ce poate fi extrem de frustrant. Pe de o parte pentru doamnele care se străduiesc să-și depășească umila condiție de “soție”, iar pe de altă parte omisiunea reprezintă o atingere adusă patriotismului local, mândriei de a fi mureșean, în primul rând, și apoi ardelean.

ZIARUL de Mureș vă prezintă câteva dintre femeile de top din Mureș, este adevărat, un top local. Vi le prezentăm deoarece foarte multe dintre ele merită, chiar dacă foarte puține au reușit performanța de a auzi “Domnul este soțul doamnei X”. Există încă idei preconcepute, complexul provincialului, asta în ciuda faptului că sunt meserii sau domenii unde femeile pot să exceleze. Din păcate, la noi nu există femei de succes cărora să li se ceară autografe pe stradă. Nici măcar vedetele din media, în special cele din televiziune, nu beneficiază de această măgulitoare recunoaștere a notorietății lor. Pe de o parte din cauza comportamentului introvertit printre oamenii de rând, iar pe de altă parte deoarece în provincie este încă o rușine să ceri un autograf.

Fără îndoială, femeia care se bucură de cea mai mare notorietate este judecătoarea Andreea Ciucă. Este genul de femeie care are un puternic ascendent asupra bărbaților, mai mult datorită calităților intelectuale decât fizice. Deși și la acest capitol poate puncta cu brio. Cariera ei putea cunoaște o cu totul altă traiectorie dacă nu ar fi încercat prematur revoluționarea justiției din România.

Smaranda Enache (politician) este cunoscută ca un pionier al democrației în România. Este foarte apreciată în mediile intelectuale și considerată un formator de opinie important. Este foarte implicată social, mai puțin în reuniunile mondene, unde, dacă totuși merge, abordează stilul diplomatic. Adică face doar act de prezență.

Despre Ani Teglaș (business) se poate spune că a avut o ascensiune bazată pe foarte multă muncă. În afară de faptul că este un bun om de afaceri, are un suflet deosebit. A rămas aceeași femeie obișnuită, ca pe vremea când abia începuse afacerea într-o cămăruță și doar împreună cu soțul ei și câteva ajutoare. Se implică foarte mult pe plan social, dar cu toate acestea nu a reușit să obțină o notorietate deosebită.

Gabriela Prosszer (business) este o femeie extrem de elegantă, prețioasă și pretențioasă, exigentă cu cei din jur, dar și cu ea însăși. Frecventează și este mult mai cunoscută în mediile mondene din București și din afara țării decât aici, la Târgu Mureș. Dacă nu ar fi intervenit această linie descendentă în afaceri, probabil că ar fi figurat și ea în topul revistei Capital.

Borbely Melinda (jurnalist) este o binecunoscută jurnalistă, care ocupă acum funcția de director al Studioului Teritorial de Radio – secția maghiară – datorită calităților care au consacrat-o și în plus a aptitudinii de bun manager.

Marieta Gaboș Grecu (medic) este un nume de referință al lumii medicale în specialitatea psihiatrie. Iubește oamenii și consideră că fiecare merită o șansă și că nimeni nu este irecuperabil, de aceea își petrece majoritatea timpului printre aceștia.

Deși pare o persoană închisă, Simona Borșan (business) are marele dar de a ști nu doar ce vrea, ci și ce este bine să facă pentru a obține din partea celor din jur respectul. Este foarte muncitoare și departe de imaginea sofisticată pe care o dau aparențele.

Elena Gliga (bussines) este una dintre cele mai energice femei din business-ul mureșean. A știut să se împartă cu multă responsabilitate între a fi șefă, mamă și soție.

Nadia Rață (învățământ) este o femeie de excepție. Deși a avut multe șanse de a se afirma departe de Târgu Mureș, a preferat să rămână aici și să se lupte pentru propria carieră, bazându-se pe inteligența și farmecul care o caracterizează.

Iuliana Dobre (avocat) este un avocat cunoscut și apreciat în branșă. Este imaginea bunului simț și este recunoscută pentru calmul și corectitudinea cu care știe să se facă remarcată. Multă lume se aștepta ca după ce soțul ei a devenit prefect să asiste la o schimbare a ei în rău, dar dimpotrivă, este o persoană și mai jovială.

Cecilia Hâncu (business) este genul de femeie cu atitudine de bărbat, fără a-și fi pierdut feminitatea și eleganța. Știe cum se pot conduce mii de oameni, știe cum să se lupte cu bărbații în politică și își atinge scopurile folosind argumente solide, imbatabile.

Violeta Oltean (business) este motorul afacerii familiei și chiar dacă ceea ce face, industrie grea, pare un domeniu exclusiv al bărbaților, rămâne o doamnă distinsă, cu mult farmec.

Mioara Șipoș (business) a demonstrat că de la un nivel mediu se poate ajunge la afaceri de un succes răsunător. S-a bazat pe a construi mereu, și la propriu și la figurat.

Paula Rusu (jurnalist) a devenit un nume cunoscut datorită deselor apariții la televizor, dar a știut să-și cultive în permanență stilul, să se implice în cursul evenimentelor. Este genul de ziarist care urcă în mașină și se duce la locul faptelor chiar și la ora 2 noaptea, pentru a afla ce s-a întâmplat.

Lucia Bucin (business) s-a remarcat în lumea afacerilor, dar și în cea politică printr-un stil tranșant, hotărât. Știe exact ce vrea și dispune de flerul necesar pentru a vedea și care sunt mijloacele prin care să realizeze ceea ce și-a propus.

De departe una din cele mai frumoase și stilate jurnaliste din Mureș, Gabi Pâncă este unul din profesioniștii presei mureșene. De aceea de câteva luni de zile i s-a încredințat cârma redacției de știri a Radio Târgu Mureș.

Andreea Borș (avocat) este o prezență deosebit de agreabilă, este plină de vervă și bună dispoziție. În instanță, însă, știe să fie convingătoare și hotărâtă.

Silvia Pop (bancher) conduce cu mână forte filiala mureșeană a uneia dintre cele mai puternice și serioase bănci din țară încă de la deschiderea acesteia, dovedindu-se un foarte bun manager.

Mihaela Balazs (manager), directorul economic al operatorului local de apă, și-a demonstrat de mult calitățile de manager. În același timp este și o doamnă cu gusturi artistice deosebit de rafinate.

Lokodi Edita (președintele Consiliului Județean Mureș) este o femeie într-atât de puternică încât reușește să facă față cu succes scenei politice dominată în speță de bărbați, de multe ori întrecându-i pe aceștia prin prezență de spirit și replici tăioase, dar la obiect.

Cora MUNTEAN

Diana SĂCĂREA

Show More

Related Articles

Back to top button
Close