Reghin Shopping Center, o investiție strună pentru „orașul viorilor”
Risel Investiții&Imobiliare este una ditre cele mai respectate companii de investiții imobiliare din România, datorită unei vaste experiențe în domeniul construcțiilor. În momentul de față, compania se focusează pe un amplu proiect de dezvoltare imobiliară în municipiul Reghin, una dintre zonele cu cea mai mare aglomerare urbană din România.
Astfel, pe vechea platformă a Metalurgicii R2 din Reghin, se construiește un ansamblu rezidențial format din 400 de unități precum și un centru comercial. La dezvoltarea acestui proiect au fost angajate două firme din județul Mureș, partea de proiectare fiind realizată de firma S.C. Multinvest S.R.L., managementul proiectului fiind asigurat de firma S.C. Proinvest S.R.L. Structura și designul Reghin Shopping Center sunt gândite astfel încât să se ridice la nivelul celor mai exigenți vizitatori și să asigure un flux de circulație omogen către toate magazinele.
Centrul comercial va fi construit pe un sigur nivel și va găzdui: un supermarket, 2 magazine Ancora, sală de cinema și o sală de bowling, o sală de conferințe, fast-food-uri, centru farmaceutic și sedii ale filialelor din sistemul bancar. Suprafața acestui centru comercial este de 15.000 mp. Alți 30.000 mp vor fi destinați amenajării unei parcări, având în vedere faptul că municipiul Reghin se confruntă cu un deficit de locuri de parcare.
Reghin Shopping Center va fi o locație primită cu mult entuziasm, atât de locuitorii orașului cât și de turiști. Reunind activitățile de shopping cu cele de recreere într-un spațiu multifuncțional, Reghin Shopping Center devine loc al cumpărăturilor și o destinație specială de petrecere a timpului liber, toate acestea datorită originalității și expresivității abordării conceptuale.
„2000 de locuri de muncă pentru reghineni!”
„Vom amenaja zone verzi cu spații de joacă pentru copii, teren de tenis, baschet și o piscină de agrement. Valoarea totală a investiției, care va cuprinde în final 400 de apartamente, o clinică specializată cu laboratoare de radiologie, 16 specialități de ambulatoriu inclusiv chirurgie plastică, bloc operator, un centru comercial, parcări și un mini ștrand, se va ridica la 38.000.000 de euro. În acești bani va fi inclus și un restaurant suspendat la 35 de metri înălțime în „ciuperca” fostului turn de apă și care va avea cea mai frumoasă priveliște oferită de un restaurant din județul Mureș. Finalizarea lucrărilor la acest ansamblu rezidențial și shopping center va creea aproximativ 2.000 de locuri de muncă pentru reghineni.” Iancu Risel, administratorul Risel Investiții&Imobiliare