Rezistenţa activă

Trăim vremuri grele. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată într-o ţară democrată. Fără nici o îndoială, baronii PSD şi slugile lor de curte de la UDMR sunt de departe virtualii câştigători ai alegerilor locale. Un fenomen de o asemenea amploare şi cu urmări atât de nefaste nu s-a mai întâlnit de la primele alegeri trucate din mai 1990. Atunci, aceiaşi baroni PSD (foştii activişti UTC, PCR şi UASCR) şi-au revenit în urma şocului revoluţionar şi s-au reînscăunat în jilţurile primăriilor comuniste. La acea vreme, aflaţi sub comanda lui Ion Iliescu, şeful CPUN, aceşti nemernici, pentru a se ţine strâns cu dinţii de putere, au fost în stare să asmută armata, minerii şi muncitorii de pe platformele industriale ceauşiste împotriva reprezentanţilor firavei democraţii române. Atunci, ei strigau în cor: “Nu ne vindem ţara!”. În cei 14 ani care au trecut, rebotezaţi din FSN în FDSN, PDSR şi PSD, ei au jefuit la sânge aceeaşi ţară şi au pus-o pe chituci. Astăzi, baronii şi baroneţii lui Năstase, declară cu emfază că vor să rămână la putere pe vecie, ca să salveze ţara. Este un semn al timpurilor noului mileniu, şi nu dintre cele mai puţin penibile, că România, în clipele celei mai mari primejdii de pesederizare forţată, nu găseşte oameni noi care să preia frâiele rezistenţei împotriva invadatorilor din Olteniţa, Tărtăşeşti, Bacău, Gorj, Secuime şi aiurea. Aproape toţi liderii falsei opoziţii politice au fost modelaţi în diversele faze ale evoluţiilor lor imediat post-revoluţionare, de către comisarii roşii iliesceni, şcoliţi la Moscova. Urmaşii lui Brătianu din PNL au pupat mâna lui Ion Iliescu şi s-au dedulcit la putere fără să aducă alinare poporului. La nivel local, asistăm cu stupefacţie cum ei acceptă cu supunere supremaţia pesedistă şi se mulţumesc, în loc de ciolan, cu oscioarele de viceprimari şi consilieri azvârlite de pe acum de agenţii lui Hrebengiuc şi Cozmâncă. PNŢCD, părăsit de oamenii săi încercaţi tocmai în mijlocul furtunii, pluteşte ca o corabie în derivă, fără speranţa că va mai atinge vreodată ţărmul parlamentar. Retrase de la PNŢCD, unde au fost plantate de serviciile secrete, căpuşile şi lipitorile iliescene care au lăsat partidul lui Maniu fără urmă de vlagă, au fost fixate încă din 2000 la PRM şi PUR, cu sarcini concrete. În patru ani, PD-ul (aripa dizidentă şi frântă a PSD-ului) s-a ales cu cei mai mulţi defectori şi cu cele mai clar conturate dosare penale de pe scena politică românească. Aşa-zisa opoziţie mediatizată de Dan Voiculescu şi activiştii săi transferaţi în interes de serviciu de la PNŢCD la PUR, se declară pe faţă împotriva actualei puteri, dar pupă prin locuri dosnice ghiulurile stăpânului Năstase, baronul din Tărtăşeşti. Însă, datorită experienţei lor politice dintre anii 1996-2000, nu sunt de neglijat, chiar dacă stau cu sabia lui Damocles (dosarele penale) deasupra capului. Mai pe şleau, miniştrii lui Adişor le arată pisica ori de câte ori chiţăie la adresa baronilor aflaţi la guvernare. Ceea ce se întâmplă însă azi la PRM este un fenomen ce a fost anticipat de analiştii politici. Agenţii de influenţă şi de infiltrare de la Palatele Victoria şi Cotroceni se bat cu pumnul în piept în Occident, că l-au neutralizat pe CV Tudor, lider politic care a fost creaţia acestora. La fel s-au lăudat şi agenţii CIA că l-au neutralizat pe Noriega în Panama după ce i-au achitat notele de plată vreme de două decenii. Nu-mi dau seama dacă băieţii cu ochi albaştri au scos la iveală în scop preventiv dosare compromiţătoare de şantajare sau peste noapte justiţiarii PRM-işti s-au hotărât

să-şi facă harakiri, după modelul consacrat japonez, la venirea americanilor. Cert este că nu se poate vorbi de o rezistenţă politică activă în România. Lipsa de coeziune a opozanţilor este speculată de hienele din PSD, care şi-au devorat din vreme, în tihnă, adversarii. Lăsând la o parte ştearsa opoziţie politică, trebuie să subliniez că în România nu există o tradiţie a independenţei sindicale. Pe vremea lui Gheorghiu Dej şi Ceauşescu, sindicatele erau conduse de comunişti, care împărţeau până şi biletele de odihnă şi tratament la membrii de sindicat după criterii de loialitate politică. În anii ’70-’80 a existat o încercare de rezistenţă sindicală (SLOMR) înfrântă de miniştrii Grigore Preoteasa şi Angelo Miculescu, foştii socri ai lui Adişor Năstase. Pentru a nu avea surprize, în cei 15 ani de domnie, Iliescu a supus sindicatele prin momirea şi îmbogăţirea liderilor acestora. Averile mahărilor sindicali Miron Mitrea, Bogdan Hossu, Marius Petcu, Liviu Luca depăşesc orice imaginaţie muncitorească românească. Cu excepţia BNS (Brătianu şi Costin), celelalte sindicate sunt simple instrumente de prevenire a mişcărilor greviste împotriva agenţilor puterii PSD. Aceste sindicate nu formează baza muncitorească şi profesională a social-democraţiei. Forumurile muncitoreşti puse sub sigla PSD sunt doar de decor. În următorii ani va trebui ca atenţia finanţiştilor să fie grevată pe asigurarea echilibrului bugetar. Nici nu mai poate fi vorba de mărirea impozitelor cu care PSD va trebui să-şi achite notele de plată electorale din banii contribuabililor. Se va recurge la o politică de deflaţie care, mărind puterea de cumpărare a monedei, va reduce preţurile de cost şi va permite producţiei româneşti să ţină pasul cu pieţele străine europene. O asemenea politică previzibilă va fi nepopulară, întrucât le va cere jertfe muncitorilor şi funcţionarilor. După alegeri, aceştia vor trebui să-i abandoneze pe liderii sindicali corupţi şi să treacă de la actuala rezistenţă pasivă la una activă împotriva PSD-ului, care va fi la putere. Deflaţia va fi sprijinită din umbră de baronii PSD, care deţin marea finanţă şi industria. Ruptura poporului de PSD poate fi anticipată chiar la jumătatea următorului mandat. Ca să-i alungăm de la putere şi să nu-i mai vedem niciodată în fruntea destinelor naţiei, trebuie să-i schimbăm pe actualii politicieni din opoziţie cu oameni nepătaţi, care n-au avut în viaţa lor de a face cu baronii PSD sau miniştrii şi consilierii milionari în euro din găştile lui Iliescu şi Năstase. Nu trebuie să le mai facem niciodată jocurile mafioţilor iliesceni instruiţi la Moscova şi infiltraţi în NATO şi UE. Trebuie să ieşim din această pasivitate umilitoare, să-i încolţim şi să-i îndepărtăm pentru totdeauna din structurile româneşti de conducere. Perioada 2004-2008 este decisivă pentru destinele opoziţiei româneşti, care are ultima şansă de a se descotorosi de învăţăceii şi urmaşii sovieticilor din România.

Adrian AVARVAREI