Radu Șerban, ”žsamuraiul” diplomației românești
Reporter: Cum a fost trecerea, în activitatea dumneavoastră diplomatică, de la Londra la Tokyo?
Radu Șerban: Am avut șansa de a mă deplasa spre zona Asia – Pacific, odată cu „rebalansarea†centrului de greutate global spre această zonă. Profesional nu mi-a fost greu, pentru că Japonia, a treia mare economie a lumii, m-a preocupat mai demult, fără să știu că voi ajunge aici. Chiar am avut o surpriză plăcută când, oferindu-i cartea mea „European Economic Integration†consilierului pe probleme de politică externă al primului ministru, întâmplător acesta să o deschidă exact la pagina în care dădeam exemplul Japoniei. Mă simt „în largul meu†în această zonă de mare interes a lumii. „Șocul†a venit însă, în privința vieții cotidiene. Am călătorit mult prin lume, dar Japonia este cu totul deosebită. Marile surprize s-au ținut lanț, mereu la modul pozitiv. Am sosit la Tokyo în martie 2012, în sezonul florilor de cireș, care m-a impresionat. Curățenia fără egal, siguranța vieții, respectul deosebit al japonezilor pentru diplomați, rigoarea și minuțiozitatea, bunul simț, cultura, civilizația, standardul ridicat de viață compensează pe deplin dezavantajul necunoașterii limbii și tensiunea necunoscutului.
Rep.: Care este specificul activității la Ambasada României la Tokyo, în comparație cu cea de la Londra?
R.S.: Înainte de toate, sunt pentru prima dată șef de misiune, ceea ce, pe de o parte, impune o oarecare circumspecție, iar pe de alta îmi oferă un spațiu mai larg de manifestare a inițiativelor și de asumare a unor riscuri și responsabilități. Tokyo este o metropolă mai mare decât Londra, necesită mai mult timp pentru deplasarea dintr-un loc în altul, dar oportunitățile de a face diplomație sunt cel puțin la fel de multe ca la Londra. Am avantajul că și aici circulația vehiculelor se desfășoară pe dreapta, deci sunt obișnuit, în schimb pe stradă ne vine mai greu să vorbim cu oamenii, deoarece japonezii nu prea vorbesc engleza, în mod surprinzător pentru mine. Dacă la Londra gestionam cu precădere cooperarea economică, aici am toată gama de relații bilaterale, chiar dacă zona economică primează, prin faptul că, din fericire, nu avem niciun fel de probleme în relația bilaterală.
Rep.: Care sunt principalele realizări diplomatice de când sunteți la Tokyo?
R.S.: Nu-mi place să mă laud. Totuși, din realizările Ambasadei, am reușit, pe 26 februarie 2013, vizita ministrului român de externe la Tokyo, ceea ce, după mulți colegi de la alte ambasade europene de aici, este o realizare chiar și o dată într-un mandat de patru ani, mai ales că s-a semnat „Declarația de parteneriat reînnoit†între cele două țări, reper de referință pentru viitorul relației bilaterale. Pe site-ul Ambasadei se pot vedea câteva evenimente pe care le-am organizat: seminar de afaceri pe 26 octombrie anul trecut, expoziție de documente de arhivă în noiembrie la 110 ani de relații diplomatice bilaterale, seminar pe 12 decembrie despre arhimandritul român Anatolie Tihai, la 140 de ani de la sosirea lui în Japonia, celebrarea Zilei Naționale după trei ani de „pauzăâ€, plus recepție cu românii din Japonia, slujbă ortodoxă la Ambasadă pe 2 decembrie, vizite la Hiroshima, Fukushima – oraș înfrățit cu Constanța, Yokohama, Kumamoto, Okinawa, Shizuoka, Chiba, Musahino – oraș înfrățit cu Brașovul. Am reprezentat România la o conferință privind securitatea nucleară la Koriyama, în decembrie, iar în februarie am co-prezidat o sesiune a conferinței Japan – Black Sea Area Dialogue, în Tokyo. O altă reușită a echipei noastre este aceea că, în decembrie anul trecut, am obținut prelungirea până la finele anului 2015 a scutirii de vize pentru cetățenii români cu pașapoarte turistice care călătoresc în arhipelag. Inclusiv pentru târgumureșeni!
Rep.: Cum colaborați cu echipa de la Ambasadă?
R.S.: Pentru cei interesați, vă recomand să accesați site-ul Ambasadei, unde găsiți coordonatele tuturor colegilor. Când sunt întrebat de japonezi câți diplomați-colegi am, le răspund în glumă „șapte samuraiâ€, cu aluzie la faimosul film al lui Kurosawa. Într-adevăr, echipa e formată din șapte diplomați, plus eu. Este o cifră norocoasă, iar eu sunt norocos să am niște colegi profesioniști, câțiva dintre ei buni vorbitori de japoneză și buni cunoscători ai țării de reședință. Am privilegiul de a lucra cu o echipă tânără, entuziastă, cu inițiativă. N-aș vrea să numesc pe niciunul dintre ei, toți sunt la fel de buni. Vreau doar să vă spun că, pe fiecare segment al Ambasadei, lucrurile merg foarte bine datorită echipei, fie că vorbim de secția politică, de cea consulară, de cultură, de reprezentarea economică.
