Uncategorized

Roadele independenței lui Grosu

Abia demisionat din PSD pentru a se alătura grupului parlamentar al independenților, înjurat sau, dimpotrivă, admirat pe furiș de unii dintre foștii colegi, senatorul Corneliu Grosu își vede nestingherit de treabă și aduce bani pentru investiții în Mureș. Sighișoara și o serie de comune din județ vor beneficia în primă fază de proiectele susținute de parlamentarul mureșean.

A plecat din PSD pentru că a avut impresia că proiectele sale rămân la stadiul de teorie și, prin urmare, întâlnirea din 2012 cu alegătorii din Colegiul său nu i-ar fi fost ușoară, venind cu mâna goală. S-a alăturat independenților pentru că aceștia au “un proiect nou, justificat și necesar”, în cadrul căruia crede că va fi sprijinit pentru a-și promova proiectele pe zona de educație. “Alăturarea mea grupului parlamentar al independenților este un gest firesc și se datorează încrederii pe care o am în proiectul politic al domnului Gabriel Oprea. (…) Aici se muncește mult mai aplicat, iar proiectele nu rămân la stadiul de simple teorii (…). De asemenea, am apreciat faptul că în cadrul grupului nu am găsit orientări și tendințe diferite și cred că acest proiect al independenților poate însemna o șansă pentru orice politician din România”, spunea Corneliu Grosu la momentul plecării din PSD.

Udrea s-a amorezat de Sighișoara

În legătură sau nu cu părăsirea corabiei PSD și apropierea de Putere, primele rezultate au început să se vadă. Ieșind puțin în afara Colegiului său (zona Reghin), unde are demarate o serie de alte proiecte, Grosu a susținut cauza Sighișoarei alături de fostul său coleg de partid, Dorin Dăneșan, și a obținut de la București finanțarea unui centru de informare și dezvoltare turistică în orașul medieval. “Am mers pe trei dimensiuni: turism, locuințe sociale și agricultură. După câteva discuții cu ministrul Turismului și Dezvoltării, Elena Udrea, am convins-o de importanța deschiderii unui centru de informare și dezvoltare turistică în Sighișoara. E un proiect mai vechi, pe fonduri europene, care în primă fază nu a fost selectat de minister, pe motiv că nu era complet. Acum a fost repus pe tapet și ministrul mi-a promis că va fi inclus în sesiunea de proiecte din luna mai. Sunt numai șapte orașe din țară care vor beneficia de astfel de centre de informare”, susține Corneliu Grosu. “Tot la minister m-am întâlnit și cu noul director al ANL, cu care am convenit să reluăm proiectul de construire a unui număr de 400 de locuințe sociale în județul Mureș, proiect care a stagnat din cauza mișcărilor de guverne din ultimele luni. Chiar marți (2 februarie n.r.) mă întâlnesc din nou cu dânsul, să punem lucrurile la punct. Sighișoara va beneficia de 100 de locuințe, restul de 300 vor fi împărțite între comunele Șăulia, Ideciu, Tăureni, Albești și Miheșu de Câmpie”, susține Grosu. Acesta nu a putut preciza valoarea totală a investițiilor ANL în cele 400 de locuințe, dar potrivit estimărilor noastre aceasta ar depăși 4 milioane de euro. Senatorul se declară însă extrem de nemulțumit de realizările sale în privința construirii sau reabilitării de școli și dorește să pluseze aici în perioada care urmează. “Deși 2010 este un an de criză profundă, noi, parlamentarii, putem face treabă bună dacă suntem preocupați de soarta județului. Trebuie doar să ne zbatem mai mult, doar pentru asta am fost trimiși acolo”, spune Grosu.

Centru turistic pentru Transilvania

Primarul Sighișoarei, Dorin Dăneșan, este la curent cu inițiativele lui Grosu și le susține pe deplin. “Centrul de informare turistică este un proiect extrem de important pentru noi. Va fi pus în slujba cetățenilor orașului și a turiștilor care vin la noi. Să știți că vin foarte mulți turiști străini care ar dori să se informeze despre o zonă chiar mai largă, cea a Transilvaniei! Și nu au unde. De aici ne-a venit ideea acestui centru, pe care dorim să-l extindem și să acopere toată aria Transilvaniei.”, ne-a declarat Dăneșan. Potrivit acestuia, valoarea investiției se va ridica la 17 miliarde de lei vechi. “Proiectul e depus de anul trecut, dar am avut câteva deficiențe la el la care lucrăm acum și totul va fi bine”, crede Dăneșan. În privința celor 100 de locuințe ANL promise Sighișoarei, Dăneșan spune că o parte dintre acestea vor fi destinate cazurilor sociale, acestea urmând să fie repartizate conform legii.

Alin BOLBOS

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close