Rep.: Ce șanse de reușită are un tânăr care își dorește o carieră diplomatică la cel mai înalt nivel?
R.S.: Acum 15 ani, la Bruxelles, un tânăr coleg afirma că orice diplomat are titlul de ambasador în buzunar, parafrazându-l pe Napoleon cu bastonul de mareșal. Acel tânăr a ajuns ambasador. Secretul constă într-un „cocktailâ€: pregătire, perseverență, dorință, bun simț, cultură, multă, multă… diplomație și puțin noroc. Cariera diplomatică nu este ușoară. Când predam la Academia Diplomatică, îi rugam pe tineri să se gândească, înainte de a alege această meserie, la stresul schimbării bruște a întregului ambient cotidian, când pleacă la post în străinătate: biroul, colegii, domiciliul, limba auzită pe stradă, chiar și perna, vecinii, obiceiurile, cultura etc. De regulă se văd numai aspectele frumoase ale diplomației, dar ea presupune și rezistență fizică și psihică; uneori, după 12 ore de zbor se intră direct în negocieri, de exemplu. Apoi mai sunt aspectele legate de orarul de lucru. Un diplomat în străinătate nu prea are un program normat de opt ore pe zi, el merge seara și în zile de sărbătoare la aeroport, la negocieri, la recepții, la întâlniri, iar cei de la secția consulară vizitează concetățeni în închisori sau chiar acordă asistență în cazuri de decese. În concluzie, șansele și le acordă fiecare tânăr care își dorește să ajungă un bun diplomat. Oricum, diplomația înseamnă, în bună parte, relații interumane, arta conversației, oratorie, tact, răbdare, tenacitate și o bună cunoaștere a firii umane.
Rep.: Considerați că școala românească pregătește diplomați de carieră de succes?
R.S.: Înainte de toate, cred că școala românească are o „materie primă†excelentă pentru a pregăti diplomați. Școala românească este una de prestigiu, în ciuda neajunsurilor și nemulțumirilor legate, la urma urmei, de nivelul PIB/locuitor, care definește resursele financiare ale statului disponibile pentru învățământ. Avem olimpici, avem tineri de prestigiu angajați la mari concerne internaționale. Am fost plăcut surprins să întâlnesc la Tokyo un român lucrând ca director la Delegația Comisiei Europene, domnul Silviu Jora, diplomat european extrem de bine cotat, pe care îl cunoscusem în 1998 la Bruxelles, ca tânăr stagiar. Avem la ASE o prestigioasă facultate de Relații Economice Internaționale, dar avem și o Academie Diplomatică și un Institut Diplomatic Român pe lângă MAE, menite să formeze diplomați de carieră. Acum, cu deschiderea spre exterior și cu globalizarea, alături de state mult mai puternice, ne formăm și noi specialiștii la universități din străinătate, oferindu-le șansa de a „gusta†din rafinamentele și specificul altor diplomații.
Rep.: Cât de des țineți legătura cu prietenii și rudele dumneavoastră din județul Mureș?
R.S.: Dincolo de orice, sunt în permanentă legătură cu fratele meu, Mircea, care locuiește acum la Cluj, și pe care îl consider mereu lângă mine, ca principal mentor. Èšin legătura foarte strâns cu dragul meu fiu, Cosmin, care, deși locuiește la București, a copilărit patru ani la Cerghid, la bunici, așa încât și el poate fi considerat „mureșeanâ€. Dialogăm mult cu familia Pasc din Cerghid, vecinii și prietenii noștri. Anual, când venim în concediu, trecem și pe la Târgu-Mureș, unde, când am timp, îl întâlnesc pe colegul de bancă și prietenul Alexandru Mezei, pe respectabila și mereu profesoara mea de limba română, doamna Jelezneac, pe alți colegi și cunoștințe dragi.
Rep.: Cum se vede Târgu-Mureșul de la Tokyo?
R.S.: Am fost bucuros să văd Târgu-Mureșul, de aici din Japonia, prin ochii dirijorului japonez, maestrul Shinya Ozaki, din Kumamoto, care dirijează Orchestra Filaromincă din orașul nostru de circa 20 ani. Toți membrii Asociației de prietenie româno-japoneză „Kumamotoâ€, pe care i-am întâlnit în 22 noiembrie 2012, au cuvinte frumoase despre Târgu-Mureș, orașul palatului acoperit cu țigle în formă de solzi colorați de pește. Încerc să găsesc o municipalitate niponă, poate chiar Kumamoto, dispusă la cooperare mai aprofundată, poate chiar înfrățire cu Târgu-Mureșul. Efortul meu este, în primul rând, să fac mai bine cunoscută țara, pentru că japonezii știu prea puțin despre România. Desigur, chiar și în interviurile pe care le-am acordat, unul din ele cotidianului „Japan Timesâ€, mă mândresc să fiu mureșean și îi îndemn pe turiștii japonezi să ne viziteze județul. În aprilie vom organiza un seminar despre turismul românesc, la care voi promova, fără îndoială, și Târgu-Mureșul!
Rep.: Un mesaj pentru cei de-acasă…
R.S.: Mi-e dor de florile de prun și de cireș de pe dealurile mureșene, adevărată sakura autohtonă, dar, mai ales, de cei dragi din țară, cărora le transmit toate urările de bine, împreună cu o ikebana de impresii nipone prin gând transilvan.
